am aţipit un gând celest de seară
cu gene lungi în lacrima tăcerii
ce-şi murmura în pragul cel apus
trăirile arse de frigul ce-a pătruns
prin cuşma roasă de atâtea molii
din dulapul cel schilodit
mângâia o ultimă suflare
somnul ce parcă a trăit
în ultimul costum de gală
răsărit dinspre apus
alb spre negru
a fost cândva cuvântul
poetului apus.
