caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Savoir Vivre



 

Flori proaspete la mormântul lui Marx

de (11-4-2010)

Locuiesc de 19 ani în Londra și de abia săptămâna trecută m-am învrednicit să vizitez mormântul lui Karl Marx, din cimitirul Highgate.

Situat pe un deal într-un cartier elegant din nordul Londrei, cimitirul conține mormintele unor personalități celebre, cum ar fi fizicianul Michael Faraday, romanciera George Eliot sau, mai recent, al fostului agent KGB, devenit opozant al regimului Putin, Alexander Litvinenko.

Dar părintele materialismului dialectic și istoric este de departe locatarul pe vecie cel mai faimos al citimirului londonez. Monumentul funerar, cu capul enorm al lui Marx și cu inscripția “Proletari din toate țările uniți-vă”, a fost construit în 1954 din banii Partidului Comunist Britanic (dar știut fiind că acest partid fantomatic era subvenționat, ca multe alte partide comuniste din Occident de Moscova, nu e greu de ghicit cam cine a plătit de fapt…), iar în 1970 a fost ținta unui atentat nereușit cu o bombă artizanală.

La baza monumentului am văzut flori proaspete și vizitatori fotografiindu-se sub capul bărbos al ideologului creditat de unii cu tentativa de aducere a raiului pe pământ, iar de alții ca inspirator al celui mai mare genocid din istoria omenirii.

Cimitirul constă dintr-o colecție de morminte de persoane de diferite naționalități – pe lângă englezi și irlandezi, găsești polonezi, italieni, greci, arabi, chinezi, japonezi, iranieni, evrei și am găsit și o referire la România pe un mormânt. Mormintele sunt într-o stare destul de precară, probabil și datorită solulului, care face ca multe dintre ele să fie înfundate în pământ, chiar după perioade relativ scurte după înmormântare.

Dar sâmbăta în care am vizitat cimitirul era o zi frumoasă de primăvară, totul era verde și Marx a fost doar un pretext pentru a mă bucura de renașterea întârziată a naturii după o iarnă neobișnuit de grea.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
PRIMĂVARA – RENAȘTEREA NATURII ȘI A SPIRITULUI

Dor de Primavară Camelia Lică Primavara, prefă-mă în fluture, să zbor Cu vântul prin cireşii-n floare, Să lunec pe al...

Închide
18.226.187.60