Te aştept, iubitule,
şi-ţi dau timpul meu în dar.
Ceasornicul trupului întins
ca un arc,
ticăitul lui înfrigurat,
urechea ciulită
şi gându-ncordat
să te presimt
mai devreme c-o clipă.
Mai întâi opresc alte maşini
şi trântesc portierele
nişte străini,
dar dincolo de zgomotele
intruse
ghicesc torsul maşinii noastre
albastre
ce se priponeşte-n parcare
ca un căluţ obosit…
Aud pasul tău apăsat
şi grăbit.
O clipă… şi se răsuceşte
cheia în broască.
Intră bărbatul meu în casă!
stimata d-na,ANDREA GHITA,
dupa lectua poeziei publicate ACUM,imi ingadui sa conclud ca atat d-ta,cat si restul familiei,
va simtiti bine sanatosi,fapt care intr’adevar daca este asa cum presupun,ma bucura mult.
poezia,dupa umila mea parere,e frumoasa,curajoasa,si-si doreste omu-acasa.
ce poate fi mai bun?
AM TOTUSI,O INTREBARE:SILUETA DIN FOTOGRAFIE,
E A D-TALE?
CU CELE MAI CALDUROASE URARI DE BINE,ITZHAK.
Stimate Domnule Bareket.
Raspund la intrebare: Depinde de cine ma priveste