joacă viaţa o piesă de teatru
în aer liber
şi-n fiecare gară
pribegie
cortina grea este ridicată
pe umerii copiilor
din spatele ochelarilor plânşi
actul întâi începe
cu un moment de reculegere
în memoria respiraţiei
din culise răzbate un şuierat prelung
al unui tren mărfar
ce şi-a uitat cufărul pe peron
cu palmele bătătorite se aplaudă frenetic
ridicarea unui actor din propria-i cenuşă
pe scara ultimului vagon
se pierde în zare propria iluzie
aerul a devenit irespirabil
pe fiecare cale ferată
umeri…