De ani am realizat ca durerile de masele, uraganele si furtunile de zapada isi fac aparitia la sfarsitul saptamanii.
Vineri dis-de-dimineata am plecat la serviciu in afara Washington-ului la vreo 25 de kilometri. Ninsoarea incepuse cu o inganare de fulgi timizi care in timp de vreo ora s-au intetit, in roiuri imaculate.
Supermarketurile si-au golit rafturile de paine, lapte, apa si alte alimente de stricta necesitate. In urma mediatizarii unei ierni groaznice nemaintalnita de decenii in aceasta zona, populatia se imbulzeste sa se aprovizioneze din plin de parca ar suna trambita apocaliptica.
Autostrazile se acopera cu primul strat de nea. Serviciile de dezapezire sunt in alerta, Garda Nationala, masinile politiei asteapta aliniate de o parte si de alta a drumurilor principale sa intervina.
Autoutilitare tip bulldozer imping zapada, altele imprastie tone de sare, in timp ce un al treilea sir de camioane strange troienele si le transporta din zonele carosabile.
Muncitorii isi exercita cu constiinciozitatea activitatea in ture de 12 ore. Totul se petrece in ritmul unui ceasornic de calitate.
In Florida am trait sub uragane si furtuni tropicale, acum ma regasesc in pastelul iernatic similar celor parcurse in Canada, in urma cu peste un deceniu.
Automobilul meu nu are cauciucuri de iarna, ceea ce ingreuneaza aderenta. Automobilele si camionetele, microbuzele cu tractiune pe spate derapeaza.
Vizibilitate redusa, drumul anevoios, e nevoie doar de reducerea vitezei, de folosirea franelor. Bordul electronic imi afiseaza incontinuu tendinta de derapare.
Dupa masa trebuie sa lucrez in restaurant. Nu am primit nicio indicatie ca ar fi inchis, desi s-a declarat starea de urgenta.
Ma prezint la serviciu. Dupa o ora si o conferinta televizata cu mai marii corproratiei s-a decis inchiderea restaurantului. Spre deosebire de Canada unde o furtuna de zapada e un prilej de bucurie pentru locuitori, iesind pe strazi umpland restuarantele si sfidand iarna printr-un gen de joie de vivre, mai ales ca nu trebuie sa lucreze. O zi sau doua de concediu. Copiii sunt pe strada cu schiuri, sanii, snowboard-uri.
Dupa o ora ma intorc spre casa, in jurul orei 6.00 PM. Se remarca enorme acumulari de zapada in cateva ore. Ninge cernit, mocaneste si neicentat, cam 5 cm pe ora.
Aceasta furtuna adduce perturbari in trafic, accidente. Serviciile de transport in comun in Maryland, Virginia de Nord si Washington DC sunt suspendate.
Un tata si fiu si-au pierdut viata in timp ce ajutau un sofer aflat in pana sunt loviti accidental de un tractor de dezapezire.
Intemperiile de iarna in Washington DC amintesc de tragedia din 1922 (an record al cantitatii de zapada) cand un cladirea unui teatru s-a prabusit in plina ninsoare si 100 de persoane au decedat. Acea furtuna a luat numele teatrului distrus, Knickerbocker.
Presedintele Obama se delara nemultumit de activitatea si situatia din Washington DC pe aceasta perioada, cu mentiunea ca el traind in Chicago, oras cu ierni mai aspre poate face pe buna dreptate o comparatie : „Folks in Washington don’t seem to be able to handle
things when it comes to the weather.” ( Baietii din Washington nu prea par sa faca fata situatiei cand e vorba de rigorile vremii).
Spitalele au facut apel catre soferi voluntari, posesori de masini cu tractiune dubla in vederea transportului de personal medical si de bolnavi.
Dupa aproape 24 de ore de ninsoare zapada a ajuns la peste 70 cm.
Lumea nu se mai bucura de zapada, o hulesc si o detesta, uitand ca e plapuma pamantului si viitoarelor recolte, copiilor de aici le e teama sa iasa din casa sau nu sunt lasati sa se joace prin nameti.
Iata zapezile de altadata ca in Sibiu pe cand ne agatam de autobuz (noi eram pe patine cu cheie) sau ca in Montreal pe cand mergeam la pescuit la copca !
Singurul bai ca nu mi-am cumparat destula bere, cat despre altele mai rezistam pana va inceta ninsoarea…