Unele articole din revista ACUM îi fac pe fasciștii români să iasă la suprafață. Iată de pildă ce scria un anume “liviu” ca replică la articolul lui Zoltan Biro, Ținutul Secuiesc și România http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=11668:
Uite din cauza acestui articol ma voi inscrie in Noua Dreapta pentru ca la atitea oale stricate trebui neaparat un par!
Unii vor spune că exagerez, că nu este de fapt decât un frustrat care profită de anonimatul internetului ca s-o facă pe curajosul. Iar eu am să le răspund că astfel de amenințări nu trebuie minimalizate.
Noua Dreaptă este organizația din România cea mai aproape de definiția unei mișcări fasciste, revendicându-se direct din Mișcarea Legionară dinainte de 1941. O vizită pe pagina oficială (căreia n-am să-i fac publicitate plasând un link) te lămurește rapid despre ce e vorba.
Așa încât unul ca acest “liviu” își găsește perfect locul acolo. Xenofobia (ungurii sunt pentru acest individ “naturalizați” în Transilvania și sunt “dușmanul poporului român”, aflat acolo “de mai bine de 4000 de ani” (!!!!!).) este una dintre trăsăturile de bază ale acestor fasciști români. Ea se exprimă uneori mai în largul ei pe stadioane, unde se scandează “Afară, afară, cu bozgorii din țară”. Tot acolo întâlnim și alte lozinci de sorginte fascistă de tipul “Un milion de ciori, o singură soluție: Antonescu.”
Romii sunt de altfel o altă țintă predilectă a fasciștilor români, un corp străin în mijlocul poporului român, responsabil de stricarea imaginii României și românilor în străinătate și o “plagă” în interiorul țării.
Evreii reprezintă și ei un cal de bătaie pentru fasciștii români, numai că, având în vedere comportamentul precursorului (și pentru unii idol, chiar dacă în secret) lor Adolf Hitler, atacuri deschise antisemite sunt mai delicate, de aceea extremiștii de dreapta folosesc de multe ori un limbaj codificat. Negarea Holocaustului sau mai degrabă (după încriminarea acesteia în dreptul penal românesc, deși legea nu se aplică) contestarea veridicității datelor istorice “oficiale” reprezintă una dintre temele predilecte ale fasciștilor români.
De altfel, fasciștii români au devenit foarte sensibili când e vorba de limitarea libertății de exprimare. Evident, e vorba de libertatea lor de exprimare, pentru că știm bine cum se comportă fasciștii când ajung la putere față de cei care îndrăznesc să-i critice.
Mulți dintre acești fasciști se declară credincioși ortodocși, ba chiar se laudă cu habotnicia lor. Ecumenismul este dușmanul lor de moarte și din punctul lor de vedere doar ortodocșii pot fi considerați români “adevărați”, deși meritele greco-catolicilor în făurirea identității naționale românești sunt incontestabile.
Fasciștii români au o viziune ultra-conservatoare asupra familiei, ei ar dori interzicerea avorturilor și rezervă femeii un rol tradițional, adică în casă, la crescut copiii.
Homosexualii reprezintă un alt inamic desemnat al fasciștilor români, care nu ezită să iasă pe stradă și să scandeze „Nu vrem să fim un neam de poponari!” ori de câte ori e programat un marș al minorităților sexuale, iar uneori mai pun și mâna pe piatră și să arunce în ei, așa cum s-a întâmplat în 2007 la București.
Pentru fascistul român, tot ce iese din concepția sa despre lume și viață este un atac la adresa lui, de cele mai multe o conspirație, fie că e vorba de pașapoartele biometrice (cipul “Diavolului” 666), gripa aviară, războiul din Irak și cel din Afganistan, globalizarea, etc. Cu alte cuvinte, paranoia e în floare printre fasciștii români.
Nu doar fascistul român are astfel de idei, dar spre deosebire de alții, fascistul român le susține cu tentacitate și vehemență și, la o adică, nu ezită să pună mâna pe par, cum se exprimă „liviu”, cel din debutul acestui articol.
Spre deosebire de comunistul român care a dispărut fără urme de pe scenă, retrăgându-se în mod discret spre lada de gunoi a istoriei, fascistul român își face o revenire, chiar dacă limitată, în viața publică a României de azi.
Fascistul român se declară ferm anti-comunist dar nu îmbrățișează valorile democrației liberale, exact așa cum au făcut și Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima sau Ion Antonescu.
Pentru el, capitalismul este la fel de disprețuit ca și comunismul.
Noua Dreaptă și partide obscure precum Pentru Patrie au un impact limitat, dar temele invocate de ele au un anume impact în opinia publică, derutată de tranziția de la o societate totalitară la democrație în condițiile globalizării. Dar experiența unor țări vecine precum Ungaria, Slovacia sau Bulgaria, unde partide extremiste precum Jobbik, Partidul Național Slovac sau Ataka obțin scoruri electorale semnificative trebuie să fie un avertisment pentru România, unde fascismul refuză să însoțească comunismul la lada de gunoi a istoriei.
Domnule Clej cred ca sunteti de acord cu mine ca fascistii romani ( daca exista) sunt niste bebelusi fata de cei maghiari. Imi place si seria despre legionari. Pe cand o serie despre contemporanii de la Jobbik.
Ecoul precedent, scris de un simpatizant al fasciștilor – este un negaționist al Holocaustului care se ascunde cu lașitate sub anonimat – este tipic – nu-l intersează balega din ograda proprie ci cea din ograda vecinului sau mai neaoș spus „Ba pe-a mă-ti!”.
Probabil că nu citește revista ACUM cu atenție, altfel ar fi remarcat, de pildă, articolul lui Tihi Czika Interziceți organizațiile fasciste românești și ungurești! http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=11566
Este deprimantă mediocritatea fasciștilor și a simpatizanților lor.
Stimate Petru Clej,
Ati descris cu lux de amanunte trasaturile si calitatile fascistului roman. Acum avand o descriere atat de detaliata voi putea demasca usor orcice manifestare fascista atat in prietenii si cunoscutii mei, cat si in mine personal. Va promit ca voi lupta cu aceata urgie si o voi arde cu fierul rosu atat in mine personal cat si in altii ce manifesta catusi de putin apucaturi si deprinderi fasciste. Ar fi desigur interesant sa mai scrieti un articol despre antipodul fascistului roman, ori poate mai corect patriotului roman (nu patriotului de micava). Citind atent articolele scrise de D-stra mai inainte, incerc sa descriu cateva din calitatile patriotice romanesti pe care le-am banuit ca le respectati:
Romanul bun nu vrea unirea cu Basarabia, ori altfel spus romanul bun e unireosceptic. Romanul bun asculta cuminte de lectiile D-stra in ce priveste comportarea in Regatul Unit, el accepta toate instructiunile D-stra si nu depaseste viteza, nu fura din shop-urile afroasiatice, nu se scobeste in nas si va urmeaza sfaturile intocmai. Romanul bun asemenea unei oite blande accepta totul ce vine de la D-sra, ca cum ar veni de la Bunul Pastor, accepta cu smernie si fara rea vointa. Romanul bun nu se teme ca Romania va pierde Transilvania, el cedeaza in toate vecinilor iubiti unguri si nu-si face probleme mari din astea. Romanul bun nu utilizeaza termeni englezesti chiar daca locuieste intr-o tara anglo-saxonica. Romanul bun nu-si doreste capra vecinului, nici oaia vecinului si stie ca prostul nu e prost destul daca nu e si fudul. Domnule Clej, daca am scapat ceva, va rog frumos sa ma corectati. Asi fi sincer bucuros, daca ati scrie un articol povatuitor drept urmare al ecoului meu. Numai cu urari de bine.
Domnule (doamnă?) „alexandru grosu”
N-am să scriu niciun fel de articol povățuitor ca urmare a ecoului dumneavoastră, deoarece nu păreți să înțelegeți că eu nu împart românii în buni și răi, așa cum o fac cei ca dumneavoastră, nici nu pretind, ca cei anterior menționați, la un monopol asupra patriotismului.
Ceea ce fac eu e să combat extremismul, prostia fudulă și nemernicia care prea adeseori se manifestă printre români și care atârnă ca o ghiulea, trăgând țara și poporul înapoi.
Buna ziua:
Fascistul roman (sau german, maghiar, croat, francez, rus, ucrainian, argentinian) traieste in si pentru resentiment. Ii repugna alteritatea, il agaseza libertatile civile. Ideea ca exista o universalitate a conditiei umane, dincolo de ancestrale radacini si firesti atasamente de credinta, i se pare o forma de subminare a identitatii nationale. As spune ca in universul post-1989 (dar pornind inca din perioada campaniilor „anti-cosmopolite” din 1946-1953), fascismul si comunismul s-au ingemanat. Este ceea ce numesc barocul fascisto-comunist (ori stalino-fascist). Il vedem functionand in PRM (este Vadim de stanga sau de dreapta?), in cazul colonelului Chavez, in acela al neo-stalinistuluoi, xenofobului, de-a dreptul rasistului PC al Federatiei Ruse. Acest baroc este de fapt una din acele constructii pe care le numesc fantasmele salvarii. Un sincretism care promite fericirea prin eliminarea Celuilat (sovinism, antisemitism, anti-americanism, patriarhalism, anti-globalism, homofobie, militarism). Plus, evident, clasicul ingredient tiers-mondist, nelipsitul anti-imperialism.
Cu bune ganduri,
Vladimir Tismaneanu