ANNA ROFFE-GASSNER –O PRINTESA MALTRATATA ?-
In zadar veti cauta ,in randul detinatorilor de sange albastru , o familie Roffe-Gassner. In ce ma priveste, cred ca s-ar fi cuvenit sa deschid magazia de ghilimele, caci Anna este – pur si simplu – un personaj, pe deasupra secundar, al lui Sidney Sheldon. E drept, in interiorul fictiunii – este vorba de romanul “Urma de sange” (1977) -ea este o descendenta a lui Samuel Roffe, regele neincoronat al unui concern farmaceutic international. Nu are rost sa ne ratacim acum prin cotloanele unei intrigi rocambolesti.Ascensiunea lui Samuel dupa iesirea lui dintr-un subsol social –ghetto-ul din Cracovia – meritǎ o relatare separata.Pe de alta parte, sa nu se creada ca pot fi gasite in textul lui Sheldon,stangacii precum: „Cu o mana ridica pumnalul si cu cealalta spuse…” sau „Avea mainile reci ca ale unui sarpe”, destul de frecvente in romanele lui Ponson du Terail, „tatal” lui Rocambole.Textul lui Sheldon nu ofera, asa cum se intamplǎ in romane moderne, o suma de sugestii carora cititorul sa le adauge propriile obsesii.Un asemenea text –de pilda, « Ulysses » al lui Joyce – parca ofera cititorilor si spatiile dintre randurile tiparite spre completare. Dimpotriva, autorul american Sheldon este un romancier in sensul clasic al termenului, omniscient si omniprezent, care seamana cu dirijorul a carui bagheta este urmarita atat de instrumentisti (personajele sale) cat si de public (cititorii sai).
Fara prieteni si fara colegi
Cele 25 de pagini dedicate lui Anna, din totalul de vreo 350 de pagini ale cartii,sunt, in aparenta, o diversiune. Evolutia evenimentelor din viata Annei conduce, in cele din urma, la o ancheta politieneasca si aceasta se desfasoara in paralel cu investigarea cauzelor si a consecintelor asasinarii directorului general al firmei – Sam Roffe . In copilaria si in adolescenta lui Anna, asa cum le povesteste Sheldon, sunt presarate chei pentru intelegera personajului si a intrigii. Anna era un copil bolnavicios si retras, iar hotararea parintilor ei de a-i asigura educatia acasa, departe de o scoala ,nu facuse decat sa consolideze izolarea copilului.Realitatea pe care mica Anna si-o confectioneaza cu propriile puteri are nuante coloristice estompate dar o frumusete care i se pare mai convingatoare decat viata celor din jur. Examenele medicale cele mai riguroase,pentru care erau convocati doctorii cei mai competenti din toate colturile pamantului , nu puteau explica starea deosebita a copilului sperios, care isi gasea refugiul in frecvente lesinuri. Anna nu – si iubea parintii si nu gasea suficienta duiosie si intelegere nici macar pentru ea insasi.Atunci cand ajunsese la varsta cand alte fete se logodeau ea nici macar nu se sarutase cu un baiat. Avea in jur de 25 de ani si era mostenitoarea unei mari averi. Pretendentii la mana ei nu intarziasera sa-si faca aparitia, dar Anna ii respinsese pe toti : pe contele suedez , pe poetul italian , cat si o duzina de printi scapatati. In ziua in care implinise 35 de ani il vazu pentru prima data pe cel pe care zeii atat de reci si de indepartati i-l harazisera.. Se afla in Austria – la Kitzbühel- si ramase inlemnita la vederea unui zeu care cobora pe partia abrupta de pe versantul Hahnenkamm. Era un Apollo pe schiuri,sau poate , fiindca decorul nordic, inzapezit, impune acest transfer, un Sigurd pogorat din legendele Nibelungilor. Anna nu mai avea ochi decat penru acest erou, care avea si o identitate : se numea Walther Gassner si era instructor de schi.
Scurta fericire conjugala a Annei
Walther incercǎ sa o initieze in tainele schiului dar atunci cand o ajuta sa se ridice dupa a zecea cazatura pe zapada, ii spuse ca probabil destinul ii rezerva ceva mai deosebit, poate chiar mai bun decat zborul cu schiurile. O invitǎ la masa, vizitara muzee si parcuri si nu trecu mult pana cand el o intrebǎ daca ar vrea sa devina doamna Gassner. Oare el vazuse acea fiinta plina de dragoste, poezie si muzica care se ascundea in spatele fizicului ei prea putin generos ? Un om pe care aceasta evolutie a lucrurilor, prea rapida, desfasurandu-se parca pe patine, nu il incanta deloc, era Anton, tatal Annei.El aflase ca in spatele infatisarii atragatoare a lui Walther se afla un cont bancar anorexic si cǎ ,in orfelinatul in care crescuse, frumosul Gassner fusese exploatat de catre niste prea putin virtuoase angajate ale institutiei. Anton nu voia ca acest gigolo precoce sa ramana in familia sa ( Anna daduse curs cererii lui Walther si ei se casatorisera intr-o mica primarie, fara vreo ceremonie sau publicitate, intr-un decor minimalist.). Anton ii oferi ginerelui sau o compensatie baneasca -20.000 de marci- si il conduse pana in dreptul usii. Walther iesi, nu inainte de a spune »Credeam ca valorez mai mult decat 20000 de marci…In fine, nu-i nimic de facut. ».Mai tarziu, cand isi intalni fiica inlacrimata, Anton incercǎ sa o consoleze, dar Anna incepu sa rada si ridica o mana : »Daca ai sti ce bucurie mi-a facut Walther… Mi-a oferit cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodata- un inel de 20000 de marci! ». Parintii Annei se vazura nevoiti sa accepte alegerea facuta de fiica lor. Cu intarziere, ei daruira perechii o vila somptuoasa in cartierul Wannsee din Berlin, cu mobilier francez la primul etaj si cu o biblioteca avand o masa Empire si dulapuri de carti care atingeau tavanul.La al doilea etaj se afla mobilier suedez din secolul 18..Walther fu primit in consiliul de administratie al concernului si isi dovedi destoinicia financiara.
Prizonierǎ in propria casa
Indatoririle de serviciu se aglomerau, insa nu afectau in vreun fel tandretea cu care Walther o tratase pe Anna de la bun inceput. « Doamne, cum as putea sa-Ti multumesc… » soptea de multe ori Anna. Dar apoi, tocmai cand ar fi trebuit sa fie amandoi in culmea fericirii, aparu, ca din senin, o ruptura. In al treilea an al convietuirii lor atat de armonioase, Anna ramase insarcinata. Avea dureri ,insa le suporta cu stoicism. Ingrijorator era faptul ca ,din ce in ce mai des, reverii si inchipuiri pareau sa puna stapanire pe mintea ei. Aceste episoade de alunecare in neant deveneau din ce in ce mai frecvente. La sfarsitul lunii a opta, Anna cazu pe scari.In timpul convalescentei, la spital, i se aduse la cunostinta ca adusese pe lume gemeni.Ochii lui Walther erau inlacrimati : « Gemeni…Un baiat si o fata ».In acel moment, Anna fu coplesita de fericire , o fericire totala, care parca ii rapea puterea de a respira. Mai tarziu, acasa, ea se aplecǎ asupra leaganelor, constatand ca baietelul semana cu Walther, in vreme ce fetita era fragila ca o papusa si avea trasaturi deosebit de fine. Walther parca incerca sa-i explice ceva , dar ea nu voia sa-l asculte. « Ce frumosi sunt…Sunt atat de fericita ! » Baiatul se numea Peter, iar fetita purta numele Brigitta. Anna petrecea ore in camera copiilor,in fiecare zi, jucandu-se cu ei , vorbindu-le cu gingasie. Incepu sa se fereasca de Walther. I se parea ca sotul este gelos pe proprii copii si ca doreste ca ea sa-i acorde lui mai multa atentie. Dar ea nu mai putea sa faca acest lucru. Copii insemnau totul pentru ea.
Cine poarta vina ?
Evenimentele se precipitara. Walther devenea din ce in ce mai sumbru, mai enigmatic.La un moment dat, el o inchise in dormitor, interzicandu-i sa se mai duca in camera copiilor. Se temea ca el le va face ceva rau, ireparabil, micutilor.Dadu telefon politiei dar Walther ii smulse receptorul din mana… Trebuia sa-l neutralizeze intr-un fel. Facu o incercare de a-l injunghia cu niste foarfeci. Copiii trebuiau salvati cu orice pret. De fapt, politia era deja de catva timp pe urmele lui Walther, care cautase de mai multe ori ajutorul unor psihiatri , devenind principalul suspect si in ancheta privind asasinarea lui Sam Roffe. In momentul descinderii la vila din Wannsee, politistii il gasira pe Gassner – o umbra a schiorului cuceritor – si o eliberara pe Anna din dormitorul care-i devenise celula. « Asasinule ! » urla femeia uitandu-se la sotul ei.Walther le indicǎ politistilor locul unde erau ingropati copii, care murisera in timpul nasterii, cu cinci ani in urma. In ochii larg deschisi ai femeii, barbatii deslusira statornica si neinduplecata lucire a nebuniei.
Trebuie sa marturisesc ca am repovestit aceste secvente din romanul lui Sheldon si pentru ca ele reprezinta o ilustrare a maiestriei scriitorului si scenaristului american.
Cu gratie si modestie, o carte trecuta prin condeiul lui Thomas, el insusi un adevarat poet, devine o carte obligatorie. Multumesc.