După ce unii lideri ai Alianței pentru Integrare Eutopeană (AIE) – coaliția de guvernare de la Chișinău – au revenit asupra deciziei de modificare a Constituţiei prin referendum, iniţial asumată plenar, spectrul alegerilor anticipate devine tot mai vizibil. Ce va fi, nu putem decât bănui. Dar, precum în povestea celebrei Pandora, atunci când deschizi cutia pe care nu trebuia să o deschizi, din ea iese totul, nu doar ceea ce ai fi vrut tu la un moment dat.
Referendum şi alegeri
Faţă de referendumul constituţional, alegerile sunt o schimbare evidentă de registru. Iar deosebirea care ne interesează aici este următoarea: în cazul celui dintâi, liderii civici şi politici ar avea posibilitatea unei intervenţii directe asupra opiniei publice, prin dezbateri, discursuri etc. şi care să permită educarea şi clarificarea opţiunilor cetăţenilor RM – şi asta ar fi funcţia principală a referendumului! Propunerile de modificare ale Constituţiei sunt numeroase, dar cele problematice şi care necesită dezbatere şi lămurire publică sunt câteva. Chiar dacă în final referendumul este tot o consultare populară, deci trebuie ajustat în consecinţă, politicianul şi liderul de opinie au indiscutabil o autonomie mai mare faţă de public. Ceea ce nu există însă în cazul alegerilor anticipate, unde liderii politici sunt, practic, prizonierii electoratului. Adică nu vorbesc ca să educe şi să clarifice, ci ca să obţină voturi. Deosebirea este decisivă!
Dincolo însă de aceste diferenţe strategice, alegerile anticipate ridică o serie de întrebări de fond, legate de modul concret de participare al alianţei în alegeri. Dacă presupunem că PCRM ar mai avea astăzi circa 30% în opţiunea de vot, rezultă că circa 70% din felia „puterii” este disponibilă AIE. Dar care AIE?
„Nu putem reuşi decât împreună”
În cazul anticipatelor, prima opţiune a coaliţiei care vine în minte ar fi, desigur, cea a participării unitare, ca bloc politic, în urma modificărilor aduse legii electorale. În esenţă, unificarea partidelor anticomuniste este un slogan care are nu doar rezonanţă în electoratul din stânga Prutului, dar constituie şi certificatul de naştere al AIE. Tehnic vorbind însă, apare o problemă: cum se vor repartiza locurile? Pentru că negocierile vor fi dure în ceea ce priveşte distribuţia de putere în interiorul Alianţei şi nu e clar cum se va face asta. Răspunsul clasic este: prin sondaje de opinie publică. Deşi uzitată, formula nu este fără cusur. În primul rând, pentru că percepţia publică de la un moment dat nu măsoară neapărat forţa electorală a unui partid; campania electorală modifică şi comportamentul respectivului partid şi atitudinea electoratului.
În al doilea rând, sondajele vor măsura astăzi mai degrabă vizibilitatea publică a unuia sau altuia dintre lideri, vizibilitate direct proporţională cu accesul la resurse al funcţiei deţinute în prezent.
În al treilea rând, într-o coaliţie, mesajul transmis public este numitorul comun al mesajelor tuturor membrilor. În mod fatal, mesajul unei coaliţii avantajează partidul din „centrul” coaliţiei, pentru că, realmente, îi perpetuează mesajul (partidele dintr-o coaliţie percepute la extremele ei sunt cele obligate să îşi ajusteze discursul iniţial pentru a putea fi agreat de toţi colegii). Aşa s-a petrecut şi se petrece şi cu AIE, al cărei mesaj a favorizat, neintenţionat, partidul aflat în centrul politic al acesteia, conferindu-i un avantaj de etapă din moment ce mesajele Alianţei cădeau perfect pe un anumit tronson de electorat, neglijând altele.
Scapă cine poate
Varianta participării individuale la alegeri a membrilor AIE a fost deja sugerată la Chişinău. Este invocat aici un calcul strategic care ar indica faptul că suma voturilor membrilor AIE este mai mare decât suma voturilor obţine ca bloc electoral compact. Aserţiunea este, sociologic vorbind, discutabilă. În primul rând, că nimeni nu poate demonstra asta cu precizie, iar experienţele electorale din alte state, inclusiv din RM, au indicat că cea mai bună strategie de a aduce la vot electoratul indecis rămâne blocul electoral. Dincolo de asta, participarea individuală este riscantă pentru viitorul postelectoral al AIE. Până în prezent, o serie de tensiuni interne au fost puse între paranteze în numele menţinerii coaliţiei, dar această presiune dispare în acest caz.
Fiecare actor politic va fi obligat să îşi aleagă precis felia de electorat căreia i se adresează şi să transmită mesaje în consecinţă. Unele dintre ele vor intra fatal în coliziune cu cele ale foştilor colegi de coaliţie. Riscul unei spirale a violenţei declaraţiilor este major, în ciuda unui eventual „gentlemen agreement” iniţial. Toată lumea ştie că, în final, vor conta procentele pe care le obţine în alegeri, nu comportamentul din timpul campaniei. Va mai fi posibilă o alianţă după anticipate, în condiţiile în care nici măcar astăzi tensiunile interne nu sunt ostoite?
Evadarea din pluton
O variantă intermediară, convenabilă teoretic membrilor AIE care stau mai bine în sondaje în acest moment ar fi „evadarea din pluton”, respectiv, părăsirea solitară a unui eventual bloc electoral. Varianta unui PLDM solitar care lasă în urmă o alianţă PL-PD-AMN este puţin probabilă – dincolo de riscurile de imagine pentru PLDM – cel puţin pentru motivul că o asemenea alianţă în trei nu pare verosimilă. În cazul însă în care evadatul este PD – sugestiile pentru o asemenea mutare ar putea fi declaraţia la adresa românismului a lui Marian Lupu şi cea despre reorientarea spre Rusia a lui Valeriu Lazăr – lucrurile devin verosimile. Provocările majore sunt trei.
În primul rând, probleme interne ale PD, acesta nefiind în realitate un partid, ci un proiect politic care stă sub egida fostului spicher comunist al parlamentului. Nu există unanimităţi acolo, mai ales legate de direcţia geostrategică a RM. O mutare solitară spre Est ar genera, dacă nu ruperea partidului, cel puţin plecări spectaculoase.
În al doilea rând, o asemenea opţiune a lui Marian Lupu ar genera o bătălie dură în campanie între PCRM şi PD, pentru că, practic, s-ar confrunta pentru acelaşi electorat, dar şi o resuscitare „europeană” a moldovenismului de extracţie sovietică. Duritatea bătăliei între foştii tovarăşi de arme va fi însă invers proporţională cu şansele unei coaliţii post-electorale. Care, însă, nu se (mai) exclude. Şi asta este a treia provocare!
Scenariul negru e roşu
Oricât de neplauzibilă pare în acest moment, ieşirea din pluton a PD-ului face probabilă o coaliţie postelectorală cu PCRM – dorită şi încurajată la Moscova. Dar asta cu trei condiţii. Prima, ca cele două formaţiuni să cumuleze un scor care să le permită accesul la pârghiile puterii. A doua, ca scorurile PD şi PCRM să fie relativ apropiate. Marian Lupu nu îşi poate permite o nouă umilinţă a lui Voronin, astfel că o eventuală colaborare dintre cele două partide trebuie făcută de pe poziţii relativ egale. A treia, spaţiul euroatlantic ar trebui să agreeze, fie şi tacit, revenirea comuniştilor la guvernare şi un Lupu transformat în Ianukovici. Dar asta presupune un risc enorm, pentru că o asemenea variantă ar fi opusul oricărei stabilităţi pe care Bruxellesul o doreşte la frontierele sale. O eventuală guvernare PD-PCRM va redeschide intempestiv toate dosarele de criză din stânga Prutului, de la dosarul identitar la confruntarea între generaţii. Iar RM va cădea inevitabil de pe hartă.
Ar fi de dorit ca conducerea românâ mai profund şi nu birocratic să se inplimenteze în procesele de apropiere(alipire) al fraţilor basarabeni şi atunci va fi totul OC!
Se poate modifica oridecîte ori vrem Constitutia republicana, aceasta nu va ameliora cu nimic traiul Moldovenilor nici relatiile cu U.E., si va fi doar o dovada în plus de instabilitate a statului, atîta vreme cît tara, poporul si guvernul nu vor iesi din dilema (capacana) „Model sovietic versus model românesc”, care ne strica viata de douazeci de ani încoace si a costat atîtea vieti ! Numai adoptarea unui model elvetian ne-ar putea scoate din noroi, un model în care :
– toti cetatenii sa fie deopotriva Moldoveni indiferent de obirsiile si limbile dinsilor, fara discriminari, precum este cazul tuturor Elvetienilor ;
– toate nemurile sa-si poata deopotriva cunoaste si denumi in mod liber limba, identitatea, cultura si istoria, fara discriminari, nu numai ca locuitori ai republicii, ci si ca membri ai unor popoare prezente peste hotare, in tari vecine mai mari si mai cunoscute (inclusiv România), precum este cazul Elvetienilor germani, francezi sau italieni ;
– toate ocolurile (ca asa se numesc în limba noastra, nu rayonîi) vor fi deopotriva integrate în legalitatea statului si vor avea aceiasi doza de autonomie, fara discriminari, precum sunt cantoanele elvetiene.
Dar suntem departe, foarte departe de a gîndi ca Elvetienii… Prejudecatile, lipsa de educatie si de informatie ne-au asfixiat creierele, astfel ca nimeni nu se simte acasa la noi, si vom ajunge sa fim mai multi peste granite decat in tara !