ochiul al treilea dă cu banul,
banul e o lună plină crescută
în inelul unei cozi de scorpion.
şi ramura de salcie deşiră, pe rând,
destăinuirea ta stranie şi oftatul meu mov.
şi îşi dă seama… tu mă iubeşti aşa de mult,
la fel ca tăcerea satului, subţire… hazlie!
horn poftind la o felie de pepene galben,
brazilian, servit pe frunza de palmier,
unde amintirile sunt mereu roşii, rupte
din inimi de papagali romantici…
şi îşi dă seama… eu te iubesc aşa de mult,
la fel ca alambicul oraşului, plin… tresărind
prin duminicile plecate cu vapoarele stelelor,
plângând după primul zâmbet al lui Saturn,
lut rostuind tămâia-n biserici, dor inventând
rugăciunea aceea… cu chip de baladă…
e atât de simplă privirea noastră, cuminte,
încât pântecul mirării ne soarbe înţelepciunea.
ştim că avem nevoie unul de altul, se aud
chemările noastre, egale, definirea…
ele sunt eterne doar prin îmbrăţişare.
29 aprilie 2010, 03:22