caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Societate civila



 

12 mai – ziua Clujului – Capitala multiculturală a Transilvaniei

de (31-1-2010)

Această propunere este o inițiativă cetățenească, fără vre-o apartenență politică sau instituțională.

Noi, subsemnații propunem următoarele:

Ziua Clujului să fie ziua de 12 mai

Prin scrisoarea princiară din data de 12 mai 1581 principele Transilvaniei Ștefan Báthory întemeia colegiul iezuiților de la Cluj cu conducerea italianului Possevino. Această instituție este considerat oficial predecesorul universității Clujene de azi (evidențiat și în stema Universității Babeș-Bolyai). La alegerea acestei date am avut în vedere următoarele avantaje:

• Este o dată legată de un eveniment care poate fi asumată de toate comunitățile etnice, religioase ale orașului, înființarea primei instituții universitare fiind o valoare universală. Este foarte important ca ziua orașului să poată fi considerată ca proprie pentru toți clujeni.
• Evenimentul care se referă este unul de talie internațională care a pus Clujul pe harta Europei. Menționare lui în pachetul turistic ar crește și mai mult imaginea de centru universitar ala orașului. Este un lucru de care putem fi mândrii oriunde.

• Este o dată de început de vară, cea ce înseamnă de obicei vreme frumoasă, caldă. Acest lucru considerăm că este important. Cu totul alte zile are orașului se pot organiza vara în piețe publice decât în frigul iernii.

• Prin multele concerte, manifestări culturale, manifestări de stradă, specifice unei zile ale orașului s-ar putea organiza în cadrul acestor zile, ca legătură concretă cu proveniența zilei orașului, și zilele deschise ale universităților sau chiar un expo universitar, astfel ajutând și marketingul instituțiilor universitare clujene.

• La început de mai încă sunt aici studenții și nici sesiunea nu a început. Aportul zecilor de mii de studenți la aceste zile este unul important, atât la nivel creativ cât și la nivel de consumație.

Brandul Clujului să fie următorul: „Capitala multiculturală a Transilvaniei”

Un brand al unui oraș trebuie să reflecte cea mai importantă, pregnantă, vizibilă caracteristică a unui oraș. Totul în acest oraș arată același lucru: Clujul a fost întotdeauna și este și azi un oraș multicultural. Argumente:

• Multiculturalitatea este iarăși o valoare care poate fi asumată de orice clujean, indiferent de etnie, religie, sau origine.

• Multiculturalitatea este poate singura caracteristică cu adevărat autentică pe care se poate baza o imagine turistică originală a orașului raportată la realitățile lui.

• Totul în centrul orașului strigă acest lucru. Sunt două catedrale și multe alte biserici de diferite confesiuni, două teatre, două opere, două teatre de păpuși (toate române și maghiare). Aceste instituții culturale se pot integra ușor în orice material turistic cu brandul propus de noi.

• Moștenirea construită a orașului reflectă la rândul ei creativitatea și cultura a cel puțin trei etnii: română, maghiară, germană.

• În acest brand multicultural se pot ușor îngloba și diferitele instituții culturale internaționale, francez, german, britanic, evreiesc, care ar putea fi la rândul lor provocate la organizări proprii de ziua orașului.

• Nu în ultimul rând în această identitate s-ar simții acasă și vizitatorii veniți din toate colțurile lumii.
• Clujul este de necontestat capitala Transilvaniei moderne. Evidențierea acestui statut este de maximă importanță, ea crescând prestigiul orașului.

Prin aceste două propuneri se respectă cele mai importante, mai pregnante și mai autentice două caracteristici ale orașului: centru universitar și oraș multicultural.

Semnează:
Tihamér Czika, inițiator

Ecouri

  • Andrea Ghita: (31-1-2010 la 00:00)

    Cunosc initiativa si o sustin, mai ales ca mai exista o manifestare intr-un fel asemanatoare si care facut traditie, antrenand treptat locuitori de mai multe etnii Zilele Matei, care au loc in februarie, in preajma zilei de nastere a regelui Matei Corvin, fiu al oraşului, cel care i-a conferit privilegiile, in veacul al XV-lea



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Londra: O seară dedicată evreilor din România

The question whether old and dilapidated synagogues, which are no longer in use should be restored and maintained, is in...

Închide
3.142.250.86