inima mea a căzut pe un taler de balanţă, neuroni de cupru s-au trezit cu poftă de roşu, licitând pentru o mireasmă de căpşună… şi tac, mă uit la dor cum creşte, foc tomnatic, de arţar japonez, adâncindu-se pe un gând de cometă, plecat să modeleze bronzul statuii tale… şi eu zâmbesc, întind braţele spre iubire, mă trezesc un suflet roz din flori de cireş! îmi cresc silabe de primăvară, simt amintirile care m-au făcut femeie… şi alergările pe caii liberi ai destinului!
inima ta a căzut pe celălalt taler de balanţă, ca să-mi găsesc echilibrul… şi să învăţ să te nasc! sânul meu să-ţi fie alinare, con de brad coreean, violet, deschis de piruetele balerinelor din amurg! ochiul meu să-ţi fie lume şi să te legene ca arborele pagodelor… să pară că timpul stă în loc şi pietrele se albăstresc a eternitate, mătasea fanteziei să tremure în sfere albe, de şoapte romantice, din flori de călin… doar balanţa să ştie că ne iubim!
3 februarie 2010, 01:36