închid ochii şi văd în adâncul sufletului
călimara plină de cuvinte
din sensurile orei celeste.
îmi împreunez genele
şi din pânza de păianjen
răsare pelicula unui film
viu colorat de copilăria apusă
a mărului roşu de la fereastra
întredeschisă către ieri.
plec spre peniţa amintirilor
poemul dedicat ţie trecere
şi mă sprijin pe un cuvânt drept
al dragostei de semeni.
vibrează într-o caligrafie a inimii
ritmul unor armonioase cânturi
ce se vor aşterne încet
lângă un penel şi-o călimară
rămase un timp
celest.
