Pe 11 martie s-au implinit 20 de ani de la adoptarea acestei declaratii program.
Proclamatia a provocat la aparitie reactii favorabile dar si(mai ales)de impotrivire. Este un document de valoare exceptionala care a “beneficiat” de o lectura in diagonala si manipulatorie intr-o parte din media si de aici prin formatorii de opinie la publicul larg.
Urmare manipularilor a fost raspandita ideea ca acest document instiga la “ruperea” Banatului din trupul tarii muma.
Dupa care toata lumea s-a oprit la punctul 8 al acestei proclamatii. Si acesta interpretat in fel si chip. Si bineinteles neaplicat pana azi.
Documentul spune clar : “propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca”.
Propunerea a starnit opozitia unei parti a populatiei mai ales din necunoasterea exacta a Proclamatiei. Putini au citit-o atunci. Cei mai multi au luat la cunostinta dupa interpretari din media. Populatia a crezut ca se doreste eliminarea din orice structura de conducere a celor ce au fost membri de partid .
La cateva randuri distanta Proclamatia precizeaza si face distinctie : “a fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta”.
Au ramas fraze dintr-un document teoretic. Intre timp Romania a evoluat sub conducerea acestor activisti si ofiteri. Care au intrat curand in randul clasei bogate a tarii.
In Parlament a fost depusa un proiect de lege a lustratiei care incerca sa aplice oarecum extins si revizuit acest punct 8.Tardiv. Proiectul inca nu a fost aprobat si daca se mai taraganeaza legea ramane fara obiect . Ion Iliescu a si remarcat, oarecum melancolic, acest aspect. Nu mai sunt cei asupra carora legea ar trebui sa aiba efecte. Sau sunt dar s-au retras din viata politica.
Lucrurile au decurs asa cum au dorit cei din randul doi a nomenclaturii. Acestia sunt pe cai mari. Nu se mai poate face nimic. Poate doar moral. Desi moral era sa se fi dat deoparte atunci in ‘90. Intrebarea este daca societatea avea oameni pregatiti sa se implice in treburile curente ale tarii asa cum au facut-o ( mai ales spre beneficiul lor ) acesti militanti de rangul doi.
Citita cu atentie Proclamatia indica destul de limpede, premonitoriu ceea ce ar fi trebuit sa facem si unde nu trebuie sa ajungem.
Documentul militeaza pentru “reintoarcerea la valorile autentice ale democratiei si civilizatie europene.” Am ajuns in UE. Suntem in Europa (nu ma refer la granite evident …)?
La revolutia de la Timisoara au participat oameni de toate varstele, romani, maghiari, germani, sarbi si membrii ai altor grupari etnice. De aici indemnul pentru “spiritul tolerantei si al respectului reciproc, singurele principii care vor domni in viitoarea Casa a Europei”. Toleranta si respect de care Romania are mare nevoie si azi.
Punctul sase. “Dupa patru decenii de educatie si propaganda exclusiv comunista, exista in constiinta tuturor romanilor prejudecati apartinand acestei ideologii. Existenta lor nu este o vina pentru purtator”. Prejudecatile dispar greu,suntem la 20 de ani de la momentul ‘89 si tot n-am schimbat complet “foaia”. Cel putin unii dintre noi. Dar capitalismul de tranzitie instaurat a maturat totul cu salbaticie fara sa tina seama ca unii (multi ) nu se pot schimba asa usor. Acestia au devenit inadaptabilii acestei societati, someri sau nu. Se numesc(cinic) pierderi colaterale!
Punctul zece lasa un gust amar constatand ca am ajuns exact acolo unde nu trebuia :” Desi militam pentru reeuropenizarea Romaniei, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care isi au neajunsurile si inechitatile lor”. Suntem o societate de consum gata sa faca sluj la cel mai mic semn venit de dincolo. Am distrus mare parte din ce a fost “vechi” si n-am construit nimic.
Creativitate si inteligenta sunt cuvinte devenite necunoscute poporului roman.La noi aproape totul se copiaza.Tot ce vine din afara are valoare. Sistemul copy-paste functioneaza impecabil. Avem grija sa adaptam cadrul, numele etc. Sincronism idiot si jenant care bantuie de la tineri la varstnici si care omoara valoarea. Atata cata mai este la noi.Nu ne referim la gaura de la covrig.
Punctul 11. „Descentralizare economica si administrativa”. Ne-am descentralizat pana nu mai avem ce sa imprastiem.Au pus umarul inclusiv “organele” UE prin tot felul de directive (ne amintim aici falimentul uzinelor de autocamioane si de tractoare ).
Se stie demult ca judetele sunt o forma de organizare depasita care mareste nejusticat aparatul platit de la buget. In plus acestea pot accesa greu fonduri europene. Vor mai trece ani pana cand vom ajunge la regiuni. Desi din motive economice, se pare, va trebui sa o facem mai curand.
Proclamatia de la Timisoara a fost un document cu principii clare si vizionare. Aproape nici unul din punctele programului nu poate fi contestat la douazeci de ani dupa. Din pacate prea putine s-au aplicat. Si care s-au aplicat au fost pe jumatate sau foarte tarziu.
Proclamatia de la Timisoara a fost un document care aplicat fie si in parte ajuta Romania sa fie altfel azi.
Ramane ca mai toate ale noastre ale romanilor o generoasa propunere, o sansa neexploatata, o proiectie de tara niciodata transpusa in realitate.
Sa nu-i uitam cel putin pe cei care au scris-o si care nu mai sunt printre noi: George Serban si Alexandra Indries.
text aparut in www.ioanavram.wordpress.com