Fugeam de trecut prin nisipurile fierbinţi.
Stingheră, o scoică azvârlită pe mal.
Furtuni tulburând profunzimea apelor,
Sărutul valurilor pe învelişurile concentrice.
Ţinută în palmă, privită îndelung…
Căutare de o viaţă, dincolo de culorile curcubeului.
Mâini sfioase iscodesc capcana valvelor surori
Delicată fisură spre lumină…
Revelaţie de pulbere orbitoare,
Irizări tulburătoare, stropi de sare.
Nerăbdătoare te-am gustat în taină
Tu…perla neagră
Frumuseţe născută din capriciul naturii
Mă aşteptai tăcută, visând clipa noastră.
Regăsire, amintiri firave, val de bucurie…
Ai renăscut într-un colier fermecător
Te preţuiesc la gât, pe pieptul meu.
Atingerea perlei negre alină zbuciumarea
Destine împreunate dincolo de orizont…