Pădurea naivă
Pădurea e surdă.
Murmură ea, vorbeşte, e drept,
Dar nu aude.
La picioarele ei iarba păleşte de umbre.
Paşii mei obosiţi spulberă frunzele ofilite.
Ciocănitori dezlănţuite, topoare ucigaşe,
Îşi fac de cap cu sărutul lor rece.
Sunt vremuri grele.
Camioane pline coboară huruind în frâne.
Cine aude?
Naivă, cu un rictus pe obrazul verde,
Pădurea crede în noi.
Pădurea e surdă.
Pădurea râde.
Dan David