Timp de câteva săptămâni, în cursul anului 2002, angoasa se înstăpânise în împrejurimile oraşului Washington-DC, asemenea unei inundaţii care pătrunde în cele mai ascunse cotloane. Un duşman invizibil, însă omniprezent, lovea la întâmplare şi nimeni nu ştia dacă şi când îi va veni rândul. În acel octombrie,ca nişte frunze luate de vânt, oameni cădeau rapuşi de gloanţele unui lunetist. Ei împărtăşeau soarta acelor israelieni care, cu începere din octombrie 2001, erau expuşi rachetelor din ce în ce mai performante ale Izz ad-Din al-Qassam, ramura militară a Hamas-ului. Astfel, un ecou al exploziilor din Sderot şi din alte localităţi din sudul Israelului răsunǎ la mii de kilometri distanţă, în statul Maryland. Unul dintre asasinii din America, căci era vorba de doi sceleraţi, provenea din Jamaica. Menţionez că şi în sistemul circulator al organizaţiei Hamas curge sânge străin : sirianul Izz ad-Din al-Qassam fusese ucis de britanici în 1935, iar in zilele noastre transfuziile de arme şi instrucţiuni se indreaptă spre Gaza şi spre sudul Libanului dinspre Teheran. Dar să ne intoarcem în America.
Victimele si călăii
Gloanţele din Maryland îi căutau parcă pe cei angajaţi în cele mai banale activităţi : în timpul deplasării la sau de la serviciu, în parcări şi în parcuri, pe gazonul din faţa casei etc.Ca în episoade ale unui film reality turnat pentru televiziune, ceva de natura emisiunii « Supravietuire » şi parcă ascultând de comenzi ale unui regizor grijuliu, oamenii străbăteau traseul până la automobil alergând în zig-zag şi îşi obligau copii să se pitească în maşini , în timp ce se făcea plinul şi asta nu numai în staţiile de benzină deja lovite. Pericolul era iminent şi ubicuu, ca o pâclă înăbuşitoare.. În şcoli nu se mai juca fotbal în timpul recreaţiilor şi – în general-competiţiile sportive fusesera suspendate. Linda Franklin, o femeie de 47 de ani, fu doborâtă de un glonte bine ţintit în parcarea centrului comercial Seven Corners din Fairfax. Vieţile altor nouă oameni fură secerate în săptămânile următoare, fără ca poliţia să-i poată depista pe făptaşi.Enigma părea indescifrabilă, întrucât nici un fir nu lega asasinatele comise parcă sub semnul unui arbitrar absolut.În plus,cu cinism, criminalii se jucau de-a şoarecele care-şi bate joc de o pisică prea lentă. La un moment dat, poliţiştii au găsit pe o carte de tarot lăsată lângă un cadavru următorul mesaj : « Domnule poliţist, eu sunt Dumnezeu ». Dar apoi indiciile s-au acumulat, atingând un potenţial exploziv şi – în cele din urmă – a urmat arestarea vinovaţilor. Ei menţionaseră într-o convorbire telefonică – erau înregistrate toate convorbirile care aveau chiar cea mai subţire legătură cu lanţul de omoruri – un incident cu arme de foc care avusese loc în Alabama . Poliţiştii reuşiră să obţină amprente digitale prelevate de pe o broşură găsită la locul acelei crimei .Acest indiciu a fost coroborat cu înregistrarea achiziţionării unui Chevrolet bleumarin în New Jersey–mai mulţi martori observaseră o asemenea maşină în împrejurări critice – precum şi cu furtul unei puşti Bushmaster în statul Washington, în cealaltă extremitate a ţării. Înr-un apel telefonic a fost cerută suma de 10 milioane de dolari în schimbul încetării seriei de asasinate. Între timp, investigatorii reuşiseră să stabilească identitatea celui care-şi lăsase amprentele în Alabama. Era vorba de un imigrant jamaican :Lee Boyd Malvo. Dar acesta era doar aperitivul. În ziua de 24 octombrie 2002, agenţii au înconjurat vehiculul în care se aflau Malvo, care pe atunci avea vreo 17 ani şi un bărbat mai în vârstă. Acesta era John Allen Muhammad- mentorul imigrantului din Jamaica. El era « domnul cu coasa » din Washington.
Apostazie şi jihadism
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ( DEX) din 1975 prezintă următoarele două accepţiuni ale cuvântului « apostazie » :1- renunţare publica la o credinţă religioasă ; renegare a unei concepţii sau doctrine , 2-revoltă, răzvrătire împotriva stăpânirii. Din ambele unghiuri poate fi luminată şi – desigur parţial –înţeleasă viaţa lui John Allen Williams, care văzuse lumina zilei în 1960, în Louisiana. În 1964, după moartea mamei, de băiat se ocupǎ o mătuşă.John termina liceul,se căsătoreşte ,dar apoi se desparte de cea care îi dăruise un fiu. 1985 este anul hotărâtor, o răscruce a vieţii lui : el devine musulman, se recăsătoreşte şi se înrolează în armată, având la activ experienţa acumulată în cadrul Gărzii Naţionale din Louisiana. Devine ţintaş de elită al unităţii de comando « Beretele verzi » şi este incartiruit, întâi în Germania, apoi în Orientul Apropiat, în timpul războiului din Golf.Tovarăşi de arme îşi amintesc de el şi spun că era un om extrovertit, sociabil. Dar procesul încadrării lui în societate s-a poticnit. Nu se ştie dacă colapsul a fost iniţiat de probleme familiale sau de conflicte profesionale. Precizez că nu se poate vorbi de apostazie decăt sub raportul faptelor din 2002, prin care John a renegat – de fapt – orice religie. De menţionat că , în 1987, John aderase la organizaţia extremistă « Naţiunea Islamului », iar la un moment dat a fost bodyguard al liderului de culoare Louis Farrakhan. Ceva l-a nemulţumit si John a părăsit armata, în 1994, încercând să lanseze nişte afaceri personale. Însă atelierul de mecanică auto, iar apoi studioul de karate au dat faliment. În 1999 l-a părăsit nevasta şi au urmat ani de luptă pentru obţinerea custodiei asupra celor trei copii. Muhammad a răpit odată copii însă poliţia i-a predat din nou mamei. Îl găsim la începutul noului mileniu rătăcind din loc în loc, dormind prin adăposturi , ducând o existenţă de « hobo » ( cuvânt american care-i desemnează pe muncitorii ambulanţi – eroii lui Steinbeck din « Fructele mâniei »- sau , în general, vagabonzi, oameni fără căpătâi).
Transferul de tranzienţǎ
S-a folosit destul de mult în ultimele decenii conceptul de tranzienţă , în sensul de schimbare frecventă a mediului şi a cunoştinţelor, socotită a fi o caracteristică a vieţii moderne. Sentimentul nepermanenţei l-a însoţit pe John din copilărie, săpând se pare mai adânc în sufletul său decât în cele ale altor oameni. A devenit un om cu mâinile sigure, capabil să ţintească cu precizie, dar cu mintea şi sufletul « tremurătoare », instabile – o statuie metalică cu miezul mâncat de rugină. Între el şi adolescentul jamaican Malvo s-a instituit o interesantă dinamică tată – fiu, care a căpătat semnificaţii din ce in ce mai ample. John încercase să-i impuna nevestei sale respectarea unor restricţii alimentare stabilite de religia pe care o adoptase. Nu a reuşit Pe Malvo l-a obligat să mănânce câtva timp numai miere şi biscuiţi. Împărtăşeau o admiraţie nelimitată pentru Osama Bin Laden şi Malvo a declarat în timpul procesului că ei doi se angajaseră într-un jihad , un război sfânt împotriva Americii. Jamaicanul îşi făcuse ucenicia de lunetist trăgând la început în trunchiuri de copaci.Nu se ştie nici acum de câte ori fiecare din ei a apăsat trăgaciul. Cei doi avusesera intenţia de a extinde campania de asasinate, cu gândul de a extorca sume mari de la guvernul american. Cu aceşti bani urma să fie subvenţionată utopia lui John Muhammad : o colonie de tineri negri « de rasă pură », în Canada. Nu a fost să fie… Cu Lee Boyd Malvo judecătorii au fost mai clemenţi şi el a fost condamnat la închisoare pe viaţă. John Allen Muhammad a fost executat prin administrarea unei injecţii letale, în ziua de 10 noiembrie 2009. Să derulăm din nou filmul, pe sărite : în viaţa lui John Muhammad s-au succedat o serie de transferuri şi nu mă refer doar la deplasările geografice. Hotărâtor-fără doar şi poate- a fost transferul de religie din 1985, apoi cel de autoritate paternă, când John şi-a exercitat virtuţile de pedagog în raport cu adolescentul din Jamaica. În 2002, el a atins o form dramatică, apoteotică : transferul de tranzienţă. Cel a cărui viaţă se clădise prin asamblarea unor « cărămizi mobile » şi a unor schimbări neîncetate, hotărâşte că el poate şi trebuie să determine momentul în care un seamăn neştiutor va fi îndrumat spre lumea cealaltă. ( în ebraică se spune -atât de profund poetic –lumea lui). Am găsit o tulburătoare confirmare a acestei înţelegeri a lucrurilor în celebra carte de non-ficţiune “Cu sânge rece” a lui Truman Capote. Într-un episod al relatării, după lichidarea unei familii din Kansas, cei doi tineri criminali se află în maşina unui comis-voiajor care-i culesese de pe marginea şoselei, unde faceau autostopul. Unul din sceleraţi îi pune şoferului o întrebare : « Se aseamănă oare satisfacerea nevoilor fireşti cu plecarea pe drumul fără întoarcere ? » Şoferul este nedumerit şi atunci i se dă răspunsul : « Când trebuie să te duci, nu mai este nimic de făcut ! » (« When you gotta go, you gotta go ! »).Această ultimă afirmaţie -care reflectă şi ea ideea de tranzienţă- era un semnal pentru tânărul aşezat în spatele şoferului. El trebuia să-l loveasca pe bietul om, scoţându-l din joc. De data aceasta însă, viaţa nevinovatului a fost cruţată, căci pe marginea drumului făcea semne disperate un alt autostopist.
Pe bună dreptate, mulţi cititori nu vor fi de acord cu « analiza » mea. Trebuie să recunosc că devenisem prizonierul acelei întrebări din cartea lui Capote, formula repetitivă care, în cazul dat, era parcă expresia concentrată a « filosofiei » unor asasini în serie, precum Hickock şi Perry (protagoniştii lui Capote), iar mai târziu, Muhammad şi Malvo. În 2002, între făptaşi şi anchetatori se aflau – în mod paradoxal – atât mult camuflaj , mister , cât si o masa de indicii, marcaje . Se putea vorbi , în ultimă instanţă, de un mister străveziu.