Înaintând în vârstă, am ajuns să înţeleg diferit dragostea. Ar trebui ca în şcoli să existe o materie special dedicată dragostei, să nu mai fim lăsaţi să descoperim singuri, pe propria piele, făcând toate prostiile posibile (şi de cele mai multe ori ne-spravieţuindu-le moral sau chiar fizic) ce înseamnă să iubeşti. Şi nu mă refer, evident, la o materie în care să fim învăţaţi să iubim, căci asta depinde de personalitatea fiecăruia. Dar cel puţin să discutăm, să problematizăm, să comunicăm. Să cunoaştem cel puţin exemple – şi literatura sau jurnalismul abundă în acestea – despre ce NU este dragoste. Cât de uşor ne-ar fi, având creierul cât de cât antrenat pe acest subiect, să ne înţelegem mai bine pe noi înşine dar şi pe ceilalţi! Cu cât mai uşor ne-ar fi să devoalăm minciuna şi prefăcătoria, chiar atunci când colportorii lor nu au ei înşişi habar că se prefac!
Dragostea adevărată are puterea unei valute forte cu care poţi cumpăra orice, inclusiv dragoste. Ea dictează dincolo de instinctul de conservare şi permite persoanei care o trăieşte să ia conştientă decizii despre care ştie de la început că ii pot schimba viaţa, inclusiv în rău, pentru tot restul zilelor. Aşa se întâmplă de exemplu în cazul celor care donează un rinichi pentru un cunoscut sau pentru un oarecare. În faţa acestei evidenţe nimeni nu poate nega capacitatea acestor oameni de a-ş iubi semenii, de a se înălţa într-o sferă foarte rarefiată a rasei umane în faţa căreia mă înclin şi mă rog.
Poţi să te iubeşti cu adevărat chiar pe tine însuţi (nu e nimic rău în asta, până la un punct…) iar aceasta să-ţi dea o capacitate neobişnuită de a rezista ani şi ani de zile în adversitate, lucrând cu obstinaţie la un proiect. Ori poţi servi pe cineva, necondiţionat şi cu stoicism, fie că este vorba de exemplu de o persoană infirmă fie că este vorba de propriul copil, cât se poate de normal, fie că este vorba pur şi simplu de cineva pe care îl admiri. Din orice unghi am privi însă, dacă o persoană iubeşte cu adevărat, trece cu brio toate testele de anduranţă pe care i le oferă viaţa în legătură cu obiectul dragostei sale pentru că răspunsul la aceste teste este instinctiv şi funcţionează pe principiul natural al efortului minim.
Dragostea, ca şi viaţa care o generează, nu este o fotografie, ci un film. Trăirile noastre, atât de dependente de variaţii infinitezimale în chimia creierului, îsi schimbă, în timp, centrele de greutate. Cred însă că orice om normal are nevoie de alimentarea dragostei sale, măcar din când în când, din alte izvoare de dragoste, pentru a o menţine vie. Altfel, la un moment dat realizăm că pedalăm în gol de multă vreme, şi toată obstinaţia cu care ne-am dedicat unei cauze, unei persoane, unui vis, se evaporă şi ne simţim trădaţi, nefericiţi, singuri şi gata de schimbare, în căutarea unui alt ţel.
Din acestă perspectivă, pentru că am părăsit România pentru a mă stabili în altă ţară, este o dovadă clară că, dacă am iubit vreodată România, atunci când am luat decizia respectivă, îmi cam trecuse. Dintr-o dată nu am mai acceptat limitările din viaţa mea care aveau să nu se mai schimbe, prin rămânerea acolo unde eram, niciodată. Dintr-o dată am decis să nu mai trăiesc pe termen nelimitat în acel tip de adversitate cotidiană specific României (deşi adversitatea de lungă durată îmbracă multe forme şi n-am scăpat de ea nicăieri unde am ajuns), dintr-o dată nu am mai acceptat sacrificiul pe termen nedeterminat în numele unei cauze care îmi era propovăduită dar cei care o trâmbiţau o călcau în picioare pe ascuns, dar şi cu voiniceala pe care le-o dădea iluzia că ar fi fost vorba numai de un compromis de moment „până se vor regla lucrurile”. Şi s-a văzut unde au dus aceste „mici compromisuri”.
Cred că dacă românii s-ar iubi între ei cât de puţin şi ar fi cât de puţin uniţi, lucrurile ar sta altfel. Pentru că, mărturisesc, nu am plecat din România din cauza duşmanilor ci din cauza prietenilor. Nu de inamici şi de proşti m-am despărţit – aceştia sunt „forţe ale naturii” cum îi mai numesc uneori, şi nu scapi de ei niciodată, orice ai face… îi întâlneşti peste tot: la serviciu, în trafic, în propria familie. Am plecat din cauza celor apropiaţi, a celor inteligenţi, a celor educaţi şi „binevoitori”.
Am realizat într-o bună zi că dragostea mea pentru ei nu se alimentează din nici un izvor limpede care să curgă şi în sens invers. N-am simţit că se acumulează undeva un cât de mic prinos de dragoste de ţară şi de oamenii ei, contribuit nu de toţi (să fim realişti) dar măcar de un număr relevant de cetăţeni, în aşa fel încât valoarea acestei iubiri să se răsfrângă asupra tuturor, dându-le o speranţă măcar din când în când că o ţară este şi altceva decât „fiecare pentru mămăliga lui”. Şi mi-a trecut. Mi-a fost mai uşor să mă despart decât mi-am Închipuit vreodată. Şi nu sunt singurul în această situaţie.
Am senzaţia, după cum se prezintă azi, că tot ce e mai bun în România este în curs de disoluţie. La ACUM, pentru că iubim limba română, mergem împotriva acestui curent.
Mi-a placut articolul in general. Si eu am scris ca este pacat ca singurul obiect international care se invata in scoala este matematica, pacat ca dragostea, care este la fel de internationala nu se invata.
Daca un om ar fi atit de altruist si ar dona un rinichi unui necunoscut, intr-un timp scurt ar da tot ce are si poate ar trece intr-o lume plina de dragoste.
Nu toti cei care au plecat din Romania in cautarea unui trai mai bun, l-au gasit. Nu toti se adapteaza la o mentalitate noua, la o limba noua si multi ramin romani printre francezi, englezi sau israelieni, in casele lor televizorul este stabilit numai pe canalele romanesti. Daca in Romania nu sint oameni buni, prieteni devotati, atunci nicaieri nu exista…
O sa ma intrebati daca era asa de bine de ce am plecat din Romania? Din cauza iernilor grele, cu vinturi si strazi inghetate. Am scris ininte ceva asemanator, dar m-a incurcat noua forma a ziarului, care acum imi place foarte mult.
Iubirea romanilor este undeva in traista si, traista legata strans cu multe noduri. Am tot scris in Impact pana am tocit penelul. Dar ce folos? Lasitate si, mai nou, „sa moara vecinul sa-i iau capra. Am prea multi ani ca sa evadez din aceasta inchisoare fara lacate. Inchisoarea sufletului si a mintii. Ce folos ca putem vorbi?
Din suflet… FELICITARI pentru atitudine, dar… mai este mult pana departe!
Vali NITU
Si eu cred ca duplicitarismul face ravagii intre romani. Se cunoaste oarecum sorgintea extrema a acestuia – consolidata de comunisti, dar si izvoarele istorice care le-au precedat acestora.
Eu unul nu inteleg motivele pentru care duplicitarismul nu este identificat suficient de atent si sanctionat intre ei, cei inteligenti si educati. Cati vor fi mai ramas in Romania.
Duplicitarismul ruineaza in primul rand consistenta, respectul si dragostea romaneasca, in opinia mea.
Ciudat, eu iubesc Romania pentru ca de fapt urasc la ea tot ce se intimpla acum. Parvenitism grotesc, coruptie, prostie cu putere de lege, auto-ura, rasism, naivitate, suferinta adevarata. Eu nu sint un frustrat cronic care critica doar ca sa se simta special ci sint un anonim care latra de dragul dragostei cu burta goala. Dragostea si patriotismul cu burta plina imi fac scirba. Imi mai face scirba demagogia si sint contaminat de ea inca de la scoala generala din Bucuresti.
Eu pledez pentru respect chiar si fortat. Dragostea e un cuvint atit de exagerat incit imi e scirba sa-l scot pe gura. Insa toata viata mea m-am straduit sa respect oamenii din jurul meu indiferent de conditia lor. Am scris cindva o poezie la care tin si asta e un vers” Oh Doamne, cit as fi de prost, nu vreau sa nu am nici un rost si-mi e atit de rau cind ei isi bat joc de mine si imi spun: o sa fie bine…” …
Insa problema e mult mai complicata. Valorile nu mai sint ale noastre ci sint cele pe care societatea ni le impune.Sintem Societatile au devenit putred de corupte, sfirsitul nu e departe din pacate. In aceasra atmosfera optimista ma intorc la Italia-Paraguay 1-1 … am prezis rezultatul final 0-1. Rasuflati usurat…:-)
Mi se pare foarte trist ca atatia oameni inteligenti nu iau taurul de coarne sa schimbe in bine ceva…Nu inteleg cum au ajuns cu totii atat de lipsiti de curaj si de speranta incat doar sa se vaite si sa teoretizeze raul din tara…
Se scriu articole, se scriu carti. Dar nimeni nu indeamna la un lucru radical. Oprirea acestui mers al lucrurilor si trecerea in cel mai scurt timp posibil la unul mai bun!
Cum de mergem asa in inertie la infinit spre dezanstru?
Mie mi se pare ca a spune adevarul in mod radical, cu litere mari, raspicat, ar putea schimba lucrurile.
Radical in sensul de lasat diplomatia ieftina deoparte si scuturat fiecare domeniu al vietii politice, sociale si economice cu toata puterea adevarului!
Fiecare om de acesta lucid si complex care se lamenteaza prin ziare sau prin articole pe net, n-ar trebui sa fuga de tara ca de ciuma ci sa incerce intai sa faca ceva. Sa stranga mai multi ca el si sa propuna un act important, o punere pe tapet a unei probleme acute, analizand si selectand pe cea mai grava cum ar fi sanatatea, pe urma invatamantul, pe urma agricultura, etc. Sa se identifice drastic care sunt primele masuri absolut necesare a fi luate pentru a schimba in bine ceea ce este foarte rau.Dar sa nu se lase pana nu se rezolva acel lucru ales!!!
Asa, cel mai simplu se pleaca din tara, se ironizeaza la infinit ceea ce a ramas in urma si in felul asta se dizolva si ultimele urme de iubire de tara, de limba si de neam care mai exista…
Nu se poate ca prin unire sa nu se realizeze niste lucruri bune…
Oare sa fi ajuns vremurile in care singura speranta sa fie un cataclism natural major?
Oare televiziunea cu atatea informatii sa fi obosit intr-atat de tare mintile oamenilor? Oare ne-au pus ceva in mancare ?!!!
Doamnă Adriana Negruți,
Ca să arătați că ceea ce scrieți nu sunt doar vorbe goale, și că așa cum spune englezul „you put your money where your mouth is” vă invit să scrieți un articol în care să contribuiți concret la ceea ce predicați. Adică să „identificați drastic care sunt primele măsuri absolut necesare a fi luate pentru a schimba în bine ce este foarte rău”.
Doamna Adriana Negruti, multi prieteni din Romania au cam aceleasi reflectii ca dumneavoastra. Dupa cele ce s-au intamplat in decembrie 1989, am mai ramas cam zece ani in Romania. Am incercat sa fac ce am crezut ca a fost mai bine. Am scris in presa, am luat pozitie intr-o revista, am activat in asociatii, in zadar. Denigrat, batut, luat in ras, am continuat,dar in zadar. Venind in occident,schimbandu-mi viata, sufletul mi-a ramas tot in tara. Vazand de departe Romania nu mai am acea euforie clocotitoare. Am numai o tristete grea, ca o balta neagra si adanca. CE-i de facut? Totul. Cum? Scrutandu-ne pe noi insine. In aceasta revista majoritatea celor care publica sau scriu ecouri nu si-au pierdut iubirea, nu si-au pierdut speranta, incearca sa faca ceva, comunica. Cititi ecourile la materialele publicate! Ele sunt cheia de bolta a acestei reviste, ele ne definesc. Majoritatea romanilor din strainatate nu ironizeaza locul de unde au plecat, se ingrijoreaza si iarasi COMUNICA. Dumneavoastra ati intrat in panica. De ce?Toata Romania a intrat in panica. De ce? Cand multi vor intelege de ce, atunci se va schimba ceva.
”Am realizat într-o bună zi că dragostea mea pentru ei nu se alimentează din nici un izvor limpede care să curgă şi în sens invers N-am simţit că se acumulează undeva un cât de mic prinos de dragoste de ţară şi de oamenii ei”
Sincer va spun ca mi-a placut ce a-ti scris.Am copiat aceste doua fraze din articol pt.ca vreau sa stiti ca si eu din aceleasi motive nu mai sant in tara (de 11 ani plecata)Insa la cea de- a doaua fraza ”ca nu se acumuleaza un mic prinos de dragoste” ,va spun ca DA . dar sub forma de respect mai mult decit acea dragoste pe care romanii nu sant pregatiti sau nu sant instruiti sa o inteleaga.Asa ca iata de curind am descoperit cartile scriitorului Pavel Corut (aici am vrut sa ajung cu dragostea sau respectul fata de om) Ele cartile sant marturii ca exista oameni cu drgaoste si respect pt.natia ro. .Numai ca nu stiu citi ca dumnealui sant si citi ii citesc cartile care sant ghiduri pt.viata o viata mult mai buna traita cu respect.. In ceeace ce scrie autorul spunde raspicat si f.direct ce trebuie facut si cum trebuie facut..Nu este o reclama nu asta intentionez. Iubirea ,dragostea de tara si la mine sant umbrite de tristete ,dar tot mai sper .ca ceava sa zguduie constiinta roamanilor din tara
Doamnă Elena,
Ideile susținute de Pavel Coruț, alias Pavel Cernescu, fost ofițer de contra-informații pe vremea lui Ceaușescu, reprezintă exact opusul valorilor apărate de noi la revista ACUM. Naționalismul de mucava, xenofob și resentimentar, promovarea teoriei conspirației sunt doar câteva din caracteristicile ideologiei coruțiste. Faptul că va place ce scrie Ștefan Maier, disident anti-comunist și victimă a Securității, în același timp ce apreciați op-urile acestui publicist național-comunist este o contradicție în termeni și poate ar trebui să alegeți.
Va multumesc mult .Sigur ca am sa aleg
Poate ne anunțați și pe noi la revista ACUM când luați o decizie, dacă îl preferați pe Ștefan Maier sau pe Pavel Coruț, cale de mijloc nu există, ideile celor doi sunt incompatibile. Ștefan Maier și-a riscat viața combătând regimul apărat de Paul Cernescu înainte de 1989, devenit Pavel Coruț după aceea și făcând bani serioși pe seama unor creduli ca dumneavoastră.
Da , va anunt ca decizie am luat sa ma deconectez de aici de pe acest site si va multumesc mult de tot pt.intelegere si doresec ca acest lucru sa se intimple imediat.Nu am cunoscut activitatea acelui scriitor de dinainte de 1989 si nu am vrut sa va sicanez sau indispun.Acum ca m-ati informat o sa ma ocup de studiul activitatii lui mai serios.Toate cele bune!
Doamna Elena, ca sa fie limpede pentru toata lumea, dorinta dv. de a va deconecta imediat de acest sit nu depinde de noi, ci doar de dv.
Daca este limpede sa stiti ca eu mi-am sters datele dar vad ca ele raman in continuare asa ca nu vad ce pot eu face?Va rog sa ma deconectati atit v-am rugat.Va multumesc mult.
Faptul ca intre fostul complice al regimului comunist – Pavel Corut – si fostul luptator anticomunist Sefan Maier alegeti sa studiati „opera” primului arata ca sunteti un produs extrem de reusit al spalarii pe creier efectuate de regimul comunist. Nu e de mirare ca Romania a ajuns in situatia actuala cu oameni ca dumneavoastra care prefera minciuna adevarului, demagogia onestitati si xenofobia patriotarda patriotismului veritabil.
Doamna Elena, repet, deconectarea tine doar de dv. Daca aveti senzatia ca sunteti conectata la ceva, va rog sa explicati mai pe larg de unde provine aceasta senzatie si poate va pot ajuta.
Pacat ca scrieti asa domnule Petru fara sa cunoasteti oamenii,pacat.Eu am zis ca o sa studiez ce acest scriitor a facut inainte si oare nu am voie sa fiu libera sa gandesc si sa imi aleg ce sa citesc fara sa fiu insultata?
Domnule Stefan v-am spus ca sant totusi conectatta s din moment ce iata pot scrie si apoi v-am mai spus ca imi vad numele si adresa de mail mereu pe acest site sub ultimul comment.Inainte spatiul unde apar aceste date era alb.Acum sper ca este clar si va rog sa faceti in asa fel sa nu mai apara nimic in aceste spatii.Aceasta este rugamintea si va spun ca daca nu eram conectata in continuare eu nu mai puteam scrie acum.Multumesc si sper sa remediati acesta .
Doamna Elena, eu scriu vazand ce idei au persoane ca dumneavoastra care isi ascund identitatea.
Care insulta? V-ati suparat ca am afirmat ca sunteti spalata pe creier de regimul comunist?
Pai asta e adevarul daca dumneavoastra faceti elogiul unui fost tortionar al regimului comunist care faci bani cu nemiluita pe seama tantaloseniei a zeci de mii de cititori, ca un comentariu la un articol scris de un fost disident anti-comunist.
Ce sa cercetati despre Pavel Corut, nu credeti ce va spun? In loc sa bagati la cap si sa invatati ceva util, reactionati cu fudulia tipica celor ca dumneavoastra.