caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

Nu trageți în mesager (Vlad Solomon)!

de (25-4-2010)

În ecoul pe care redactorul șef Petru Clej l-a publicat săptămâna trecută sub numele meu la articolul domnului Vlad Solomon scria că eu consider superficiale multe din comentariile autorului asupra miturilor și legendelor din Israel. Trebuia să spun ”superficiale doar la prima vedere”, dacă mi-este permis acest calambur. Doresc să precizez de la bun început că nu intenționez să ”combat” articolul domnului Solomon ci doar să încerc să temperez unele din răspunsurile sale la miturile și legendele care mai circulă în Israel. Și o fac înțelegând și fiind pe deplin de acord cu exasperarea pe care a simțit-o poate, atunci când le-a scris. Imi cer scuze pentru lungimea articolului meu dar răspund punct cu punct. Așadar….

Mituri si legende

1. Israelul are o armata foarte bine dotata si antrenata, cea mai puternica din Orientul Mijlociu.

Fals – Chiar daca poseda un arsenal militar impresionant, s-a dovedit ca nu reuseste sa invinga in confruntari cu organizatii teroriste, precum Hizballah ( in razboiul din Liban) sau Hammas ( in actiunea Plumb Turnat, in Gaza), luptele s-au prelungit dincolo de asteptari ; au iesit la iveala numeroase neglijente, ordine contradictorii, lipsa de profesionalitate, imposibilitatea de a atinge obiectivele initiale.

Nu este un mit ci realitate. Dar când este angajată în acțiuni polițieneșt, (care de fapt nu este rolul ei) fie ele și de anvergură, ca în Liban și Gaza, armata nu poate face față. Numeroasele neglijențe, ordine contradictorii, etc., sunt inevitabile, așa cum sunt în orice armată din lume.

2. Israelul cistiga orice razboi cu tarile arabe.

Fals – Cu exceptia razboiului de sase zile, din 1967, Israelul nu a cistigat, politic, nici un razboi, nu in 1973 (Yom Kipour), nici macar cele doua din Liban, toate s-au incheiat in mod traumatic, sau cu retrageri unilaterale. Multi soldati au pierit rapusi de „friendly fire” ( focul propriilor trupe), in haosul luptelor.

Israelul a învins până acum în toate războaiele, inclusiv în cel din 1973 când, fără intervenția SUA și URSS, armata israeliană ar fi putut ajunge la Cairo și Damasc, armatele siriană și egipteană fiind practic distruse. In ce privește cele două războaie din Liban, le-ar fi putut câștiga militar și pe acelea dar la un preț politic inacceptabil.

3. Serviciile de securite si contrainformatii sint exceptionale, iar Mossadul este o organizatie gigantica si foarte capabila.

Fals – Mossadul e mai putin numeros decit se crede, in urma cu 20 de ani avea doar 1200 de membri, azi, conform unor ” surse de incredere „, cca. 2500. Iar gafele, precum cea din Iordania, in 1997 ( esecul lichidarii lui Khaled Mashal), sau asasinarea lui Mahmoud al-Mabhouh ( daca a fost pusa la cale de Mossad – lucru incert, dar probabil), in ianuarie, in Dubai, au scos la iveala multe carente, printre care mobilizarea a peste 20 de agenti, pentru omorirea unui singur terorist criminal. In plus, s-au folosit identitatile unor cetateni israelieni cu dubla cetatenie ( oare nu erau alte alternative?), fara consimtamintul lor.

Desigur au fost si numeroase succese, majoritatea nefiind mediatizate, dar si nereusite, colaboratori ai Mossadului capturati in tarile arabe, sau actiuni anulate in ultima clipa, din lipsa de discretie si superficialitate in organizare.

In ultima vreme a explodat in Israel afacerea Anat Kam, o tinara care, la eliberarea din armata, a copiat pe CD, din computerul generalului Yair Naveh, peste 2000 de documente secrete, pe care le-a predat spre publicare lui Uri Blau, jurnalist la Haaretz, in prezent refugiat la Londra. Daca a fost posibila extragerea unor materiale de importanta vitala pentru securitatea statului, e clar ca sistemul de aparare al secretelor militare sufera de grave lacune.

Mossadul a făcut desigur multe greșeli, ca toate celelalte servicii secrete din lume, dar nu trebuie totuși subestimat, iar marea sa contribuție la securitatea Israelului nu va fi probabil cunoscută niciodată.

4. Lobby-ul evreiesc din USA sustine oricum Israelul, este foarte influent, iar presedintele Statelor Unite va respecta intotdeauna pozitia organizatiilor evreiesti.

Fals – Atit Rahm Emanuel, Sef de cabinet la Casa Alba, cit si David Axelrod, Consilier Prezidential Principal, sint evrei sionisti, dar depun permanente eforturi pentru a obliga guvernul israelian la concesii exagerate. Lobby-ul evreiesc inghite in sec, o aplauda pe Hillary Clinton si se lasa fermecat de retorica lui Obama. In 15 Aprilie, Ronald S. Lauder, presedintele Consiliului Mondial Evreiesc, a adresat o scrisoare deschisa presedintelui Obama, in care isi exprima ingrijorarea fata de schimbarile politicii Statelor Unite in Orientul Mijlociu, manifestata prin presiuni unilaterale asupra Israelului.

Lobby-ul evreiesc din SUA este în continuare influent, deocamdată, iar eforturile unor evrei sioniști din administrația americană de a oblige guvernul israelian la ”concesii exagerate” ar putea fi o simplă poziție inițială de negocieri. Nu trebuie acceptat ad literam tot ce scrie presa și nici ce spun înalții demnitari în public.

5. Israelul poseda bomba atomica, ceea ce ii va conferi mereu superioritatea militara in zona.

Fals – Chiar daca o detine (fapt nerecunoscut oficial), Israelul nu va fi prima tara care va introduce armament atomic intr-un conflict millitar; totodata se exercita presiuni asupra sa, incercindu-se crearea unei ecuatii a denuclearizarii simultane a Israelului si Iranului. Egiptul si Iordania solicita in mod insistent un control international asupra Israelului. Nu cred ca e departe ziua in care Obama va da un ultimatum, punind Israelul in aceeasi balanta cu Iranul.

Evident că Israelul nu va fi niciodată prima țară care să facă uz de arme nucleare. Nu acesta a fost obiectivul înarmării nucleare a Israelului (presupunând evident că este înarmat nuclear). Ideea este ca cei care ar avea intenția să distrugă Israelul să știe că se angajează la un act sinucigaș.

6. Evreii isi iubesc tara si, in momentele de dificultate, sint foarte uniti.

Fals – Tot mai multi cetateni israelieni solicita o a doua cetatenie la diferite ambasade, sub pretextul ca urmasii lor vor putea sa studieze in tarile din Uniunea Europeana. Dar gindesc sau soptesc – Nu se stie ce va fi in viitor, subtextul fiind pericolele care ameninta Israelul la ora actuala.

Eu cred totuși că evreii își iubesc țara mai mult decât alte popoare. Până în prezent, ori de câte ori de câte ori Israelul a fost în pericol, s-au mobilizat rapid, au revenit în țară din toate colțurile lumii. În plus, chiar israelienii care trăiesc de mult în străinătate nu au renunțat la cetățenia israeliană și la legăturile lor cu țara. Iar mulți evrei din străinătate își cumpără acum apartamente în Israel, unde s-ar putea ca pentru ei, viața să fie mai sigură peste 10 sau 20 de ani, decât în țările în care trăiesc acum, ca Franța, Suedia, etc, în care antisemtismul, sub alte nume, este în ascensiune. Dar unitatea în momente de criză există peste tot. Problema este că, în situația unică în care se află, Israelul are nevoie de mai multă unitate și în restul timpului.

7. Israelul este un aliat strategic al USA, ceea ce ii confera prioritate in ochii administratiei americane.

Fals – USA au nevoie de liniste, de economie prospera, vor sa scape de povara razboiului din Afganistan si a trupelor trimise in Irak, iar politica actuala a presedintelui Obama reflecta o apropiere de tarile arabe, in detrimentul Israelului.

Nu este un mit. Israelul continuă să fie singurul aliat strategic de încredere în Orientul Mijlociu. Fără Israel în această regiune, SUA (și de fapt întregul Occident) ar putea avea mai puțină liniște și o economie mai puțin prosperă. Protejarea rutelor maritime către și dinspre principalele surse de petrol ale lumii ar deveni mult mai dificilă fără un cap de pod cu adevărat pro-occidental în zonă.

8. Israelul a cedat si va ceda intotdeauna presiunilor americane.

Fals – Pe vremea primului ministru Shamir, guvernul israelian s-a impotrivit initiativelor americane, iar azi, desi Nethaniahu pare a ceda, coalitia guvernamentala din Israel il va obliga sa se opuna pretentiilor administratiei Obama. Criza actuala dintre cele doua tari se va agrava, deoarece, atit guvernul israelian, cit si majoritatea populatiei, simt ca presedintele american exagereaza si politica USA s-a schimbat radical.

De acord.

9. Populatia Israelului este pregatita sufleteste pentru un razboi de lunga durata.

Fals – Israelul nu isi poate permite razboaie prelungite (luni de zile), economia ar avea mult de suferit. Populatia civila ar fi bombardata de rachete cu raza lunga de actiune din Liban, Siria si Gaza. In cazul unui conflict militar, Iranul, care doreste lichidarea Israelului, ar putea actiona numai prin tentaculele sale, nefiind nevoita sa traga nici macar un cartus.

Corect, Israelul nu-și poate permite războaie prelungite. În afara cazului în care este în joc supraviețuirea sa, când nu se mai pun în discuție suferințele economiei. Tocmai de aceea, nu cred că strategii militari israelieni iau în considerare posibilitatea unui război de foarte lungă durată.

10. USA vor apara intotdeauna Israelul si vor garanta securitatea sa.

Fals – In momentul izbucnirii unui razboi inopinat, pina cind trupele americane se vor amplasa si orienta in zona, jumatate din orasele israeliene vor fi distruse de rachete, impreuna cu rafinariile, porturile, aeroportul international si statul major al armatei, care este situat in inima Tel Avivului. Doar in caz extrem, Israelul ar riposta bombardand centrul Damascului, Beirutul sau Teheranul si imediat ar fi condamnat si sanctionat. Istoria ne invata ca actiunile diplomatice si rezolutiile ONU au fost, in marea lor majoritate, unilaterale si in defavoarea Israelului.

Dacă evreii au învățat ceva de-a lungul istoriei, este faptul că nu trebuie să se bazeze pe nimeni pentru a-i salva. Nu așteaptă acest lucru nici de la americani. Israelienii știu foarte bine acest lucru și cred că sunt pregătiți. Pe de altă parte, nu poate ignora opinia guvernului american sau a celorlalte state membre ONU.

11. Israelul nu cedeaza santajelor teroriste.

Fals – Deja a cedat in trecut, inca in perioada administratiei Rabin. Apoi, atit Sharon, cit si Olmert au acceptat conditii umilitoare, eliberind teroristi in schimbul unor cadavre. In curind, va ceda si Nethaniahu, fiind dispus sa puna in libertate sute de criminali palestinieni, detinuti in inchisorile israeliene, pentru un singur soldat rapit de Hammas, Gilad Shalit. Actiunea Entebbe ( cind unitatile militare israeliene au zburat in Uganda si au eliberat pasagerii avionului Air France, deturnat de gruparea terorista a lui Abu Nidal, sprijinit de Idi Amin) a ramas o legenda, o nostalgie.

Idealul este, evident, să nu cedezi șantajului. Și ori de câte ori a fost posibil, Israelul nu a cedat. Dar, dacă ești călăuzit de principiul ”cine salvează o viață salvează un întreg univers”, înțelegem poate dilema în care este pus uneori guvernul israelian.

Repet, comentariile mele (care de fapt sunt simple precizări sau adăugiri) nu-și propun să ”demoleze” opiniile autorului ci să le pună într-un context mai larg. Pentru că, modul în care au fost formulate aceste opinii, într-un stil poate mai brutal decât al ziariștilor așa ziși imparțiali, nu diluează deloc mesajul analizei din parta a doua a articolului, la care subscriu fără nicio rezervă.

Unii cititori i-au reproșat domnului Solomon, printre altele, că aduce critici fără să ofere vreo soluție. Nu este rolul ziaristului să ofere soluții. Aceasta intră în sarcina politicienilor. Or, dacă nu ne plac politicienii din Knesset, este vina noastră. Noi i-am ales. (În viață nu avem ce merităm ci din păcate ceea ce ne seamănă, afirma prin anii 60 un scriitor francez.)

Cu toate defectele sale, Israelul este totuși o țară democratică, în care populația își poate schimba conducătorii. Transformarea deșertului într-o grădină, progresul uluitor realizat de Israel în doar șase decenii de existență, realități incontestabile, se datorează tocmai cetățenilor israelieni nu politicienilor. Gâlcevile permanente din Knesset, trocurile politice adesea nerușinate între partide, corupția la vârf, polarizarea societății între extremiștii religioși, tot mai agresivi și populația laică sau moderat religioasă, toate acestea au subminat de-a lungul anilor valorile societății israeliene și încrederea ei în liderii politici și militari. Nu este de mirare că mulți continuă să se auto-liniștească recurgând la mituri și iluzii. Dar o fac pe riscul lor.

Lordul Palmerston, prim ministru britanic, a spus în 1848: ”Marea Britanie nu are prieteni veșnici și nici dușmani veșnici ci numai interese veșnice”. Dacă este în interesul membrilor ONU să voteze împotriva Israelului, o vor face, indiferent de ceea ce simt. Mulți în Israel tind să minimalizeze importanța acestor voturi. Dar presa internațională nu. Și această presă are influență asupra opiniei publice. Deja auzim din ce în ce mai multe remarci în care Israelul este asemuit cu Republica Sud Africană de pe vremea apartheid-ului. Bineînțeles că sunt remarci răuvoitoare și false. Dar cum spunea Goebbels, o minciună repetată la infinit ajunge să fie crezută de unii (ca ”inventarea” Holocaustului).

Pe de altă parte însă, de ce se întoarce tot mai multă lume împotriva Israelului? Politicieni, studenți, cadre universitare, sindicaliști, chiar mulți evrei din străinătate? Să fie toți antisemiți sau prostiți de o anumită propagandă din presă? Posibil dar greu de crezut. Explicația este poate alta. Sute, poate chiar mii de ani, evreii au avut (nu la nivel individual ci general, ca popor), superioritatea morală conferită lor de inteligență, religie, educație, moravuri, etc dar și de faptul că au fost permanent persecutați. Or această superioritate morală, recunoscută și de mulți neevrei trebuia să dispară odată cu întemeierea statului Israel (chiar Ben Gurion voia ca Israelul să fie un stat ca toate celelalte) și, după războiul de 6 zile din 1967, ea a trecut de partea palestinienilor, sau cel puțin așa vede lumea, care astăzi este întotdeauna de partea celui învins sau oprimat.

Odată ce israelienii nu au mai fost percepuți ca fiind în pericol de anihilare, simpatia pentru ei a dispărut, locul ei fiind preluat de repulsia față de imaginile de la televiziune: Gaza în flăcări, femei și copii jelindu-se printre ruine, etc, etc. Reacția telespectatorului este spontană, nu întreabă cine a început, ci ”de ce îi masacrează israelienii pe palesinieni după ce le-au ocupat pământurile”. Nu eu spun toate acestea. Eu le aud, la Londra și în alte părți. Și această situație durează de peste 40 de ani. Nu este de mirare că lumea își pierde răbdarea.

Ori iată de ce articolul domnului Solomon este binevenit. El reprezintă un semnal de alarmă din partea unui om care, ca și mine și mulți alții, vede cu amărăciune cum atitudinea multor israelieni a rămas înghețată în timp în anii 60, cum preferă să închidă ochii și să-și astupe urechile față de lumea din afară, uneori cu trufie sau cu sentimental de superioritate. Este un avertisment, o invitație de a privi în viitor cât mai este timp, de a ne imagina scenarii apocaliptice care, din nefericire, nu mai par atît de imposibile ca în trecut și de a face ceva pentru a le împiedica să devină realitate.

Pe scurt, un articol excelent. Din păcate. Aș fi preferat să fiu în situația în care să pot să-l combat. Dar cred că și dl Vlad Solomon ar fi preferat să fie în situația în care să nu-l scrie.

Ecouri

  • George Gross: (25-4-2010 la 00:00)

    Cred ca cititorii care au atacat articolul lui Vlad, ar trebuii sa vada fata reala a lumii globale in care traiesc azi ,2010 AD; sa inteleaga problemele demografice, economice, geo-politice, sa vada Israelul din afara lui si numai dupa toate astea sa-l vada din interior, si atunci vor intelege articolul lui Vlad, articol pe care-l consider excelent

  • Petru CLEJ: (25-4-2010 la 00:00)

    Este inimaginabil ce insulte a putut să înghită Vlad, uneori din partea unor oameni cu care se cunoștea și din partea cărora primise complimente pentru articole scrise cu puțin timp înainte.

    Mai grav, pe un sit editat în Israel de un fost corespondent al BBC a apărut un articol în care erau atacați (la persoană, fără niciun fel de argumente într-un stil visceral și resentimentar) Vlad și conducerea revistei ACUM, dar și colaboratori precum Lucian Herșcovici (care era făcut de-a dreptul prost), Andrea Ghiță sau Gabby Adelmann Elias, doar pentru că exprimaseră aprecieri la adresa editorialului lui Vlad.

    Mesajele la acel articol s-au adăugat pentru a forma o „demascare” de tip stalinist în toată regula.

    Doar anunțasem că Dorian Galbinski va scrie un articol replică la cel al lui Vlad (pe care-l puteți citi alăturat) și unul dintre cititorii paginii demascatoare, scriind din Canada, a afirmat că Dorian (cel mai longeviv ziarist al redacției române a BBC, 1970 – 2008) „nu știe o boabă românește” și că a „fugit” (observați expresia dragă regimului comunist când se referea la cei plecați din țară) din Israel (Dorian este și veteran al armatei israeliene din războiul cu arabii în 1967).

    Același individ califica jurnaliștii de la BBC drept „scroafe”, iar editorul acelei pagini n-a mișcat un deget pentru a înlătura aceste insulte și calomnii, deși este și el fost corespondent al BBC și a stat de vorbă de mai multe ori la telefon cu Dorian Galbinski.

    Dar ce pretenție poți avea de la acest editor când el scrie că Vlad „și-a pârât țara”.

    Eu mă întreb de unde aceste reflexe staliniste la oameni care trăiesc de zeci de ani într-o țară democratică precum Israelul?

  • Moni Elisha: (25-4-2010 la 00:00)

    Articolul – din pacate – dezamageste. Si asta e putin spus.
    In ecoul la articolul dlui Solomon dl. Galbinski scria :
    « i eu cred c evalurile articolului sunt destul de superficiale, analizând numai situaii i evenimente ”la prima vedere”, fr s aprofundeze »
    Adauga dl. Clej :
    « Dorian Galbinski va scrie un articol pentru numrul viitor al revistei ACUM în care va prezenta în detaliu i argumentat obieciile sale fa de ideile prezentate în acest articol. »
    Articolul de fata este cu mult mai « gingas » decat un articol de obiectii si dovada ca autorul isi incepe randurile prin a nega o parte din cele spuse anterior, sau mai bine zis a le «indulci» putin printr-un fel de scuze :
    « În ecoul pe care redactorul ef Petru Clej l-a publicat sptmâna trecut sub numele meu la articolul domnului Vlad Solomon (n-am inteles aluzia, ecoul nu l-ati ublicat numai sub numele dvstra ?) scria c eu consider superficiale multe din comentariile autorului asupra miturilor i legendelor din Israel. Trebuia s spun ”superficiale doar la prima vedere”… Doresc s precizez de la bun început c nu intenionez s ”combat” articolul domnului Solomon ci doar s încerc s temperez unele din rspunsurile sale la miturile i legendele care mai circul în Israel»
    Unde sunt « obiectiile» promise de dl. Clej ? Unde sunt argumentele « contra » ? Unde este « in detaliu»?
    De data asta acest articol este cel superficial. Foarte superficial. Articolul e lung doar ptr. ca preia o mare parte din articolul original. Speram sa gasesc in acest articol argumentele pe care eu, un om fara talent la scris, le-as aduce daca as fi in stare sa astern in scris ceea ce simt fara a risca sa primesc observatii de genul nationalism, declaratii patriotarde, s.a.m.d.
    Auttele de dificultate sint foarte uniti» cu convingere ci scrie doar :
    «Eu cred totui c evreii îi iubesc ara mai mult decât alte popoare…»
    Nu pot sa nu sezizez ca autorul nu e categoric cum a fost dl. Solomon in articolul lui, nu scrie “adevarat” sau “fals”, ci doar “crede” (= nu e sigur). Si prezenta cuvantului “totusi” care spune multe (totusi = cu toate acestea. Care ? In ciuda cui, ce ?). E de la sine inteles ca cele scrise intr-un articol este parerea proprie a autorului, ca asta crede el, atunci de ce trebuie de subliniat “eu cred”, “totusi”. Cuvinte inutile ce vin poate din subconstient. Suna a cerere de scuze sau o incercare de nu cumva sa supere pe cineva. Ca o continuare a unei discutii (de ex. : chiar daca am vorbit ce-am vorbit, cu toate ca am spus ceea ce am spus, eu cred TOTUSI…)
    De ce «Eu cred» si mai ales de ce «totuliu i argumentat obieciile sale fa de ideile prezentate» se incheie cu : «Pe scurt, un articol excelent» (al dlui Solomon, pe care trebuia sa-l combata !) Dar se pare ca autorul TOTUSI nu e in stare sa-l combata (totusi – apropo de calitatile de ziarist descrise de dl. Clej in ecou).
    Cine trebuie – intelege !
    Concluzia este ca articolul nu POATE fi combatut ? Mai mult si-l combate d=l Solomon insusi in noul articol…
    Si din pacate adevaratele contraargumente le-am citit pe alt site.
    Articolul acesta nu valoreaza mai nimic.
    Macar dl. Solomon e convins de ceea ce spune.
    Pe cat de mare a fost asteptarea la fel de mare e si dezamagirea.

  • Moni Elisha: (25-4-2010 la 00:00)

    ECOUL N-A IESIT BINE,DE VNA E POATE ABUNDENTA DE GHILIMELE PE CARE O FOLOSESC. MAI INCERC O DATA, FARA GHILIMELE :
    Articolul – din pacate – dezamageste.
    In ecoul la articolul dlui Solomon scrieti :
    Și eu cred că evaluările articolului sunt destul de superficiale, analizând numai situații și evenimente la prima vedere, fără să aprofundeze.
    Adauga dl. Clej :
    Dorian Galbinski va scrie un articol pentru numărul viitor al revistei ACUM în care va prezenta în detaliu și argumentat obiecțiile sale față de ideile prezentate în acest articol.
    Articolul de fata este cu mult mai gingas decat un articol de obiectii si dovada ca insusi dvstra va incepeti randurile prin a nega o parte din cele spuse sau a le «indulci» putin sau un fel de scuze :
    În ecoul pe care redactorul șef Petru Clej l-a publicat săptămâna trecută sub numele meu la articolul domnului Vlad Solomon (n-am inteles aluzia, nu l-ati scris dvstra ? a fost publicat numai sub numele dvstra ?) scria că eu consider superficiale multe din comentariile autorului asupra miturilor și legendelor din Israel. Trebuia să spun superficiale doar la prima vedere… Doresc să precizez de la bun început că nu intenționez să combat articolul domnului Solomon ci doar să încerc să temperez unele din răspunsurile sale la miturile și legendele care mai circulă în Israel.

    Unde sunt obiectiile ? Unde sunt argumentele contra ? Unde este in detaliu ?
    De data asta dl. Galbinski a fost cel superficial. Foarte superficial. Articolul e lung doar ptr. ca preia o mare parte din articolul original. Speram sa gasesc in acest articol argumentele pe care eu, un om fara talent la scris, le-as aduce daca as fi in stare sa astern in scris ceea ce simt fara a risca sa primesc observatii de genul nationalism, declaratii patriotarde, s.a.m.d. si sa fiu acuzata de reactie pavloviana (desi nu ma prea deranjeaza acuzatia, reactia pavloviana este cea mai naturala reactie care exista).

    Autorul nu combate mitul evreii isi iubesc tara si, in momentele de dificultate sint foarte uniti cu convingere ci scrie doar :
    Eu cred totuși că evreii își iubesc țara mai mult decât alte popoare.
    Nu pot sa nu sezizez ca autorul nu e categoric cum a fost dl. Solomon in articolul lui, nu scrie adevarat sau fals, ci doar crede (= nu e sigur). Si prezenta cuvantului totusi care spune multe (totusi = cu toate acestea. Care ? In ciuda cui, ce ?). E de la sine inteles ca cele scrise intr-un articol este parerea proprie a autorului, ca asta crede el, atunci de ce trebuie de subliniat eu cred, totusi. Cuvinte inutile ce vin poate din subconstient. Suna a cerere de scuze sau o incercare de nu cumva sa supere pe cineva.
    De ce Eu cred si mai ales de ce totuși ?
    Si nu simplu : evreii își iubesc țara mai mult decât alte popoare.

    In concluzie, articolul care trebuia sa prezinte în detaliu și argumentat obiecțiile sale față de ideile prezentate se incheie cu : Pe scurt, un articol excelent.. (al dlui Solomon, pe care trebuia sa-l combata !) Dar se pare ca autorul TOTUSI nu e in stare sa-l combata (totusi – apropo de calitatile de ziarist descrise de dl. Clej in ecou).
    Cine trebuie – intelege !
    Concluzia este ca articolul nu POATE fi combatut ? Mai mult si-l combate d=l Solomon insusi in noul articol. Si din pacate adevaratele contraargumente le-am citit pe alt site.
    Articolul acesta nu valoreaza mai nimic.
    Macar dl. Solomon e convins de ceea ce spune.
    Pe cat de mare a fost asteptarea la fel de mare e si dezamagirea.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Eugen Ionescu de la Slatina la Madrid

Vineri, 23 aprilie 2010, a avut loc în Espacio Niram din Madrid prima întâlnire culturală “Eugen Ionescu de la Slatina...

Închide
3.145.103.100