Preambul: În luna ianuarie, după anunţarea Premiilor Academiei Române pe anul 2007, publicistul clujean Laszlo Alexandru, într-un articol intitulat Vivat Academia ! îşi exprima consternarea că Premiul „Titu Maiorescu” la secţiunea Filologie şi literatură a fost acordat lui Sorin Lavric, pentru volumul Noica şi mişcarea legionară. Laszlo Alexandru demonstrează cu exemple elocvente din volum faptul că „Sub pretextul reevaluării tinereţii lui Constantin Noica, spre a o inocenta, S. Lavric întreprinde o rescriere falsificatoare a istoriei României. Pentru a dilua complicităţile legionare ale filosofului, monograful a ales să diminueze responsabilităţile covîrşitoare care apasă asupra cunoscutei mişcări extremiste, teroriste”. Articolul preluat de presa israeliană a stârnit mai multe reacţii, printre care şi cea a lui Şlomo Leibovici Laiş, preşedintele ACMEOR (Asociaţia Culturală Mondială a Evreilor Originari din România), care într-un interviu acordat postului Kol Israel, a criticat acordarea Premiului Academiei Române, cărţii lui Sorin Lavric. Răspunsul academicianului Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, a venit prompt într-un interviu luat de Radio România Actualităţi, în care justifică acordarea premiului prin virtuţile ştiinţifice ale lucrării, care „este un eseu, care încearcă să analizeze în termeni raţionali un fenomen greu de explicat şi niciodată justificat moral, şi anume, relaţia dintre un tânăr intelectual de clasă, cum a fost Noica, şi o mişcare
totalitară, pe care domnul Lavric o numeşte încă din prefaţa volumului, citez, „o întruchipare a răului”.
Pentru a argumenta faptul că Academia Română „nu acceptă discriminări de nici un fel”, enumeră premiile acordate de instituţie unor scriitori israelieni de limbă română, precum şi includerea acestora în Dicţionarul General al Literaturii Române.
Răspunsul academicianului Eugen Simion este urmat la scurt timp de un nou articol semnat de eseistul Laszlo Alexandru, intitulat Perseverare diabolicum, care demontează argumentele academicianului Simion arătând, printre altele că “ critic literar cu vechime în producţie, Eugen Simion crede că e suficient să extragă şi să discute un pasaj al cărţii controversate, pentru a face pasabil întregul. Este adevărat că Sorin Lavric îşi propune să explice, în volumul său, derapajele extremiste ale lui Constantin Noica. Dar cu ce preţ? În loc să acuze erorile filosofului, el încearcă să le scuze, estetizînd abjecţia contextului.”
În continuare publicăm (cu asentimentul autorului), replica dată, la acelaşi interviu, de doctorul în istorie Şlomo Leibovici Laiş, preşedintele ACMEOR.
16 Şeva 5770
31.01.2010
Domniei Sale Domnului Academician Prof. Eugen Simion
Preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură
Academia Română
Bucureşti
Calea Victoriei 125
Stimate Domnule Academician,
În primul rînd vreau să vă mulţumesc pentru atenţia acordată spuselor mele în interviul luat de emisiunea de limbă română a postului de radio israelian.
Şi fiindcă aţi găsit de cuviinţă să evidenţiaţi relaţia Academiei faţă de unii autori din Israel, permiteţi-mi şi mie să vă prezint ACMEOR, Asociaţia Culturală Mondială a Evreilor Originari din România, în fruntea căreia am onoarea de a mă afla de la ctitoria ei. Asociaţia, care de 30 de ani acţionează fără întrerupere pentru aprofundarea şi lărgirea dintre ambele noastre popoare.
Şi deoarece mi-aţi recomandat să consult cele 7 volume ale Dicţionarului General al Literaturii Române, editat de Academie, îmi permit să vă comunic că dacă Academia ne-a hărăzit cu ele, semnatarul acestor rînduri le posedă pe toate. De altfel nici numele meu nu lipseşte din Dicţionar şi poate fi găsit la pag. 38 – 39 din vol IV, literele L – O şi vreau să observ că includerea în Dicţionar a scriitorilor israelieni de limbă română – eliminaţi din scrierile din România în perioadele totalitare este – înainte de a fi un act de prietenie, pentru care am toată aprecierea – un exemplu de probitate academică.
Cu această ocazie amintesc că am avut onoarea de a fi invitatul oficial al Academiei Române şi cred că nu va fi prea greu de a găsi copia scrisorii de invitaţie, din data de 23.06. 1998 din care reies vădit relaţiile mele cu Academia Română. Scrisoarea e semnată de vicepreşedintele Academiei Romîne, Academician Profesor. Dr. Virgil Cîndea.
Asociaţia noastră a acordat ani la rînd Premii de Prietenie România-Israel, unor persoane ( în mod expres neevrei) care şi-au manifestat prietenia faţă de evrei şi Israel. Pentru a nu lungi scrisoarea (şi aşa destul de lungă) voi cita numai numele colegilor Dumneavoastră, laureaţi ai acestui premiu: Academicienii Răzvan Teodorescu, Gabriel Strempel, Virgil Cîndea şi cred că nici numele Doamnei Elena Bedrosian-Popescu nu vă este străin.
Şi acum la temă. Ca la orice interviu, spusele mele au fost un răspuns la o întrebare pusă, pe care presupun că aţi auzit-o, aşa cum aţi ascultat şi răspunsul meu. Tot ce am spus se baza pe cele aflate din media (presă, internet, etc…) în care n-am găsit nici un cuvînt despre ororile comise de această „ organizaţie naţionalistă „Mişcarea Legionară”. Faptul că un filosof ca Noica (care s-a numărat la timpul său printre ideologii Gardei)
a girat-o nu schimbă cu nimic natura bestială a unei mişcări, care a recurs la pogromuri, aruncări din trenuri şi autobuze în mers, soldate cu uciderea celor azvîrliţi, jafuri şi schingiuiri la Casa Verde din fiecare oraş din România, ca să enumăr numai unele din odioasele crime comise, menită să „salveze România de jidani”.
Critica mea la cartea autorului premiat – şi recte la adresa Academiei – nu provine numai cum s-ar putea crede – din excesivă sensibilitate la problemă, deşi sensibilitatea noastră ca şi a fiecărui om de omenie, ar fi îndreptăţită, dar ea şi-a găsit exprimare şi prin luări de poziţie ale unor personalităţi neevreieşti din România.
Şi dacă, totuşi, informaţiile primite nu sunt exacte, sau chiar dacă nu sunt complete, la primirea cărţii – pe care o voi citi din scoarţă în scoarţă –şi de voi constata că reacţia mea nu a fost la locul ei, nu voi ezita nicio clipită de a retracta critica mea, dacă ea nu a fost dreaptă.
Cu stimă
Dr. Şlomo Leibovici Laiş
preşedinte
Lucrarea lui Lavric a fost salutată de HR Patapievici şi de V. Tismăneanu. La vremea apariţiei m-am mirat şi eu, regret că nu am citit-o, nu pot s-o judec, dar văd că protestele sunt numeroase. Cosmetizarea extremei drepte interbelice merge înainte cu succes, ne lipseşte Zigu Ornea.