„Post-mortem” hibernal incoerent… sunt de aproape 5 ani in think-tankuri europene, timp in care am trecut prin 3 dintre cele mai influente centre de cercetare care lucreaza pe UE: EU ISS, CEPS si ECFR. am avut mai multi prieteni care au lucrat in think-tankuri. in mod normal dupa 5-6-7 ani majoritatea au plecat sa lucreze pentru alte organizatii: ue, ministere de externe ale statelor membre ue, osce, efta…
Unii merg in universitati. think-tankingul este un tip de activitate in care multi sau isi incep cariera (si lucreaza pana pe la 33-35 de ani), sau si-o incheie (dupa 55-60). mai rar intalnesti si unii care isi iau o pauza de 1-2-3 ani de la jobul principal pentru a scrie ceva in vreun centru de cercetare. sunt foarte putini think-tankeri care au petrecut intreaga viata profesionala in acest domeniu.
Este usor sa-ti imaginezi oameni care petrec 20 de ani in universitati, dar nu in think-tankuri.
Sa lucrezi pentru centrele de cercetare este interesant si dinamic. centrele de cercetaresunt situate undeva intre lumea academica/universitara si instititutiile publice si organizatiile internationale. esti mult mai conectat la viata reala, si lucrul este mult mai dinamic decat mediul universitar. spre deosebire de teoriticienii din universitati, esti mult mai conectat la procesul de luare a deciziilor.
Oficialii deseori vor sa testeze sau sa discute idei. Si sunt o sumedenie de “brainstormuri” cu cei care participa la procesul de luare a deciziilor (recentul snow meeting din lituania: 7 ministi de externe, inca vreo 10 oficiali nato, ue, sua, state europene + vreo 10 think-tankeri… dar din astea sunt totusi rare). Biblia ghildei: regulile chatham house. Le pastrezi cu sfintenie (poti reda cele auzite, dar fara a mentiona persoana sau afilierea institutionala a acesteia). Dar in acelasi timp esti suficient de detasat de birocratie ca sa nu fii consumat de rutina birocratica si tehnica. calatoresti foarte mult. Este aproape normal sa fii pe drumuri pana peste jumatate din timp (pana in 15-17 zile pe luna, 50-60 de deplasari pe an.
Cea mai incarcata luna in 2009 – octombrie: bruxelles, barcelona, moscova, africa de sud, paris, lviv, bruxelles). In plus mai si trebuie sa scrii ceva. este extrem de interesant, dar si foarte obositor.
Ratiunea de a exista a think-tankurilor e sa influenteze elaborarea, realizarea si implementarea politicilor publice (iar misiunea ecfr e de a contribui la elaborarea unei politici externe europene mai integrate). Unul din colegii mei (fost temporar la ecfr, acum aterizat la „State Department”) spunea ca think-tankingul e una dintre cele mai arogante profesii – think-tankerii de fapt au tupeul de a le spune unor oficiali (profesionisti) cum trebuie sa isi faca ei lucrul mai bine. si orice oficial aproape intotdeauna are avantaje informationale (desi nu analitice) enorme fata de un cercetator din exterior.
Oficialii au acces la rapoarte din ambasade, servicii speciale, comunicari interne de la alte state membre ue, alte agentii sectoriale, ministere sau dg-uri, si desigur mass-media si centrele de cercetare. cercetatorii au acces la mass-media, alte studii si uneori mai si primesc niste snap-shoturi de la unii oficiali.
In schimb, cercetatorii au anumite avantaje ‘analitice’. multi oficiali sunt responsabili de prea multe subiecte pentru prea putin timp ca sa le stapaneasca bine (de exemplu un oficial poate acoperi timp de 2-3 ani balcanii de vest, ca apoi sa devina responsabil de asia de sud-est/asean si inca peste un an – af-pak). iar cercetatorii acopera 2-3-4 subiecte timp de ani de zile.
Relatia cu oficialii este interesanta, uneori tensionata, alteori simbiotica. pe de o parte trebuie sa ii convingi sa-ti urmeze recomandarile. tot ei sunt principala sursa de informatie interesanta. ideile – tot cu ei le testezi ca sa vezi daca recomandarile sunt realiste, fezabile sau, din contra, naive. deci trebuie sa mentii relatii relativ bune. dar nici cooptat nu poti fi. daca stai sa nu superi pe nimeni cu studiile tale, sa faci numai acele recomandari care par fezabile – ajungi sa scrii la „lowest common denominator” si atunci care e rostul sa mai scrii ceva daca toti sunt de acord. si invers. Este la fel (sau si mai) usor sa critici la dreapta si la stanga, sau sa propui lucruri irealiste care nu se inscriu in contextul politic actual (de exemplu sa recomanzi ca georgiei sau ucrainei sa i se ofere o perspectiva de aderare la ue peste doua saptamani, saui ca ue sa il debarcheze pe smirnov sau kokoity printr-o interventie militara), dar atunci ramai cu studiile tale fara sa influentezi nimic…
Pana la urma trebuie sa impaci realismul cu idealismul, pragmatismul cu doleantele, sa recomanzi mai mult decat UE este gata sa faca si asa, si mai si trebuie sa le impachetezi de o maniera cat de cat convingatoare pentru majoritatea actorilor politici. Cu alte cuvinte – o serie de misiuni imposibile. Ca aproape orice alta misiune in viata politica.
Pana la urma iti faci o sumedenie de adversari, dar si o sumedenie de prieteni. uneori ajungi sa fii afectat si de rivalitatile birocratice (dintre comisie si consiliu) fara sa iti dai seama (sau din naivitate)… Se mai si intampla ca unor oficiali nu le place deloc ce scrii, dar sunt oarecum constransi sa mentina relatii „amicale”, pentru ca un think-tank sau comentator/cercetator pentru a minimiza orice potentiale „socuri” reputationale.
Think-tankurile au o anumita influenta atunci cand mass-media, publicul, sau unele state membre evalueaza succesul sau esecurile unor oficiali. In plus toti citesc Financial Times si Economist ca Biblia. Iar FT si Economist citeaza regulat think-tankeri (ecfr citat de doua in ultimul economist).
Uneori pare ridicol, dar pentru multi oficiali anumite evenimente internationale exista doar daca au ajuns in FT.
Uneori e ridicol cat de obsedati pot fi unii oficiali de rang foarte inalt de ce spun think-tankurile de ei.
Mecanismele de influenta… in fond, un fost coleg (trecut pe traseul diplomat – think-tanker – diplomat) spunea pe buna dreptate ca niciodata in nici un comitet din UE nu a vazut ca cineva sa scoata vreun studiu de la vreun centru de cercetare si sa sugereze vreo recomandare din acel studiu. Bullet-points-urile frecvent intalnite ca recomandari in droia de studii publicate de catre centrele de cercetare rareori ajung realitate (desi se mai si intampla uneori). Adevarata influenta a centrelor de cercetare vine nu atat din faptul ca ar sugera politici care sunt implementate pe loc (desi se mai intampla si asta uneori – vedeti cazul grupului de consilieri ue in moldova), ci mai degraba prin faptul ca determina sau influenteaza cum vad multi oficiali si mass-media realitatea sau anumite evolutii politice. Deci think-tankurile influenteaza faptul analiza unor situatii, si prin urmare influenteaza tipul de politici elaborate ca raspuns la aceste situatii. think-tankurile mai si influenteaza limbajul folosit de oficiali. Se intampla sa gasesti pasaje intregi din anumite studii in discursurile unor oficiali (un exemplu recent: in acest policy memo publicat acum cateva luni la ecfr am scris: „Moldova is now the only CIS state where every single transition of power since 1991 took place after contested elections, rather than through staged successions, street protests and coloured revolution or palace coups.” Iar national indicative program al Comisiei europene pe Moldova 2011-2013 contine urmatoarea fraza: “Moldova to date remains the only CIS state where every single transition of power — including the one in August 2009 — has taken place peacefully after contested elections, rather than through staged successions or a „coloured revolution”.) de cele mai multe ori acest tip de referinte nu nici un efect direct. uneori au efecte secundare si indirecte.
Alteori ceea ce spui/scrii fortifica pozitia unor state membre sau unor oficiali UE in discutiile interne. si asta este un fel de influenta pe care o au think-tankurile asupra procesului de luare a deciziilor…
Or fi multe de scris. mult mai multe… insa eu mi-am luat o pauza de la think-tanking.
http://npopescu.yam.md/2010/01/24/despre-think-tanking/#more-2000