De ce ar dori oamenii să rămână în România? Degeaba, aş răspunde.
Problema nu e faptul că, în ţările civilizate, sunt primiţi doar oamenii inteligenţi, care pot face ceva. Nu e nici măcar faptul că românii din Occident sau America au trimis bani în ţară, bani care au redresat balanţa de plăţi. Nu e nici măcar faptul că au ramas în ţară mulţi deprofesionalizaţi, şmecherii care ştiu „să se descurce”, cum au învăţat ei în armată, unde „nu se fură, ci se completează”. Problema nu e nici măcar faptul că avem guvernanţi promovaţi pe criterii politice, care nici politică nu ştiu să facă, şi stau cu mâna întinsă, la cheremul F.M.I.-ului, care foloseşte cu ei metoda „băţul şi morcovul”, pe spinarea contribuabilului.
Problema celor rămaşi în ţară, a celor care mai au încă obiceiul să gândească, este mai mult psihologică, dacă nu psihiatrică. Această problemă este: liniştea. Nu liniştea propovăduită şi cerută imperios de Ion Iliescu, cel care cerea „linişte”, „să poată lucra”, să poată trece, etapă după etapă, de la „esenţa mişcării” la esenţa mişculaţiilor, ci liniştea simplă, acea linişte interioară, care te face să pui, seara, capul pe pernă, şi să dormi „buştean”.
Cei care merg în Europa civilizată îşi dau seama că în România nu e tocmai linişte, ci o stare apăsătoare, o atmosferă de angoasă generalizată, totul pornind de la banalele petarde, aruncate oricând şi oriunde, de oricine, sub privirile îngăduitor-surâzătoare ale poliţistului din colţ.
Dacă,pentru prima dată în viaţa ta, iei contact cu străinătatea, poţi trăi, la reîntoarcerea în ţară, un adevărat coşmar. Accepţi, înainte de Anul Nou, propunerea de a merge în nordul Belgiei. Cu toate că e frig şi ninge, vacanţa de trei săptămâni e de vis.
După sărbătorile de iarnă, te întorci acasă. Într-o seară, ieşi cu prietenii la un bar. La plecare, constaţi că ţi-a fost spart geamul din dreapta-faţă de la maşină şi ţi-a fost furat dispozitivul de semnalizare al radarului. Deşi paguba e mică, te hotărăşti să respecţi legea şi să chemi poliţia. Gravă eroare. După două ore de stat în frig, soseşte un poliţist tânăr, odihnit, insoţit de o domnişoară-poliţist, care te ia de sus, de parcă tu ai fi infractorul, îţi face capul calendar, încă vreo două ore şi ajunge la concluzia că ar fi mai bine dacă te-ai duce mâine la secţia de poliţie x, pentru „constatări”. După o noapte nedormită, a doua zi, la ora 8.00, te prezinţi la secţia indicată. Se face constatarea, dar atât. Civilul te ia deoparte şi îti indică să laşi baltă reclamaţia şi să mergi să pui geamul la un „particular”, din recuperări. Nici nu te costă prea mult, doar 100 de lei, în loc de 500. Şi ţi-l pune pe loc, nu mai stai o săptămână în Service.
Argumentul „timp” te convinge. Iei adresa şi pleci. Particularul e, undeva, într-o comună limitrofă a oraşului, dar nu mai reuşeşti să ajungi. De niciunde, te loveşte din spate un jeep şi îţi avariază roata, aripa şi farul din stânga. Pe lângă cei doi din jeep, ca din senin, apar alţi 20 de rromi pe marginea drumului, care doresc să se pună martori la primii doi.
Îţi blestemi zilele şi îţi spui că ţi-ai fi dorit să te lovească o maşină cu alţi pasageri. Lamentaţii: „vai, vai, Audi-ul meu de 80 de mii de euro, nou nouţ!”, în fapt, o rablă la mana a treia, vociferări despre „conduita preventivă”, care te fac să te întrebi cum îşi iau aceşti oameni carnetul, când ei nu ştiu nici să scrie, şi altele. Scandal, tămbălău, frig, vânt, ameninţări, pumni fluturaţi, mafia, înjurături, insulte, vorba lui nea Iancu, atmosferă de bâlci.
Într-un târziu, îi convingi că ar fi bine să mergeţi la Politia care se ocupă de astfel de accidente. Poliţia îţi spune că ar fi bine să mergeţi la societatea de asigurări. Te duci acasă să-ţi iei actele, cu jeep-ul după tine; vecinii se strâng şi ei ca la mort. Proprietarii jeep-ului spun că se grăbesc şi îţi sugerează că poţi avea şi alte necazuri, tu le spui eşti în criză de timp şi le oferi 1000 de lei pentru cele câteva zgârieturi de pe portieră, toţi banii pe care îi ai, să scapi de lucrul dracului. Ca să te lase în pace ei nu acceptă mai puţin de 1000 de euro, adică ceva pe lângă 4000 de lei!
Pentru că nu ai suma cerută, dai un telefon unui prieten şi, cu jeep-ul după tine, te deplasezi să împrumuţi cardul acestuia. Îţi da cardul, îţi spune parola şi pleci spre supermarket-ul din apropiere.
Obosit de atâta tevatură, pe aleile supermarket-ului, loveşti în plin un microbuz de marfă, sau el te loveşte pe tine, nu se mai ştie, şi vezi moartea cu ochii. Te dai jos, constaţi că ai direcţia făcută praf şi roata lovită şi mai rău. Cel cu microbuzul are doar tăblăria făcută praf. Îi oferi mia de lei, omul ia banii şi pleacă, în timp ce ceilalţi ţipă că e mai bine să-i rezolvi pe ei.
Constaţi că automatul nu dă decât 2000 de lei şi, cu nervii la pământ, te urci în jeep-ul urât mirositor lângă două femei şi mergi să mai împrumuţi 2000 de lei. Scapi, iei un taxi şi te întorci la supermarket să-ţi iei maşina, moment în care constaţi că ţi-a dispărut şi mapa cu acte, şi borseta în care, printre altele, aveai carnetul de conducere şi certificatul de înmatriculare.
Ce face un om normal într-un astfel de moment? Nimic. Se duce la culcare şi nu se mai dă jos din pat timp de două zile. După aia, mai vede el. Sistemul e destul de împâslit; pentru a-i da de cap, trebuie să te înarmezi cu răbdare, să-ţi vinzi apartamentul, pentru a putea unge rotiţe, sau, pur şi simplu, să fugi din România. Terifiat.
Mulţi îţi spun: „De ce n-ai stat acasă? De ce le-ai dat ocazie? Ce ai căutat la bar în seara aia, dacă tot n-ai băut nimic?”. E simplu de pus problema aşa. După 35 de ani de vieţuire într-un univers concentraţionar, într-o Românie mare cât o puşcărie, o clipă, la Revoluţie, ai crezut că s-a schimbat aerul, că a venit libertatea la putere. N-a venit. Au venit „mineriadele”, Constituţiile care au „fabricat” parveniţi, politicieni care au declarat desuet Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi altele. Acestea ne-au dus 20 de ani înainte şi 30 de ani înapoi, iar „sârba aceasta în căruţă” continuă. Când Silviu Brucan a pomenit cei 20 de ani până la democraţie, a luat în calcul doar criteriul economic, nu şi pe cel uman, civilizator. După o clipă de derută, securiştii şi comuniştii au început să se infiltreze în sistemul economic, până l-au gripat.
În interiorul acestui sistem socio-politico-economico-culturalo-sportiv antieducaţional, te poţi plimba liniştit, dar fără să-l atingi. Mult mai bine este, totuşi, să tragi uşa după tine, să te încui în casă şi să înghiţi cheia. În felul asta, îţi găseşti liniştea: o linişte mai mult de interior decât interioară.
Dacă, desigur, între timp, n-ai plecat în Occident sau America.
Tin sa fac o precizare: nu am nimic cu etnia rooma. Faptul ca am fost agresat si lovit cu masina de reprezentanti ai acestei etnii poate fi pura intamplare.