11 morţi într-un accident aviatic pe aerodromul militar din Tuzla

Uncategorized

11 morţi într-un accident aviatic pe aerodromul militar din Tuzla

Avionul de tip AN-2 care efectua un zbor pentru antrenamente de paraşutare s-a prăbuşit luni, în jurul orei 17.40. Avionul, aflat în dotarea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc, avea la bord 9 militari şi 4 membri ai echipajului. 

Cei trei supravieţuitori iniţiali ai accidentului aviatic au fost scoşi din avion de Marian Marin,  comandantul unităţii scafandri de luptă, care a intrat după ei sfidând pericolul de explozie.   Unul dintre  cei trei militari salvaţi a decedat din cauza rănilor foarte grave.

Potrivit primelor informaţii neoficiale accidentul s-ar datora unei erori umane, pilotul forţând decolarea la un unghi prea mare. Un comunicat MApN arată că  aeronava a pierdut brusc înălţime la scurt timp de la decolare şi s-a prăbuşit, luând foc în urma impactului cu solul. Incendiul a fost stins la ora 18.15. Printre victime se află şi Nicolae Jianu, comandantul Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc “Aurel Vlaicu
Prin ordin al Ministrului Apărării Naţionale, a fost numită o comisie de investigaţie a împrejurărilor producerii catastrofei aeriene.

Avionul de tip Antonov AN-2 a intrat în serviciul Forţelor Aeriene Române în anul 1977, fiind folosit în prezent pentru antrenamentul paraşutiştilor.

AN-2 a zburat pentru prima dată pe 31 august 1947 şi se fabrica la Kiev până la mijlocul anilor ’60. Apoi producţia a fost mutată în Polonia, unde s-au fabricat peste 12.000 de aparate. Din cele circa 15.500 de aparate fabricate în USSR, Polonia şi China, 6000 sunt în serviciul operatorilor civili, acest tip de avion fiind considerat cel mai mare avion de transport biplan.

Staţiile principale ale vieţii mele: Clasa cu profil special de fizică, Liceul Emil Racoviţă Cluj (1971), Facultatea de Fizică UBB, secţia Fizica Corpului Solid (1976); Centrul Teritorial de Calcul Cluj (1976 - 1980) Catedra de fizică a Universităţii Tehnice Cluj; (1980 - 1992) doctorantură în fizică (1991 - 1993) şi....masterat în Jurnalistică la UBB. (1994) De 19 ani sunt redactor la TVR Cluj. Realizez emisiunea săptămânală SHALOM, difuzată pe televiziunea naţională (TVR3), prezentând istoria, tradiţia şi prezentul minorităţii evreieşti şi dezbătând subiecte precum antisemitismul, Holocaustul şi convieţuirea. Tot despre convieţuire vorbeşte şi Transilvania Policromă, o emisiune magazin transmisă în direct la TVR Cluj, care are în obiectiv minorităţile transilvane. De-a lungul anilor am obţinut premii la festivalurile de film de la Ebensee, APTR, 7 Arte , emisiunea Shalom a stârnit ecouri în presa românească şi cea din Israel. Public articole în presa din România şi din Israel şi mă străduiesc să fiu prezentă cât mai des în revista Acum

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top