ISRAEL – BUCURIE SI DURERE
Ai zis sa-ti scriu despre ISRAEL, dar trebuie sa incep cu inceputul, cum am ajuns sa plec acolo. Vezi tu surioara, viata uneori e dura si doare; pot zice ca de la „doamna” viata am primit de toate.
Era in anul 1996, iunie, si dupa inca un drum la Bucuresti (pentru a vedea de viza de munca), mi s-a spus ca in 17 e plecarea in ISRAEL. Am fost fericit, salvarea mea era acolo, treceam prin momente grele, vindusem garsoniera, platind un loc de munca in AUSTRIA, dar a fost inselatorie. Am ramas fara bani, banii ca banii, dar speranta nu mi-am pierdut-o, visand la zile mai bune. Speranta moare ultima, se zice.
Eram „super” sarac, nimeni nu stia ce era-n sufletul meu, toti ma condamnau. De ce? Nu stiu.
Sa ma intorc la ziua plecarii.
M-am trezit dimineata, de fapt m-a trezit mama, caci culcindu-ma tirziu nu am auzit ceasul. Bine ca m-a trezit cu binecuvintatele injuraturi, dupa care a plecat la ea acasa.
Eram destul de trist, nimeni nu ma iubea (doar Dumnezeu); de ce a trebuit sa ma blesteme si in ziua plecarii? Nu-mi era de ajuns blestemul saraciei? Nu-mi era de ajuns ulcerul ce ma facea sa vars singe, nestiut de nimeni, zi de zi? Nu-mi era de ajuns povara vietii moarte ce o duceam ?
Mi-am sarutat copilul care dormea, mi-am luat geanta (era goala – fiind sarac nu avusesem bani sa ma pregatesc; aveam un prosop, slapi, 2-3 haine) si am plecat. Nu stiam unde plec si ce voi face, stiam doar ca trebuie sa muncesc sa-mi iau o casa, si sa fac viata usoara copilului meu.
Trec cu relatarea mea peste calatoria cu trenul, avionul si iata-ma ajuns in BEN GURION (cel vechi). Acolo ne-a luat in primire administratorul firmei si ne-a dus la locul de cazare in LOOD, dupa care ne-a explicat regulile si ne-a lasat sa ne aranjam si acomodam, urmind ca peste 2 zile sa incepem munca.
Am fost repartizati la SHOAM, un oras la 50 km de LOOD , unde se construiau vile. Fiind nou si nestiind multa meserie, m-au pus „holoangar”; preparam material pentru 12 zidari, era destul de greu ca nu aveam betoniera si il faceam la mina; aveam si niste crize de ulcer ca turbam, dar stringeam din dinti si mergeam inainte. Cum puteam sa cer sa merg la medic de la inceput?
Nu-mi permiteam luxul sa fiu bolnav, cu toate astea am patit-o… Cum? Am lucrat dezbracat o zi intreaga, la 40 sau mai multe grade si am facut insolatie, m-am umflat ca un butoi si m-au dus la spital. A trecut si asta…
Dupa 3 luni am fost mutat la alta lucrare, in RA’ANANA ; am muncit mult si acolo, pina cind intr-o zi, lucrind pe schela, s-a rupt si am cazut de la etajul 3. Am fost atit de aproape de moarte ,incit cind am vazut ce urita e, am refuzat sa plec cu ea. Cind mi-am revenit ,eram jos ,rupt aproape tot si nu puteam respira, aveam trei coaste rupte, capul crapat. Au fugit colegii la mine si primul lucru ce am facut? Am cerut o tigare – gindeam ca daca o fi sa mor sa mor plin de fum, sa nu ma imput si imi venea sa dorm si stiam ca nu e bine…
M-au dus la spital si au vrut sa ma trimita acasa (nu mai eram util), dar le-am zis ca pot munci, asa ca am semnat o hirtie prin care firma se spala pe miini in caz de moarte. Plecarea acasa dupa 4 luni de munca in ISRAEL insemna SARACIE,VISE UCISE ,TOT CE E MAI GRAV CA MOARTEA !
Si am ramas, bandajat cu pansament (coastele nu se pun in ghips) si am muncit asa, munca mai usoara dar munca. Timp de 6 luni m-am chinuit, nu puteam dormi noaptea, nu puteam tusi, bine ca nu am fost constipat, si din cauza medicamentelor ce le luam m-am otravit, respingea ficatul tot, apa, mincare…2 saptamini am baut doar lapte. Gindul la o viata
mai buna imi alina suferinta, nimeni nu stia ca corpul meu era un lagar al durerii, dar nu am renuntat…
TE IUBESC MULT SURIOARA, MAI SCRIU SI MIINE…
Cristian