Ograda din vis?Un prieten, sensibil si cu inima buna, mi-a povestit o întîmplare care o scotea din anonimat pe o umilă si oropsita femeie de la tara: Tanti Ghiţa. Tanti Ghiţa nu-si mai poate savura restituirea. A trecut în Lumea Liniştii si Păcii după ce a avut grija sa-si termine toate treburile zilei.
Mama Zeilor
O voi numi Mama Ghiţa pentru ca, asa cum îmi reamintea un artist plastic suedez, pană si zeii au o mama. Fac o paranteză: sunt conştient ca grija pentru oamenii marunti poate fi doar o alta tactică ieftină, a politicienilor, de exemplu. Noi, cei care scriem pentru saptamanalul ACUM avem un atu enorm: ne permitem sa nu ne pese de nici un capital de imagine.
Mama Ghiţa a murit in singuratate. Copiii ei, zei sau manelisti, erau vesnic cu treburi prin alta parte. Cum spuneam, ea tocmai isi terminase portia de munca intr-o căsuţa dintr-un catun obscur, în care cuvîntul ,,toaletă” se ortografiaza ,,latrină”. Am sa-l las pe prietenul meu sa se ocupe de povestea ei. Noi pornim pe alta cărare.
Ceva s-a rupt în noi
O mica ,,întîmplare” de săptămîna asta din Suedia m-a pus pe gînduri – fără sa mă mire. Într-o parcare de supermarket, un conflict între o familie de oameni în vîrstă si un tînăr într-o maşină sport, pe care acestia l-au claxonat (probabil total neprovocativ) ca sa se dea la o parte. Bătrînul a parcat si a venit in dreptul maşinii tînărului.
Tînărul a deschis cu putere usa trantindu-l intenţionat pe batran la pămînt, după care a sărit la el sa-l bată. A intervenit soţia pensionarului (78 de ani), careia huliganul i-a dat imediat un pumn, trantind-o cu capul de bordura. După nici o zi, femeia a murit.
Faptasul a fugit cu maşina, în văzul a zeci de oameni – încă neprins.
Dupa semnalmente nu era nici un amărît, nici vreun narcoman sau membru din lumea interlopă. Era unul dintre acei tineri din Occident, cărora nu le place nici in ruptul capului, sa fie pusi la punct.
Am început sa scriu asta în urma cu vreo săptămînă. Nu e straniu ca ieri s-a făcut ,,copy and paste” după aceeaşi întîmplare la Craiova? Da, avem si noi, dar mai mare – cum ar spune nationalistul.
Ce are asta cu Mama Ghiţa? Nu foarte mult. Probabil faptul ca ,,trendul” (nu?) este sa nu prea mai ai de-a face cu părinţii – părinte bun egal părinte (bogat) mort. Nimic nou. În cazul incidentului din Suedia, si acum, cel din Craiova, nou (ultimele doua decenii) este faptul ca s-a rupt ceva în sufletul oamenilor. Înainte exista un cod (discriminativ?) care făcea ca niciodată un bărbat sa lovească o femeie (excepţie facînd soţiile si iubitele, nu?), un bătrîn sau pe cineva deja căzut la pămînt.
Acum? E bine sa nu te mai bazezi pe asta. Cînd un biet baietas, un nepot, a derapat cu maşina (din vina lui) si a lovit alt automobil, a sărit proprietarul la el cu lopata, sub privirile ingrozite ale mamei tanarului, si ea în maşină.
E viaţa la tara chiar atît de ticăloasă?
Viaţa la tara, pomenită veacuri, de intelectuali nostalgici, targoveti banali si de ei înşişi, Satenii… Intr-un mileniu în care oameni cu poziţii solide din Occident au creat un cuvînt si un curent nou: downshifting – alternativa relaxată si fără compromisuri a unei vieti modeste dar demne si liniştite. Deh, ei îşi permit…
Mama Ghiţa in schimb, împreuna cu cei ca ea, s-a nimerit la răscrucea unor vînturi: RO-Revoluţia+RO-Tranziţia, Mileniul III cu individualismul lui, globalizarea, ca sa le amestec pe toate. Cînd aceste vînturi bat cu putere, atunci ,,pensionar”, ,,ţăran”, ,,pacient medical” sunt, oriunde în lume te-ai afla, sinonime cu ,,Problema”. Deşi trebuie sa păstrăm proporţiile: probleme si probleme…. e departe pana la povestea lui Mamei Ghiţa. Toata viaţa ei la tara a fost un lanţ de ghinioane, trude si umilinte.
Tineri, dar prea batrani sa visam?
Din pataniile proprii si din cate am mai tras cu urechea, cred ca viaţa la tara in România ar fi cat se poate de OK (mai plina de conţinut si mai umană) cel putin daca:
a) locuinţele ar fi salubrizate (apa curentă, toaletă in casa SI canalizare + includerea satului în circuitul tratării gunoiului si recuperarii deseurilor; pentru ca fara ridicarea gunoiului si canalizare provocam o catastrofa ecologica);
b) campanie pentru menţinerea dintilor sănătoşi si monitorizarea tensiunii arteriale.
Truda pana la vîrste înaintate nu e o problema în sine dacă în spatele ei nu stau mizeria si umilinta. Cine ii vede pe vîrstnicii, ,,seniorii” de ce nu? (ca sa folosesc un clişeu reuşit), disperaţi sa-si pastreze conditia fizica, ma va aproba.
Si daca aceste maruntisuri ar fi asigurate in satul românesc, mi-as pune serios problema sa ma retrag sa cresc capre, oi, găini si sa cultiv vită de vie. Am sărbătorit Sfintele Paşti in România cu sufletul umbrit de nelinisti. Nu a vrut bunul Dumnezeu sa avem parte acum, după doua decenii de aceasta armonie între viaţa Sateanului si Orăşeanului astfel încît sa nu-i mai poţi deosebi. Plec fruntea în jos cu umilinta, cu gîndul la versurile dintr-un cantec al lui Jacques Brel: ,,La vie ne fait pas des cadeaux”.
Conflictul de idealuri dintre Orăşeni bazaţi si Săteni si-ar pierde sensul.
P.S. Poate v-ati intrebat de ce scriu, neortografic, Săteni, Cetăţeni, Orăşeni cu iniţiale majuscule. M-a inspirat cineva care scria Tara cu litera mare.
Sper ca şirul unui anume fel de dezamagiri sa nu continue. Dacă nu, voi ajunge la gestul disperat sa scriu anumite denumiri proprii geografice cu litere mici.