Revista \”22\” a împlinit două decenii de apariţie. Este una din aniversările cele mai frumoase în plan politic, spiritual şi moral.
În paginile ei s-au desfăşurat cele mai importante dezbateri de idei pe teme adeseori spinoase şi controversate. Aici s-au configurat răspunsurile aşteptate de atâţia cetăţeni ai României în clipe de derută, aici s-a spus NU celor care încercau şi încearcă să nege caracterul anticomunist al revoluţiei din decembrie 1989.
În plan politic, obiectivul numărul unu al revistei a fost întărirea statului de drept. În plan moral, exorcizarea a ceea ce Rodica Palade a numit fantomele trecutului. În plan social, o redobândire a conştiinţei civice. În plan cultural, sprijinirea modernităţii, a discursului raţional, a pluralismului axiologic, a libertăţii ca valoare nonnegociabilă, autoconstitutivă, a reflecţiei dezinhibate, emancipată de constrângătoare tabuuri moştenite din veacul ideologiilor totalitare şi totalizante.
Revista „22” a fost şi rămâne expresia unei armonii polifonice, a repudierii discursului unic propriu corectitudinilor politice, istorice sau etice. O ştim de la Tocqueville, democraţia liberală nu se rezumă la instituţii, oricât de importante ar fi acestea.
Pentru a fi robustă, viabilă şi funcţională, ea are nevoie de ceea se numeşte spiritul democratic. Aici au acţionat şi actionează, cu admirabil devotament, Revista „22” şi Grupul pentru Dialog Social. Un proiect important ar fi realizarea unei antologii din textele apărute în Revista „22”, urmând modelul volumului „A Partisan Century”, editat de Edith Kurzweil, cuprinzând eseuri de mare influenţă publicate de-a lungul unei jumătăţi de veac în celebra revistă „Partisan Review”.
Ar fi nu numai o necesară recuperare a memoriei recente, dar şi un instrument de lucru pentru studenţii de la litere, jurnalism, ştiinţe politice, istorie, sau filosofie. Cititorii ar putea avea acces la unele din interviurile care au marcat istoria intelectuală şi politică a acestor douăzeci de ani, inclusiv cel acordat Gabrielei Adameşteanu de Ioan Petru Culianu, la Chicago, un document zguduitor prin extraordinara forţă analitică şi capacitate premonitorie a savantului născut în urma cu 60 de ani, în ianuarie 1950, şi ucis, nu mă îndoiesc, de forţele întunecate care au detestat şi detestă societatea deschisă.
Ar putea fi inclus serialul Monicăi Lovinescu despre comunism şi fascism, în fapt o fascinantă, vibrantă şi extrem de actuală cronică a cărţii lui François Furet despre trecutul iluziei comuniste. De la bun început, „22” a refuzat perestroikismul, cripto şi neo-comunismul, compromisurile auto-înjositoare.
Inspirată de etica neuitării susţinută de Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, revista s-a opus celor care încercau reluarea discursurilor radicale de dreapta, a publicat texte care sfidau confortul clişeelor patriotarde. Mai presus de orice, „22” a ştiut să consolideze centrul intelectual şi politic, respingând orice formă de extremism. Asemeni Chartei 77, revista se defineşte de fapt dincolo de „isme”, preferând dubiul oricăror certitudini încremenite.
Tradiţia disidenţei româneşti a fost mereu prezentă în paginile revistei, chiar dacă unii foşti disidenţi nu s-au identificat cu opţiunile ei. Polemicile, care nu au lipsit, s-au derulat întotdeauna cu calm, fără stridenţe, fără rechizitorii sau procese de intenţii. Opusul obscenităţii este decenţa, o valoare aparată cu statornică pasiune în paginile revistei „22”.
Acum două decenii, pe străzile Bucureştiului, se scanda, la comanda manipulatorilor fesenişti, „Moarte intelectualilor!” Un slogan macabru, născut din ură şi menit să exacerbeze ura. Între cei vizaţi erau tocmai intelectualii asociaţi cu „22”. Oameni care continuă să stea de veghe, să se pronunţe onest şi responsabil despre treburile Cetăţii. Fără a se pretinde pedagogii naţiunii, fără a se auto-proclama instanţe morale absolute, conştienţi de propriile, inerentele limitări, deschişi spre dialog, dar refuzând abdicările laşe.
Ca unul care a scris necontenit la „22”, începând din primele numere şi până astăzi, îi felicit din inima pe redactorii şi colaboratorii acestei excepţionale publicaţii, prieteni de valori şi de idei, pe cei care, în pofida tuturor obstacolelor, continuă, săptămână de săptămână, să menţină viu şi incandescent spiritul independent al societăţii civile.
Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu
http://tismaneanu.wordpress.com