ACUM.TV

Coperta cartii Patologia lui Pacala

Motto: „În faţa evenimentelor, Păcală stă. Între evenimente, fuge. În timpul lor, el acţionează. În urma evenimentelor, râde.”

„Lumea interioară a lui Păcală nu are multe complicaţii”, afirmă scriitoarea Angela-Monica Jucan, vorbind despre volumul «„Patologia” lui Păcală sau Simptomatologia sănătăţii», ce îi poartă semnătura. Autoarea continuă: „El nu stă să ofteze sau să filozofeze. I-am precizat, în patru capitole, „aptitudinile” (de a sta, de a fugi, de a acţiona cu economie de efort şi de a râde), apoi, cu aceste date strânse şi pe baza unor tipologii aparţinând mai multor autori, am încercat o reconstituire a fizionomiei, a constituţiei şi a predispoziţiilor maladive. Din punct de vedere „patologic”, a ieşit că Păcală a fost sănătos tun, dar bătrâneţele, dacă le-ar fi ajuns, i-ar fi putut aduce câteva afecţiuni grave. Volumul nu este o analiză sociologică şi nici nu atinge specificul naţional. Din contră, l-am prezentat pe Păcală drept personaj singular, nu „tip”.”

Păcală – un personaj bine documentat

Absolventă a Facultăţii de Filologie din Cluj, secţia rusă-română, Angela-Monica Jucan este autoarea volumelor “Optimismul bacovian” şi «„Patologia” lui Păcală sau Simptomatologia sănătăţii». De asemenea, numele ei apare şi într-o serie de lucrări colective: “Eminescu în actualitate”, “Paşi în iarba ninsă”, şi “Biruirea de sine”. Angela Monica Jucan s-a născut pe 2 decembrie 1952, la Cluj. În prezent, aceasta este bibliotecară la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.

În ceea ce priveşte «„Patologia” lui Păcală sau Simptomatologia sănătăţii», această carte spune autoarea că s-a născut din întâmplare. ”Am propus unui medic să o scrie”, mărturiseşte Angela-Monica Jucan, „însă el a refuzat, nici n-a prea înţeles ce vreau, mie mi-a părut rău şi aşa am hotărât să o fac eu. Patologie nu este un termen metaforic. M-a interesat dacă s-ar putea descoperi, la Păcală, o boală, mai ales psihică. Am citit, la întâmplare, diverse lucrări, predominând cele de psihologie, psihiatrie, psihanaliză, dar nu am nicio pregătire în acest domeniu care nu mă preocupă nici cel puţin amatoristic. De aceea, n-am îndrăznit să mă îndepărtez de ceea ce am citit şi, în toată cartea (nu are decât o sută de pagini), este o abundenţă de citate. Originală este grafica realizată de colega mea, Mara Pop (Babiciu), care a ilustrat volumul.”

Poznele lui Păcală

Păcală, erou al snoavelor populare româneşti, este cunoscut pentru umorul şi isteţimea sa, ascunse sub o mască de naivitate şi simplitate. El tratează autorităţile săteşti (popa, boierul, judecătorul) cu îndrăzneală şi ironie usturătoare. În folclor, poznele lui Păcală sunt reunite într-un ciclu de snoave, care stă la baza prelucrărilor ulterioare ale lui Petre Dulfu – „Isprăvile lui Păcală”. Această carte apare în 1894, iar autorul, scriitorul Petre Dulfu, primeşte pentru ea Premiul Eliade Rădulescu al Academiei Române. Despre Păcală au mai scris Ion Creangă („Păcală”), Ioan Slavici („Păcală în satul lui”), etc.

La 150 de ani de la naşterea lui Petre Dulfu, Angela-Monica Jucan îl abordează pe Păcală dintr-un punct de vedere inedit, actualizându-l, într-un eseu cu structură polifonică. «„Patologia” lui Păcală sau Simptomatologia sănătăţii» a apărut sub egida Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, în cadrul Programului cultural „Maramureşul perpetuu”, în 2006. Prima abordare a personalităţii lui Păcală este realizată de Angela-Monica Jucan într-un text concis şi incitant: „Un rol terminal. Păcală”, publicat în 2003, în „Biblioteca Sepentrionalis”.

Păcală – o personalitate complexă

«„Patologia” lui Păcală sau Simptomatologia sănătăţii» cuprinde şapte capitole („Pacem Agitare”, „Vehemens Fuga”, „Summa Vi”, „Ridet Tempestas”, „Homo Conspicuus”, „De Te Fabula Narratur” şi „A existat?”), „Anexele“ şi „Un rol terminal: Păcala“. Toate ne propun o reconfigurare a clasicului erou al lui Petre Dulfu, într-o abordare inedită. Cartea Angelei-Monica Jucan, presărată cu citate din Henri Bergson, M. Ralea, Ivan Evseev, Lucian Blaga, Gustave Le Bon, etc., ne prezintă transformările personajului Păcală, în funcţie de miturile individuale, profilate în patru mari grupe reprezentative pentru principalele etape ale vieţii – copilăria, adolescenţa, maturitatea, bătrâneţea. Păcală este omul vizibil, realist, adaptabil, poet, într-un cuvânt, exponentul poporului său.

Conform lui Jung, Păcală este un „tip extrovertit”, care „gândeşte ceea ce simte” şi ale cărui „concluzii intelectuale” sunt „îndreptate către date obiective”. El este un „observator al concretului, amator de plăceri, doritor de noi posibilităţi”, dar şi „introvertit – gânditor, introspectiv, reflexiv”, dovedind „adâncime şi intensitate în gândire, calm, sentimente intense sub masca indiferenţei.”

Păcală e „anormal”

Viziunea caleidoscopică a Angelei-Monica Jucan asupra lui Păcală reiese şi din faptul că eroul este evocat într-un context larg, ce presupune schimbări complete, pe care acesta le realizează prin perseverenţă. Indiferent de situaţie, fie că „stă sau acţionează, egocentricul Păcală e numai afirmare de sine. El e ca el şi e un geniu, în faţa căruia medicina e neputincioasă, nefiind în măsură să-i găsească nici suferinţă, nici handicap şi totuşi, Păcală e „anormal”. Fiindcă nu e şters. Fiindcă iese din rând. Poporul şi Dulfu l-au creat aşa, a- normal, ca un etalon superior al inteligenţei (inteligenţă care controlează munca fizică). E omul care reuşeşte. Efortul lui nu e niciodată degeaba. Având motiv de satisfacţie, râde.”

Pe de altă parte, acestei evaluări i se impune încă o remarcă. Angela-Monica Jucan ştie să zugrăvească un Păcală muncitor, capabil să cântărească în mod corect o stare de fapt şi să profite de oportunitate. Chiar şi fuga lui „este primul pas către acţiune… Prin fugă, Păcală depăşeşte nişte situaţii; transformată în călătorie (pelerinaj), fuga devine autodepăşire.” Autoarea subliniază cu pertinenţă că pentru Păcală, evadarea este esenţială, vitală, întrucât în felul acesta se regăseşte pe sine, omul liber şi independent. Eşecul îi este străin lui Păcală, iar confruntările pe care le are (cu dracii, de exemplu) scot şi mai mult în evidenţă personalitatea sa complexă. Peripeţiile sale vorbesc despre lupta dintre bine şi rău, iar întâmplările pe care le trăieşte îşi au izvorul în viaţa reală. El ironizează năravurile oamenilor şi eludează efectul nemilos al timpului. „Toate aceastea seamănă cu o ciudată fixare, pentru că deşi parcurge o succesiune de întâmplări, Păcală scapă din istorie. El nu se subordonează cronologic.”

„A existat?”

A existat Păcală? Angela-Monica Jucan este convinsă că a existat şi că dacă n-o fi murit, mai trăieşte încă şi azi. În mod sigur n-a murit, pentru că Păcală învinge timpul, împrejurările, oamenii, răul din lume…, ceea ce înseamnă tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

Octavian Curpaş
Phoenix, Arizona

Acest articol a fost publicat duminică, 14 februarie 2010 la rubrica Libris.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.