păşesc agale printre fulgii de nea
şi cu fiecare pas las în urmă
verbul trecerii
mă doare moartea fiecărui fulg din palmă
ce mi-a dăruit atingerea
în schimbul nepăsării
grăbesc pasul şi merg mai departe
întrebându-mă până unde şi încotro
îmi asudă mersul
închid în pumnul îngheţat regretul alb
şi metaforele îmi sună-n timpane
că voi fi o amintire
încerc să zâmbesc dar pierd pe drum
cu fiecare pas secunda din secundă
puţinul ce a rămas
nedumerit opresc şi-mi cert melancolia
la poarta unei case albe de pe deal
salut chindia.
