Mi-am numărat ouăle, m-am jucat o ţâră cu ele, până le-am înroşit bine, apoi le-am aşezat pentru musafiri şi, fiindcă o dată pe an e Paştele, am trecut cu vederea rubrica mea de suflet. Dar pentru că îmi respect cititorii, promit solemn! că cel puţin un an, de aici înainte, voi fi aici în casa mea de vacanţă cu antenele pe frecvenţă şi, ca întotdeauna, la dispoziţia dumneavoastră.Astăzi voi avea o discuţie despre Emilia Sovârniţel. În urmă cu un an pe vremea aceasta, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti, Şovârniţel dădea cu tastele pe la ziarul Top a lui Pene’ cel viteaz cu mingile de aur. Cu alte cuvinte era o muritoare de foame şi proastă de împungea, deoarece, fără nicio glumă în doru’ Lelii, lua un salariu la sfertul sfertului cât primea băiatu’ ce strângea rahatul de cioară de pe stadion. Acum nu dau cu parul, că nu-l merita, fiindcă aşa cum se practică în multe redacţii, atât cât ţi se publică pe aia iei şi bani. Şi, la o primă vedere, pe foaia de-un pol a lu’ nea Pene, draga de Sovârniţel, se scremea să tragă trei bombe, aşa cam după posibilităţi… Spre deosebire de ea, ăilalţi din redacţia cu pricina, băgau la greu şi la foaie şi la buzunar „în ziua de salar” pentru că erau mai deştepţi şi ştiau cum trebuie să le miroase pârţurile. Dacă ăl de sus zicea să o dea mai fâsâită, toată lumea trebuia să o respire, fiindcă unde-i lege nu-i tocmeală chiar şi la …pârţai. Aşa că treaba se făcea şi leafa mergea ca la galop.Emilia Sovârniţel, bătută de soartă şi cu mintea îngustă, a cam sfredelit-o neputând rezista intoxicată în aşa hal de nehal. Nu i-a mers niciun contract pe care i l-au impus din oficiu şi-a mierlit-o rău de tot. Într-o zi ăi mulţi şi uniţi s-au hotărât să scape de ea. Pe vremea aceea o mare nenorocire se abătuse pe capul lor. Nu le ieşise treaba mare deşi se chinuiseră de îi dureau şalele, vremea trecea şi de sus se urla din toţi boşogii. Aici a fost etapa să intervină Emilia Sovârniţel. Nu fiindcă ar fi fost singura cu astfel de tentaţii, fata avea obiceiul să piardă timpul pe messenger, în timp ce se aşeza la biroul ei din redacţie. Într-o seară, Sovârniţel n-a avut de lucru şi s-a scăpat rău de tot, povestind, afectată, cum una dintre angajatele de la cultură i se văicărise, într-o discuţie personală, că-i furase cineva portofelul pentru a nu ştiu câta oară. Atât le-a fost dat să audă că n-au mai ţinut cont de nimic. Emilia a scris fiindcă şeful e tot şef, deşi subiectul nu intreresa ca fapt în sine. Era, de fapt, pontul cu care trebuia să fie forţate nişte… chestii şi socoteli. După tot tămbălăul de la prima oră a dimineţii, petrecerea a continuat. Zilele următoare au publicat la greu continuări la continuări, parcă le venise la toţi inima-n în piept, că aveau alte feţe mai luminate şi mai nu ştiu cum, din câte s-ar fi văzut până atunci. O dată ce se intrase în horă o dăduseră şi-n sârbă, Sovârniţel juca fără să ştie paşii, şi s-a împiedicat rău de tot că i s-au tăiat picioarele. Până la urmă toată nebunia asta a avut efect, lucrurile s-au aranjat şi era un succes în presa pe care o practicau aceşti dinozauri. Ei ştiau cel mai bine că în tabăra lor astfel de manevre erau ca un secret de stat. Sovârniţel ar fi putut să şi-o ia în cap deaoarece pentru o nou- venită începea să intuiască unele treburi, socoteli… Aşa că au eliminat-o precum un Iuda sărutându-l pe Iisus. I-au dat o primă de 400 lei, Sovârnitel a primit-o şi apoi i-au tras-o la foc automat! Treaba e că, cel care i-a oferit bonusul de 400 lei lui Sovârnitel, a zburat şi el din ograda lu’ Pene şi mă întreb oare al cui interes a purtat fes în treaba asta murdară? Sau mai bine zis, cine a luat contractul ?
Nu uitaţi de menţiune!
**Nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventuale atacuri de panică, discuţii aprinse în familie, neplăceri la locul de muncă, istericale necontrolate, contracte nedeclarate şi gura lumii mult prea slobodă.
