Preambul: Într-o conscripţie de la jumătatea veacului al XVII-lea, în socotelile oraşului Cluj, figurează mai mulţi locuitori din Foeni Extra (în afara zidurilor cetăţii) – înregistraţi drept Culdus – cu o dare de un sfert de ducat. Culdus însemna cerşetor.
Zi geroasă şi ceţoasă. Mă încotoşmănez cu paltonul matlasat, îmi trag căciuliţa peste urechi, îmi înfund mâinile înmănuşate în buzunare şi plec la cumpărături. În faţa intrării în magazinul alimentar mă acostează o tânără, aproape adolescentă, îmbrăcată cu un trenci subţire şi încălţată cu pantofi de vară . Ţine un copilaş adormit în braţe: „ Vă rog, daţi-mi un leu, să-i iau ceva de mâncare copilaşului”. Nu sunt prima căreia îi adresează rugămintea. Unii trecători o depăşesc nepăsători, alţii o ocărăsc: „ Du-te la lucru, că eşti tânără !” „ Îţi dau, dacă-mi mături zăpada din curte!”. O evit şi dau să intru în magazin, când îmi apare în faţă un băiat cu hanorac alb şi căciulă tricotată: „Daţi-mi un leu, să-mi cumpăr ceva de mâncare !”- îmi zice şi el. Nu dau bani cerşetorilor, mai ales celor tineri – mă justific în gând – am să-i cumpăr ceva de la raionul de dulciuri şi pâine. Evit şi băiatul şi intru în magazin. Iau un cărucior, mă plimb printre rafturi; gândurile mele o iau razna. Copilaşul e îmbrăcat decent – n-or fi chiar atât de săraci…Dar cine poate discerne ce înseamnă „chiar atât de săraci”? Pe cine mai vezi umblând în zdrenţe în ziua de azi ?! Are haine de căpătat, dar nu şi mâncare. O fi umblând la şcoală ? Legea pedepseşte părinţii care nu-şi înscriu copiii la şcoală…Unde or fi părinţii lui ? O fi frate cu tânăra care cerşea cu copilul de ţâţă, în braţe ? O fi al ei ? Să-l ţii afară în ger…Şi nimeni nu le dă nimic. Atunci de ce mai stau de pomană ? De pomană – la pomană…Doar dacă n-au încotro… Oare au unde să locuiască ? Ce mă mai întreb ? Tot nu-i pot găzdui la mine acasă ! Copilaşul ar trebui instituţionalizat. Nu am nervi şi timp să mă ocup de acest caz. Oricum, subiectele sociale nu sunt specialitatea mea. Şi, pe urmă, e plin de cerşetori ! Vai de capul lor ! Nimeni nu face ordine. I-ar putea aduna la un azil …Care azil ? Dacă sunt vreo două în tot Clujul ! Şi arhipline. Trebuia s-o întreb unde stă, ce mănâncă ? Dar apoi se ţinea scai de mine… Ajung la raionul de dulciuri. Ce să cumpăr ? Evident, pâine, că doar nu cerşeşti cozonac şi ciocolată ! Aleg nişte cornuri, câteva pachete de biscuiţi. I-aş lua şi un iaurt, dar afară e frig, tare frig. I-ar prinde bine un ceai cald. Nu am de unde să-i cumpăr aşa ceva. Ies din magazin. Tânăra plecase între timp. Copilaşul a rămas. Îi dau cornurile şi biscuiţii. Îmi mulţumeşte. O clipă îl privesc în ochi. E al naibii de greu să priveşti în ochii unui om care-ţi cerşeşte ceva… Are o privire isteaţă. Aş intra în vorbă cu el, dar mă abţin (pretextând în gând că mă grăbesc). Copilaşul mă scapă de stânjeneală. Nu stă prea mult în faţa mea, abordează următorul trecător „Nenea, dă-mi un leu că mi-e foame!”. Cornurile şi biscuiţii îi pot ţine de saţ câteva ore…Era mai bine să-i fi luat nişte parizer sau şuncă…Dar nu mă mai întorc în magazin. O ciorbă caldă era şi mai bună. Să-l fi dus la restaurant să-l ospătez… Poate altădată…
Băiatul n-a avut noroc cu „nenea”, dar rămâne tenace în stradă, rebegind…Muşcă din corn şi aşteaptă un alt trecător. Nu se poate întoarce fără bani la părinţi…Sau la cel care-l obligă să cerşească. Plec şi eu mai departe. Făcusem un schimb avantajos: Cornuri şi biscuiţi contra satisfacţiei date de o faptă bună. Aparent. Ar fi trebuit să-l iau de mână şi să mergem la poliţie. Şi apoi la Direcţia de protecţie a minorilor.
Potrivit Codului Penal cerşetoria este o contravenţie pedepsită cu amendă. Apelarea repetată la mila publicului este încadrată ca infracţiune; la fel ca obligarea minorilor la cerşetorie. Ambele sunt pedepsite cu închisoare. În realitate cerşetoria repetată e foarte greu de dovedit. Amenzile nu se pot încasa. Contravenienţii – fără domicilii stabile – sunt greu de găsit. Nu se ajunge în instanţă decât foarte rar. Poliţia închide ochii, fiind depăşită de starea de fapt. Direcţia de protecţie a minorilor nu are mijloace să gestioneze situaţia micilor cerşetori. Societatea civilă, din care fac şi eu parte, îi ignoră sau, într-un acces de mărinimie, le dă câte ceva, drept arvună pentru nepăsare.
Se pare că în Clujul secolului al XXI-lea, în ciuda sistemelor computerizate de colectare şi procesare a informaţiei, cerşetoriei i se acordă mai puţină atenţie decât în veacul al XVII-lea, deşi numărul cerşetorilor nu depăşeşte câteva sute.
Da, sunt de acord. Aceasta ee o problema foarte grava si nimanui nu-i pasa.
Cum pot fi facute serviciile sociale sa isi ia in serios misiunea?
Si inca ceva: de atatia ani problema cainilor vagabonzi nu este luata in seama!
Cu doua secole in urma Dinicu Golescu,vizitand Praga, a fost ipresionat de faptul ca „aici pana si de caini se preocupa oamenii”.
Repet, su 2 secole de la observatia lui!