Dinamicul şi talentatul regizor şi scenarist Radu Gabrea se află în Israel, unde pregătește un nou film, „Şi s-au dus ca vântul…”, despre legendarul „Baraşeum”. După realizarea unor excelente şi emoţionante pelicule, ca „Nu te teme, Jacob”, „Moştenirea Goldfaden”, „Călătoria lui Gruber”, etc., un film despre miraculoasa naştere şi activitate a unui teatru evreiesc în plină perioadă de teroare hitleristă în întreaga Europă, era aproape o necesitate pentru Radu Gabrea.
Cu ajutorul cineastului Costel Safirman, Radu Gabrea a realizat în Israel secvenţe şi interviuri deosebite cu personalităţi din lumea Baraşeumului de altădată, dar şi a „urmaşului” acestuia, „Teatrul Evreiesc de Stat” – care a luat naştere după venirea la putere a regimului comunist.
Lya Koenig, Nicu Ntai, Iancu Alperin, dr. Harry Reininger, Puica Roller – fiica neuitatului, genialului, neasemuitului poet şi cupletist Ion Pribeagu – Tricy Abramovici, Andrei Călăraşu şi încă mulţi alţii, au fost intervievaţi de Radu Gabrea şi membrii echipei sale de filmare, în vederea realizării unei pelicule care… promite să facă senzaţie! Mai ales că, am aflat – totul a fost păstrat pînă acum, în cel mai strict secret – că… la Paris, Radu Gabrea a reuşit să… ia un interviu şi celebrului pianist şi întemeietor al legendarei orchestre „Electrecord”, Theodor Cosma. Dar nu numai acestuia, ci şi… surorilor Gambertto, care locuiesc amândouă în capitala Franţei. Desigur că, numai la pronunţarea numelui acestor două surori – care şi-au delectat publicul la vremea lor cu delicioase cuplete şi dansuri – unii dintre cititorii noştri se vor simţi cuprinşi de nostalgie… Aşteptaţi însă să vedeţi filmul lui Radu Gabrea, care vă va purta înapoi cu peste 60 de ani, în anii de glorie ai Baraşeumului…
Vizita de lucru a regizorului Radu Gabrea în Israel a prilejuit şi un important eveniment cultural care trebuie menţionat: în sala de la I.C.R. a fost proiectat – în premieră mondială – noul său film, „Mănuşile roşii”. Pelicula redă povestea cutremurătoare a lui Felix Goldschmidt, victimă a Securităţii atotstăpânitoare într-un stat totalitar. Dar despre aceasta, într-un articol viitor.
…dupa cele cuprinse in articolul-informativ imi lipseste numele excelentei actrite,d-na AGNIA BOGOSLAVA CARE IN PRIMUL SI NEUITATUL SPECTACOL LA
BARASEUM IN VREMURILE DE RESTRISTE”CE FACI ASTA SEARA?”,a lansat cu un aplomb extraordinar cantecul
„SI SE DUC CA VANTUL”,INTRUCHIPAND O PAPUSA SPERIETOARE DE CORBI SI ALTE „PASARI DAUNATOARE”…D-NA.BOGOSLAVA,A SI SCRIS O CARTE DE AMINTIRI,PE CARE EU,CEL PUTIN,AM CITIT-O PE NERASUFLATE,CARE POARTA ACELASI NUME:”…SI SE DUC CA VANTUL „…in ori ce caz,realizarea peliculei despre care relatati,e un eveniment pe care-l astept cu nerabdare sa vad cum arata.
cu drag si urari de mare succes,
itzhak bareket.
Stimate D-le Bareket! Ce nostalgie sa citesc randurile d-voastra! Am locuit in sanul cartierului evreiesc langa Rond unde era teatrul Baraseum.
Ce faci asta seara , ma duc la cinema! versuri care sunt adanc in subconstientul meu. (?) L-am vazut acolo pe Finti, Beate Fredanov etc.
Dupa ’44 s’a dat: ‘Nopti fara luna’ despre rezistenta norvegiana cred ca era dupa John Steinbeck (chi lo sa). Amicul meu din liceu tine minte tot, ma refer la Mihail Lupu actualmente in SUA.
Toda raba.
draga aomnule CHARLIE,CUVINTELE D-TALE.POARTA PECETEA SINCERITATII SI A ADEVARULUI.D-NA. BEATE FREDANOV SI D-NUL. FINTI,MI-AU FOST PROFESORI DE ARTA DRAMATICA.E PLACUT SI INCURAJATOR,SA CONSTATI
CA ANUMITE ECOURI,AU PARTE LA RNDUL LOR,DE ECOURI CLARE,
PRELUNGITE,SI BINE VENITE.ITI MULTUMESC,SI-TI DORESC SARBATORI FERICITE.AL D-TALE,
ITZHAK BAREKET.
Doina, felicitari pentru articol. Este scris foarte bine, in putine cuvite este prezentata clar pregatirea filmului despre teatrul idis din Romania. Este inmortant sa stim ca acest film este in curs de pregatire. Este un document valoros, pe langa valoarea lui artistica. Astept filmul cu nerabdare.
Aici trebuie sa adaug ca ar fi interesant a urmari politica regimurilor comuniste fata de limba si cultura idis. Teatre idis au aparut si in alte tari comuniste. De exemplu in Polonia functiona cel mai cunoscut. Cu exceptia URSS, in care teatrulidis a functionat pana la dizolvarea Comitetului Antifascist Evreiesc, inchiderea ziarului „Einigkayt” si asasinarea actorului Samuel Mikhoels, in anul 1948. Erau mai multe elemente in sustinerea functionarii tearului idis est-european. Primul era nevoia de a demonstra ca regimul nazist si antisemitismul s-au terminat, ca noul regim este „altceva”. Al doilea aspect era cel cultural; aici ne putem gandi la toate teatrele „etnice” (am vazut odata teatrul idis paralelizat cu teatrul japonez kabuki). Al treilea aspect era opunerea idisului vizavi de ebraica, „limba sionistilor”, spre deosebire de idis, limba „proletariatului evreiesc”. La sfarsitul anilor 40 si inceputul anilor 50, teatrul idis fusese folosit pentru propaganda regimului comunist, la fel toate celelalte teatre; pe scena au fost montate piese „realist-socialiste” traduse in idis, care nu aveau prea mult in comun cu traditia teatrala idisista si aproape nimic comun cu traditia culturala evreiasca.
In prezent, teatrul idis, functioneaza sub forma unei traditii teatrale. Cat timp va continua aceasta traditie? Ramane un semn de intrebare. Nu numai ca acest teatru nu mai raspunde unor necesitati de moment existente in anii 70 ai secolului al 19-lea (initial fusese, printre altele, o forma de propaganda a miscarii de Haskala facuta de maskili in randul maselor evreiesti cu scopul respingerii societatii traditionale si a acceptarii modernizarii), dar nu mai exista nici masa de spectatori posibili vorbitori de idis. Rezultatul? Acest teatru este jucat cu traducere simultana la casca, nici actorii nu sunt vorbitori de idis, ci invata aceasta limba si-si invata temeinic rolurile. Baza ramane jocul artistilor, tehnica regizorala, traditia teatrala etnica. Vreau sa fiu optimist si sa sper ca acest teatru va supravietui tuturor prefacerilor…Ca un secret al lui Polichinelle: recunosc faptul ca eu sunt un iubitor al acestui teatru.
Te rog sa ma scuzi pentru interventie, sper ca nu te vei supara.
Toate bune, cu prietenie,
Lucian-Zeev Herscovici