caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Persoanele cu “dizabilitati fizice” vor sa revina in societatea moldoveneasca

de (4-4-2010)

O saptamana in urma la initiativa Ministerului Protectiei Sociale, Familiei si Copilului al Republicii Moldova (MPSFC), condus de reprezentanta Partidului Democrat, Valentina Buliga, a fost organizata o intrevedere cu organizatiile specializate in protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati. Toti cei prezenti au atras atentie asupra specificului Conventiei ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilitati a carei ratificare de catre Parlamentul RM treneaza din variate motive in continuare. Chiar daca este invocat motivul capacitatilor reduse ale institutiilor de stat pentru implementarea ei constiincioasa, eficace si neintrerupta, nu pot fi excluse si motive pur politice legate de faptul ca se incearca obstructionarea ratificarii ei in timp optimal dupa cum a solicitat-o in noul legislativ moldovean liderul PDM, Marian Lupu. Prin aceasta masura oponentii politici distanteaza PDM, mai degraba intentionat, de beneficiarii directi (care reprezinta un “vot” politic substantial) ai Conventiei ONU, promovata intens de catre democrati atat la nivel de executiv (la nivelul MPSFC), cat si in cadrul legislativului moldovean (sub egida fractiunii PDM).

Ingrijorarile referitoare la legatura dintre ratificarea Conventiei si mediul politic din tara au fost remarcate si de reprezentantii organizatiilor non-guvernamentale, care au pledat pentru introducerea urgenta a problematicii drepturilor persoanelor cu dizabilitati pe agenda de lucru a actualului legislativ. In acest fel, acestia vor sa evite afectarea procesului de ratificare a documentului de catre eventualele anticipate si noi ambiguitati politice.

Pe langa nuantele politice, participantii la reuniune au abordat o serie subiecte importante care pot determina facilitarea situatiei persoanelor cu dizabilitati atat inainte, cat si dupa ratificarea documentului international:

* Strategia privind incluziunea sociala a persoanelor cu dizabilitati, realizata in 2007 de catre MPSFC, sub egida Consiliului National pentru Persoanele cu Dizabilitati, urmeaza sa fie aprobata in timpul apropiat, ceea ce va face posibila reformarea si ajustarea cadrului normativ-legal si al politicilor publice national in corespundere cu prevederile Conventiei. MPSFC si o parte din organizatiile din domeniu califica acest instrument drept unul pregatitor pentru functionalitatea documentului ONU implementat ulterior.
* Revizuirea mecanismului de cheltuieli pentru compensarea dizabilitatii, care ar permite redirectionarea unor resurse destinate pentru aceasta categorie in vederea incadrarii ei in campul muncii.
* Modificarea mecanismului de determinare a dizabilitatilor cu includerea unor criterii de stabilire a capacitatilor de munca in identificarea dizabilitatilor, ceea ce va deschide calea pentru o incluziune profesionala pentru categorii mai largi de persoane cu necesitati speciale in activitatea economica. Totodata, prin imbunatatirea acestui cadru vor fi create conditii mai facile pentru antrenarea lor in diverse activitati sociale (spre exemplu, participarea la procesul educational general sau studii vocationale etc.)
* Crearea unor servicii specializate pentru adaptarea si incadrarea sociala a persoanelor cu dizabilitati, care vor contribui la reabilitarea profesionala, in special prin reprofilare si/sau recalificare.
* Infiintarea unui centru de date privitor la persoanele cu dizabilitati, in care vor fi centralizate informatiile utile pe diverse criterii de la toate institutiile de stat relevante (ministere, agentii de stat etc.). Aceasta ordonare si consolidare informationala va asigura o elaborare si gestionare mai chibzuita a politicilor in domeniu.
* Redifinirea statului categoriei date de persoane in sistemul de legi si acte normative (inclusiv Constitutia RM) nationale prin renuntarea la abordarea medicala, care rezuma rolul ei la cea de ”consumator” exclusiv de facilitati, indemnizatii etc. Acest fapt exclude insa angrenarea ei in societate, cu asigurarea unei coeziuni sociale, respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, dar si o dezvoltare durabila a societatii, datorita realocarii fondurilor indreptate in prezent, in realitate, pentru marginalizarea si promovarea ascunsa a unei atitudini discriminatorii fata de persoanele cu dizabilitati.
* Eradicarea prin amendamente la legislatie, inclusiv cea organica, a prevederilor discriminatorii, prin crearea conditiilor necesare pentru ca persoanele cu dizabilitati sa poate beneficia deplin de drepturile si libertatile fundamentale ale omului, fara ca acestia sa fie impusi sa depuna eforturi suplimentare in vederea incluziunii lor sociale, si cu prevederea garantarii unor necesitati speciale.
* Eficientizarea masurilor de sensibilizare a opiniei publice in privinta problemei persoanelor cu dizabilitati, pentru a schimba/imbunatati perceptia din partea societatii decuplate de acest contingent social destul de numeros. Implicarea lor in viata sociala depinde de acceptabilitatea (toleranta) si intelegerea lor de catre ceilalti cetateni actualmente destul de reticenti. Or, ei sunt exclusi din circuitul vietii publice pe motiv ca statul este lasat sa se preocupe de ei in baza unui instrumentar anacronic ramas mostenire din perioada sovietica, fara permisiunea si voia lor (persoanelor cu dizabilitati).

Activizarea procesului de integrare a acestei categorii de cetateni; dezvoltarea unor masuri de prevenire a aparitiei dizabilitatilor (spre exemplu, ca urmare a agravarii starii persoanelor afectate de diabetul zaharat) prin informarea si intelegerea persoanelor date; combaterea tuturor formelor de discriminare a celor cu dizabilitati; si, nu in ultimul rand, ratificarea si implementarea responsabila a Conventiei ONU, pot avea loc numai dupa o serie de campanii publice de mediatizare a subiectelor date.

Reiesind din specificul acestei tematici este imperativa manifestarea unei solidaritati si deschideri din partea surselor mass-media, care (majoritatea dintre acestea) in prezent, din pacate, au transformat reflectarea acestui domeniu intr-un obiect de comercializare. In acest sens, interventia statului/factorilor de decizie este binevenita, dar si obligatorie, pe de alta parte. Or, prin diverse facilitati sau parteneriate cu institutiile media pot fi initiate o serie de actiuni menite sa reformateze profilul persoanelor cu dizabilitati in cadrul comunitatii moldovenesti.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Hristos a înviat!

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor și ortodocșilor. De Paște, creștinii de pretutindeni sărbătoresc Invierea lui...

Închide
3.12.161.151