ACUM.TV

Citind ce-am scris in primul editorial, cativa corespondenti m-au intrebat: “Bine-bine, dar ce-i de facut?” Majoritatea sunt, evident, neincrezatori si rezervati. Scepticismul lor este bine venit!

Fac parte dintre cei care cred ca optiunile profesionale nu reprezinta decat o latura a multiplelor necesitati de manifestare ale lui Homo Sociabilis. Cele mai multe dintre cunostintele mele care au succes si il impart cu cei apropiati nu se limiteaza doar la “fuga sobolanului” -“the rat race”, cum se numeste in SUA. Expresia incearca sa redea plastic graba cu care amploaiatul comun se trezeste de dimineata, fuge la serviciu (parcurgand uneori mari distante cu mijloace de transport), executa o serie oarecare de sarcini pentru a reveni intr-un tarziu acasa unde il asteapta “de proaspat” obligatiile familiale ce se termina abia seara tarziu cand, cu o clipa inainte de a adormi nu face decat sa se gandeasca la grijile zilei de maine si asa mai departe, in ritmul unei continue alergari…

Cateva observatii simple fac parte din explicatiile personale prin care, de la o varsta, ajungem sa ne impacam cu lumea din jurul nostru. Pe langa aceea evidenta, ca toti suntem muritori, una dintre cele care pe ar trebui s-o avem mereu in vedere si care decurge din insasi conditia noastra temporala este ca toti avem probleme. Probleme de sanatate, personale sau in legatura cu cei apropiati, probleme financiare, probleme de ego, probleme de dragoste neimpartasita (sau imposibil de manifestat) tot felul de nemultumiri si suferinte, sute, mii de probleme. Oricat de bogat sau sarac, nu exista om matur intreg la cap si neaflat sub influenta unui drog, care sa nu aiba probleme – in sensul de a suferi de ceva, de a avea frustrari. (Din aceasta perspectiva, cei care sufera de invidie au clar o educatie incompleta – cum sa invidiezi pe cineva cand stii de la inceput ca are probleme?). O alta observatie (si ma voi limita aici) este ca omul vrea mereu sa-i fie mai bine – prin rezolvarea, asa cum intelege fiecare, a problemelor personale.

Ei bine, lansand invitatia de a colabora la realizarea portalului “Romania, libera in viitor”, caut colaboratori care doresc sa actioneze pentru Romania (ca spatiu aflat in ei insisi sau in afara lor) dar, ca si mine, au trecut prin numeroase dezamagiri si deceptii si ar avea nevoie de un loc curat, unde “s-o ia de la inceput”. Acesti posibili parteneri de drum, in viziunea mea, s-ar putea ajuta intre ei pentru a ajunge mai usor la rezolvarea unor probleme personale. (De unde si necesitatea ca locul in care ei se intalnesc sa fie curat). Alaturi de mine isi vor cauta colaboratori si viitorii colaboratori ai portalului, cei care au acelasi gen de problema. (Retine, aici e vorba de un tip de problema: nevoia de a face ceva pentru Romania si nu de autorul acestor randuri, Stefan Maier, care se supune acelorasi legi psihologice ca toata lumea. Desi SM initiaza portalul, totusi nu el doreste cu nici un pret sa-l transforme intr-o chestiune personala).

In acest sens ar trebui inteleasa si o frecventa nota de subsol: nu doresc sa colaborez cu persoane care pun o masca de altruism problemelor lor. Fie ca aceasta s-ar numi patriotism sau nationalism (sa lasam aceste atribute sa se nasca singure, ca rezultanta a unor fapte sa zicem mici – dar concrete – mai degraba decat ca obiective retorice, lipsite de continut) fie ca s-ar numi “ajutarea aproapelui”, etc… etc. Nu doresc sa colaborez decat cu persoane care isi rezolva o problema personala actionand pentru Romania. Asa cum incercam sa marturisesc si in primul editorial, caut persoane intre ale caror probleme se numara si aceea de a iubi Romania si a nu putea face ceva pentru exprimarea acestui fapt. Pentru aceste persoane, a face ceva pentru manifestarea dragostei lor este insasi rezolvarea problemei, nicidecum impartasirea acesteia sau recunostinta pentru actiunile lor. Vor avea parte de dragoste impartasita sau de recunostinta? Cu atat mai bine! – desi nu ma astept. De aceea indemnul meu este ca fiecare sa obtina ceea ce doreste din actul propriu-zis si nu din rezultatele lui.

Revin la mine – cel mai la indemana exemplu. Actul propriu-zis inseamna pentru mine a scrie in limba romana, a propune idei, a dezbate, a sprijini, a ma certa pe idei cu unii si cu altii. A recunoaste unde gresesc. A coordona realizarea si cresterea, sperand in succesul acestui sit Internet. A ma asocia cu oameni de caracter in acest scop. A-i cauta activ. A finanta pentru inceput din resurse proprii existenta portalului si echipa tehnica implicata in realizarea lui (aceasta echipa tehnica e mai mult decat un grup de oameni de specialitate, sunt oameni cu suflet – cum se exprima cineva in Forum zilele trecute). A mentine o evidenta a cheltuielilor si veniturilor portalului, in scopul transformarii operatiunii (s-o numim asa) daca va fi posibil, intr-o societate comerciala de-sine-statatoare, ai carei co-actionari sa fie romani de pretutindeni. Daca un rezultat colateral al acestei intreprinderi va deveni tangential sau se va intersecta cu activitatea care pune familiei mele paine pe masa si un acoperis deasupra capului – productia de software – cu atat mai bine. A gasi colaboratori, clienti, a produce programe de calitate pentru beneficiari de oriunde, folosind in acest scop in principal munca de conceptie romaneasca, imi va face o mare bucurie. Dar nu ma bazez pe aceasta situatie derivata. Desigur, voi fi unul dintre membrii unuia dintre grupurile de afinitati profesionale, pe care portalul le va pune la dispozitie!

Astfel ajung sa dau raspunsul la o intrebare pe care mi-au pus-o multi: “Ce-i de facut? Ce pot EU face?” Daca ai putina rabdare sa citesti si paranteza care urmeaza, ajung la o propunere de raspuns.

Fiecare are o tendinta naturala de a creste, de a avea succes, de a fi fericit. Cele mai multe obiceiuri si conceptii pe care le avem sunt produsul unui mediu cultural in care am crescut, a unor traditii in care am fost educati. Unul dintre cele mai importante elemente de exemplu ale acestui ansamblu de reguli si modele, ce se constituie in asa-numita paradigma personala, este stima fata de sine (ce facem cand nu ne vede nimeni). Ei bine, in aceasta paradigma personala fiecare are intotdeauna dreptate. S-au scris intregi teorii moderne ale comunicarii pe aceasta tema. Contradictiile si neadaptarea sociala intervin in punctul in care paradigma personala se manifesta in raport cu altii. In principal Forumul RLIV este spatiul in care toata lumea are dreptate! (Cu exceptia celor pentru care dreptatea implica ura rasiala, discriminare, limbaj obscen, etc. – vezi regulile Forumului – plus diferite alte elemente despre care STIM ca pot fi “corecte” in capul cui le gandeste, dar la fel de bine STIM ca n-au de ce sa-si gaseasca reflectarea in spatii publice, istoria rasei umane dovedindu-le fara dubiu nocivitatea).

Poate deja intuiesti incotro bat. A face ceva, in sensul propus de portalul “Romania, libera in viitor” inseamna a incerca sa creezi o modificare in paradigma personala, in masura in care simti nevoia unei actiuni in raport cu Romania. Pornesc de la premisa urmatoare: cei mai multi dintre noi percep Romania din ei ca pe o infrangere: “a fost nevoie sa plec pentru ca sa ma salvez”. Altii, care n-au plecat nicaieri, ar vrea pur si simplu sa faca ceva! Portalul RLIV reprezinta o varianta de a face ceva, o posibilitate de a invinge insusi sentimentul infrangerii ce ne bantuie uneori – cat ar fi el de mic si de fantomatic. Deci, invitatia de a face ceva pentru Romania, cel putin intr-o prima instanta, nu are in vedere nici o modificare ce ar putea tine de altii. Invitatia este simpla: faceti orice. Preluati o sectiune a website-ului. Inventati o sectiune. Scrieti la Forum. Propuneti o intrebare la Vox Populi. Combateti aceste randuri. Spuneti-mi ca sunt naiv. Spuneti altora ca sunt naivi. Propuneti un Editorial. Propuneti un ecou la un editorial. Anuntati un eveniment din comunitatea voastra. Orice – dar numai daca simtiti nevoia si numai daca nu asteptati o cununa din ramuri de maslin pentru asta. Mai ales ca aproape orice ati face, se va gasi cineva care sa fie deranjat de ceea ce ati facut. Nu e nici o obligatie, nici o graba, e o invitatie la a va simti bine!

Va astept. Am primit deja cateva oferte de colaborare. Lucram intens la sectiunea “Resurse Romanesti” – un bun prieten roman, fost diplomat, in prezent consultant pentru o mare organizatie internationala, a preluat raspunderea primei versiuni de structura. Speram ca aceasta prima varianta sa fie on-line pana la sfarsitul lui 2003!

De saptamana aceasta dam drumul si la Vox Populi – “cea mai buna metoda de a insela pe toata lumea despre cum gandesc ceilalti” (am numit metodele empirice ale statisticii sociale) – o tema de reflectie si de amuzament. Rubrica va ajunge, la randul ei, pe mainile unuia dintre dv.!

Pe saptamana viitoare si… in asteptarea unor propuneri de editoriale! (Nu-mi propun sa va plictisesc numai cu logoreea proprie…)

Acest articol a fost publicat duminică, 7 decembrie 2003 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.