Ex-consilierul prezidenţial al fostului preşedinte al RM, Vladimir Voronin, actualmente deputat din partea fracţiunii Partidului Comuniștilor (PCRM), a aruncat din nou ofense usturătoare [1] în direcţia celui care în virtutea contextului politic prielnic a ajuns să deţină controlul general asupra Preşedinţiei şi unul de “4 ori” mai mic asupra Parlamentului RM. De ce tocmai de “4 ori”? Păi, pentru că trebuie să se împace într-o barcă comună (“legislativul moldovean”) cu trei parteneri de coaliţie, păstrând “varza politică” întreagă, totodată, ţinând la distanţă “lupul” comunist.
Revenim însă la comunişti. Nu este primul şi nici ultimul atac observat din partea taberei comuniste. Spuneam adineauri că “aruncatul de suliţe” între liberali şi comunişti le asigură ambelor tabere “procente importante” de popularitate, în competiţia tot mai complicată în raporturile dintre partide şi electoratul dezinteresat, dezamăgit, distanţat sau dezorientat. Nimeni nu poate stopa acest lucru şi puţini doresc să-l facă. Posibil doar europenii/occidentalii se preocupă de împăciuirea forţelor politice moldoveneşti. Orice tentativă de acest gen a fost până acum sortită eşecului.
Cauza este lipsa unei concurenţe loiale, civilizate şi “de proiecte” în mediul politic autohton. În schimb avem o luptă “pe viaţă şi moarte”, deschisă sau “de culise”, pentru funcţii, portofolii politice, poziţionări în schemele de putere, o configuraţie ceva mai reuşită pentru interesele economice personale etc.
Oricum trebuie să recunoaştem că antipatiile dintre cele două grupări politice ating mai puţin sfera economică, carectistică mai degrabă pentru rivalitatea dintre Partidul Liberal Democrat (PLDM) al premierului Vladimir Filat şi PCRM. Totuşi, “mărul discordiei” comunisto-liberal are o compoziţie doctrinară şi istorică, în primul rând. Acest aspect fortifică interdependenţa politico-electorală dintre liberali şi comunişti.
Interesul care îl suscită “figura” preşedintelui interimar al RM pentru comunişti este şi de alt ordin, pe lângă cel doctrinaro-istoric. Desprindem în primul rând încercarea de a contura existenţa unei rezistenţe din partea actualei opoziţii, jucând pe terenul veşnicilor confruntări dintre partidele puterii şi cele opozante. Or, comuniştii sunt nevoiţi să aibă întotdeauna o anumită atitudine critică faţă de guvernare. Iar când nu au la mână motive întemeiate atunci se apucă să le inventeze.
Dacă Guvernul lui Filat este blamat pentru cazul Vardanean, atunci preşedinţia lui Ghimpu – pentru poziţia în jurul aniversării a 65 de ani de la Marea Victorie asupra Germaniei naziste. Într-adevăr apatia cu care preşedintele interimar tratează această sărbătoare deranjează nu doar forţele de centru-stânga, dar şi electoratul lor oricum numeros. Iar o lovitură suplimentară în Ghimpu, în asemenea ipostază vulnerabilă pentru el, este şi mai profitabilă pentru comuniştii revanşişti.
Pe locul doi este obiectivul de a discredita Alianţa pentru Integrare Europeană – coaliția de guvernare, pentru a o dezbina şi mai mult. În tot acest timp de la căderea guvernării comuniste, liderul liberalilor a fost folosit cu precădere în acţiunile de dezaprobare direcţionate de PCRM împotriva coaliţiei liberal-democrate. Putem spune că, în toate cazurile, comuniştii preferă să folosească “imperfecţiunile” liderului liberal, expuse însă regulat publicului personal de Mihai Ghimpu, iar uneori şi de către (in)amicii din alianţa de guvernare.
În viitor vom asista însă la “altercaţii” politice mult mai intense. Scurgerea timpului ne apropie de noi alegeri. Iar comuniştii însetaţi de putere vor să valorifice din plin amplitutinea popularităţii lui Ghimpu. Căci orice atac împotriva preferaţilor publicului favorizează oponenţii lor, care atrag de partea sa populaţia nemulţumită de prestaţia “răsfăţaţilor” pe scena politică.
Referinţă:
1. Михай Гимпу занялся воровством идей Партии коммунистов – Депутат, http://omg.md/Content.aspx?id=7833&lang=3