Marxismul a exercitat o fascinație asupra multor occidentali, mai ales în prima jumătate a secolului trecut. În cea mai mare parte fascinația a avut un caracter teoretic și ipocrit, fiind apanajul intelectualilor care lăudau comunismul și URSS, dar nu-și perclitau existențele confortabile din Occident, unii dintre ei făcând scurte vizite în “paradisul muncitorilor și țăranilor” și întorcându-se de acolo cu povești care le vremea aceea au adormit o groază de oameni și nu numai copii…
Dar pentru unii, mai ales oameni simpli, această atracție s-a materializat într-o schimbare fundamentală în viața lor: peste noapte mii de americani (numărul lor este necunoscut, dar nu este deloc nesemnificativ) și-au abandonat casele și avutul și au emigrat în URSS.
Această istorie aproape necunoscută este reconstituită, e drept fragmentar, din lipsa accesului la arhive, de scriitorul și regizorul britanic Tim Tzouliadis în cartea sa “The Forsaken: From the Great Depression to the Gulags – Hope and Betrayal in Stalin’s Russia” (Abandonații: De la Marea Depresiune în Gulag – Speranță și trădare în Rusia lui Stalin), publicată de editura Abacus în 2009.
Valul migrator de americani a început la sfârșitul anilor ’20, odată cu instalarea marii crize care a lovit Statele Unite și apoi întreaga lume, generând zeci de milioane de șomeri. În acest climat, unii americani s-au lăsat ademeniți de propaganda sovietică și au făcut acest pas care azi pare incomprehensibil.
Mii de oameni simpli – muncitori, tehnicieni, ingineri, profesori – și-au cumpărat un bilet dus cu destinația Rusia lui Stalin, unde inițial au fost primiți cu brațele deschise de un regim care vedea în acest neașteptat influx un bun prilej de propagandă. Oamenilor care fugeau dintr-o societate capitalistă în criză, plină de șomaj și inechitate socială, li se oferea posibilitatea de a începe o viață nouă în țara socialismului “real”.
Tim Tzouliadis urmărește destine individuale, dintre care se remarcă Thomas Sgovio, de 19 ani, venit la Moscova cu familia sa italo-americană și Victor Herman, un tânăr de 16, fiu al unui lucrător evreu-american, sosit la Nijnii Novgorod să lucreze în fabrica Ford, deschisă în 1931 în orașul de pe malurile Volgăi. Cei doi aveau să se numere printre puținii supraviețuitori reveniți în țara de origine după ororile Gulagului.
Începutul anilor ’30 a reprezentat perioada de glorie a acestei imigrații americane, un exemplu fiind chiar înființarea unei ligi sovietice de baseball, care a primit inițial o mediatizare entuziastă în presa sovietică. Teatre, coruri, societăți culturale ale acestor americani au apărut în marile orașe ale URSS.
Dar această situație aproape ireală nu putea dura și americanii sovietici au fost izbiți din plin de teroarea începută treptat în decemrbie 1934 prin asasinarea liderului de la Leningrad, Kirov, și care avea să atingă apogeul în 1937 – 1938. Majoritatea americanilor din URSS aveau să fie afectați într-un fel sau altul, arestați, executați, hăituiți, ca și restul populației de NKVD.
Thomas Sgovio a nimerit la Kolîma, lagărul de exterminare din extremul orient și a scăpat cu viață doar unui noroc extrem, datorat talentului său artistic, folosit de torționarii săi ca să-l pună să picteze lozinci. Victor Herman și-a folosit talentele de boxer și a reușit să impună respectul deținuților de drept comun, folosiți de NKVD în Gulag pentru terorizarea celor închiși pe motive politice.
Complicitate oficială americană
Soarta acestor americani a fost crudă și se poate spune că cei mai mulți “și-au făcut-o cu mâna lor”, dar atitudinea autorităților americane a fost una de nepăsare față de acești oameni, iar uneori chiar de complicitate cu regimul stalinist.
Apelurile disperate ale acestor cetățeni de asistență în vederea repatrierii sau uneori chiar din Gulag au foat în majoritate ignorate de Ambasada Statelor Unite de la Moscova, care nu dorea să creeze impedimente în relațiile Washingtonului cu Stalin. În mod regulat era invocat faptul că cei care emigraseră au primit imediat cetățenia sovietică (odată cu confiscarea pașaportului american) și ca atare se supuneau doar legilor sovietice.
În afară de aceasta, oportunismul administrației Roosevelt, reprezentată la apogeul terorii de ambasadorul Joseph Davies, a încurajat atitudinea lui Stalin și a călăilor săi. Cartea lui Davies “Misiune la Moscova” a rămas un exemplu de atitudine sicofantică față de sângerosul dictator. Iar vizita vicepreședintelui Henry Wallace în 1944 în chiar inima Gulagului la Kolîma – regizată de NKVD – reprezintă un monument de imbecilitate, care este demnă de sintagma atribuită (apocrif) de însuși Lenin acestei categorii de occidentali – idiotul util.
Există dovezi certe că începând cu președintele Roosevelt însuși și terminând cu cel mai mărunt diplomat în post la Moscova oficialitățile americane știau exact de amploarea brutalității regimului stalinist dar în numele realpolitkului și apoi al alianței cu Stalin împotriva lui Hitler de după 1941 au ales să păstreze tăcerea.
Moartea lui Stalin a dus la eliberarea din Gulag a milioane de supraviețuitori, între care și americani, dar majoritatea nu au primit permisiunea să se repatrieze. Thomas Sgovio, în 1960, și Victor Herman, în 1976, au fost printre puținii norocoși care au reușit să părăsească țara în care veniseră de bunăvoie ca adolescenți și unde au petrecut ani grei în infernul stalinist.
După destrămarea URSS, în 1992 s-a creat o comisie ruso-americană de identificare a cetățenilor americani, inclusiv a prizonierilor militari, care au fost deținuți de statul sovietic. Creată la inițiativa președinților Bush și Elțîn, comisia a avut rezultate nesemnificative, exclusiv din cauza obstrucțiilor venite din partea rusă. Federația Rusă este un continuator natural al URSS și orice blam adresat fostului regim comunist se repercutează în mod automat asupra statului actual în care fosta nomenklatură și poliție secretă dețin pârghiile de comandă.
Cartea lui Tzouliadis, scrisă într-un stil simplu dar captivant, nu este doar o istoria tragică a acestor americani care s-au lăsat ademeniți de propaganda sovietică, dar și o analiză extrem de pespicace a regimului stalinist. Tzouliadis intră pe terenul minat al comparațiilor cu Holocaustul, dar o face într-un mod extrem de corect, fără a intra în analize cantitative.
Toate acestea mă determină să vă recomand cu căldură această carte de excepție.