ACUM.TV

Scriu aceste rânduri în penultima zi a unei vizite de două săptămîni la Ierusalim.

În cursul acestei vizite am fost, printre altele și la Maalit Hazman (Ascensor în timp), una dintre atracțiile turistice ale orașului.

Este un fel de cinematograf, unde spectatorii se așează pe scaune, își pun centura de siguranță, și sunt apoi transportați în timp, sute, chiar mii de ani până la începuturile istoriei acestor meleaguri.

Centura este esențială deoarece scaunele se clatină odată cu \”ascensorul\”, cutremurele de pământ sunt și ele resimțite de spectatori, când plouă pe ecran din plafonul sălii sunt împroșcate picături fine de apă, pe scurt, spectatorul simte că se află în mijlocul evenimentelor.

Călătoria în timp durează jumătate de oră și
regreți că se termină atît de repede.

Dacă dorești însă să o prelungești, deși doar numai până în Evul Mediu, nimic mai simplu. În 10 minute poți ajunge în Mea Shearim, un
cartier al orașului locuit în exclusivitate de așa numiții haredim, evrei ultrareligioși, care trăiesc și se conduc după reguli stabilite de strămoșii lor prin secolul al XVIII-lea: alimentație strict cașer, ca
îmbrăcăminte, caftane sau veste negre, de sub care ies șnururile unui fel de cămașă pe care bărbații o poartă direct pe piele, o ”barieră”
între viața spirituală din interiorul corpului și cea materială din afara lui, și pălării negre de sub care cad perciunii cîrlionțați de
greutatea lungimii lor.

Femeile poartă bluze cu mâneci lungi, închise
la gât, fuste lungi și ciorapi care să ascundă pielea picioarelor și peruci.

Totul pentru a împiedica orice gând cu conotație sexuală din partea cuiva.

Se căsătoresc numai cu tineri și tinere din alte familii de haredim, iar cuvîntul rabinilor lor este lege (chiar dacă, sau poate
tocmai pentru că, unii dintre acești rabini lansează public uneori blesteme la adresa politicienilor laici care nu le sunt pe plac sau exorcizează enoriași posedați, după părerea lor, de Satana).

La fiecare nouă vizită la Ierusalim, șoferul de taxi (mereu același, Moshe) îmi arată cîteva noi Yeshivot, școli religioase în care se studiază Torah (primele cinci cărți ale Bibliei). Ierusalimul este acum împânzit de
ele.

Cea mai impunătoare, a fost construită acum câțiva ani în primul loc pe care, potrivit acestor haredim, Mesia îl va vedea când va
descinde la Ierusalim.

Dar Mea Shearim nu este singurul cartier în care locuiesc acești haredim. Numărul acestui gen de enclave este în continuă creștere,
peste tot în Israel. Unele au devenit așezări și chiar mici localități, din care tineretul modern fuge fără să se uite înapoi.

Ei și ce? ar putea întreba unii dintre Dvs. Pe cine deranjează acești religioși, dacă își văd de treaba lor și nu se amestecă cu restul populației, mai laice?

Păi tocmai aici este problema. Ei nu sunt adepții dictonului \”Live and let live\” – Trăiește și lasă-l pe altul să trăiască. Mulți dintre ei nu plătesc impozit pe venit deoarece nu recunosc existența statului Israel.

Potrivit lor, Israelul va putea reînvia numai odată cu venirea lui Messiah.

Din același motiv, tinerii din aceste familii nu prestează serviciul militar de trei ani,
obligatoriu în Israel. În plus, credința lor împiedicându-i să folosească mijloace anticoncepționale, mulți dintre ei au numeroși
copii, și cum tata este ocupat cu studierea și comentarea Bibliei, serviciile sociale, adică statul, adică ceilalți contribuabili sunt
nevoiți să le asigure întreținerea.

Și ca și cum toate acestea nu ar fi suficiente să stârnească nemulțumirea restului populației, ultrareligioșii își canalizează eforturile și în direcția limitării
drepturilor și libertăților israelienilor laici.

Protestează împotriva autopsiilor, au provocat încăierări în legătură cu intenția primăriei
de a deschide și sâmbăta, adică de Sabbath, un parking public pentru vizitatori, au dat foc la măcelării care au îndrăznit să văndă carne ne-cașer.

Partidele religioase, prezente în fiecare guvern de coaliție din 1948 (anul înființării statului) până în prezent au reușit să interzică căsătoria și divorțul civil, spectacolele și transportul public de
Sabbath.

Din cauza acestei interdicții, linia aeriană națională El Al este în mari dificultăți financiare. Este și normal dacă e privată de o
șeptime din venitul său.

Iar ultima lor idee, care m-a determinat de
fapt să scriu acest articol, este segregarea pasagerilor în atobuzele publice: bărbații intră pe ușa din față și stau în prima jumătate a vehiculului, femeilor fiindu-le rezervate ușa și locuirle din spate.

Cotidianul Jerusalem Post a publicat vineri un articol în care menționa chiar și rutele pe care nu poți călători decât în autobuze segregate.

Mulți israelieni susțin că valul de imigranți evrei din fosta Uniune Sovietică, produs după prăbușirea comunismului a salvgardatat, cel
puțin deocamdată, caracterul laic al statului.

Dar unii subliniază cu pesimism că religia fanatică militantă câștigă teren zilnic.

\”Cu excepția obiectivului final, nu văd nici o deosebire între yeshivele din Israel și madrasele musulmane din Pakistan,\” îmi
spunea un prieten din Tel Aviv.

\”Nicio deosebire între rabinii fanatici din Israel și mullahii fanatici din Iran sau Gaza, sau alte țări musulmane. Ei se înțeleg perfect între ei, mai ales cînd vine vorba de existența sau mai precis de distrugerea Israelului.\”

\”De altfel s-au și întîlnit și sunt prieteni buni. Religioșii fanatici sunt cei care o să ne ducă la pierzanie așa cum au făcut-o și acum 2000 de ani,\” încheia prietenul meu cu amărăciune.

Am scris cu mare părere de rău cele de mai sus. Cu regretul de a vedea cum un stat ultramodern, cu oameni extrem de talentați se lasă bruscat și manipulat de o pătură care atacă însuși sistemul, fie el și imperfect, dar care în ultimă instanță i-a asigurat supraviețuirea în lumea de azi, în care vechiul antisemtism, reambalat, este vândut peste tot sub numele de \”antisionism\”.

În acest context, nu văd o mare diferență între acțiunile ultareligioșilor din Israel și \”militanții\” islamiști din Gaza care lansează rachete asupra centralei electrice din Ashdod, care alimentează cu electricitate regiunea palestineană.

Se spune că Israelul este țara contrastelor. Și e adevărat. Dar cel mai mare dintre acestea, contrastul între israelienii care trăiesc în secolul XXI și cei care au rămas în veacul al XVIII-lea este foarte periculos.

Poate cel mai mare pericol pentru viitorul societății israeliene.

Acest articol a fost publicat duminică, 14 februarie 2010 la rubrica Cai Spre Noi Insine.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.