Discuţiile în jurul “Patriei” pretinse drept rusofone au înfierbântat peste măsură spiritele în anumite medii din societate. Temparatura continuă să crească pe măsură ce jucătorii politici întreţin rând pe rând “pălăvrăgeala publică” de dragul simpatiilor uneia sau alteia categorii de cetăţeni. Se doreşte ca din primăvară reţelele cinematografelor “Patria” să ofere publicului filme hollywoodiene în română, dar puţine soluţii viabile au fost propuse pentru a materializa acest deziderat. În condiţiile unui buget auster, Ministerul Culturii se poate ruga la o “minune cerească”, fie ajutor din partea cineaştilor români interesaţi în soarta publicului basarabean flamând de română, fie că într-adevăr patronul “Patriei” va scoate din buzunare bani pentru a nu fi penalizat de restricţiile legislative dure. Deocamdată nu este clar dacă legea va fi permisivă sau din tot dinadinsul punitivă.
Cugetând la rece asupra problemei cinematografelor devenite emiţătoare de filme în limba lui Tolstoi şi Puşkin, sub incidentul istoriei vitrege, dar nepăsătoare faţă de durerile popoarelor şi naţiunilor, dar în primul rând a intereselor net economice de care au beneficiat afaceriştii moldoveni indiferent de limba vorbită. Înlocuirea URSS cu mai degrabă defunctul CSI a păstrat “un păiengeniş” de canale de comunicare dintre diverşii afacerişti de pe spaţiul post-sovietic, inclusiv din sfera extrem de profitabilă a cinematografelor.
Revenind însă la întrebarea stringentă privind identificarea unor măsuri care să nu lezeze interesele majorităţii cetăţenilor, ale agenţilor economici sau ale anumitor comunităţi lingvistice, trebuie sa răspundem onest la întrebarea dacă într-adevăr se vrea acest lucru.
Până acum nu avem niciun un cuvânt în presa de limba română despre poziţia comunităţii rusolingve, fiind prezentată doar confruntarea mediatică dintre şeful “Patriei” şi membrii Guvernului RM, care până la urmă par să fi bătut palma. Niciun raport de evaluare a costurilor, impactului, riscurilor sau a oportunităţilor nu a fost prezentat. Motivele nu sunt enunţate, dar putem presupune că această iniţiativă a fost luată pripit şi fără o pregătire prealabilă, având raţionamente influenţate politic. Originile demersului privind “Patria” decriptează însă intenţiile Guvernului Filat, care îşi croieşte drumul spre popularitatea totală în sondajele de opinie publică şi doreşte “confiscarea” întâietăţii în spaţiul virtual unde a luat naştere iniţiativa de “repatriere” sau naturalizarea a “Patriei” “înstrăinate”.
Totuşi, care ar fi modalitatea optimală pentru a depăşi conflictul în jurul “Patriei” neromâneşti, cu toate acestea, pe placul unei mare părţi a chişinăuenilor şi cetăţenilor neinformaţi despre “reformele” prin care trebuie să treacă cinematografele orăşeneşti şi nemulţumirea celor lipsiţi de posibilitatea de a procura bilete la filme în română.
Pe lângă identificarea unor finanţări aferente celor alocate de Minister, cu atragerea mediului de afaceri autohton dar şi românesc din R. Moldova, merită să fie examinată şi posibilitatea organizării unei campanii publice masive de colectare a banilor atât în ţară, cât şi în România, dar în special în Occident, unde sunt stabiliţi cu traiul moldovenii cu identitatea românească nestrivită.
Altă măsură ţine strict de reglementarea şi ordonarea spaţiului mediatic, astfel, ca instituţiile media să fie obligate să respecte drepturile de autor şi să nu poate difuza filme obţinute pe căi mai puţin legale. “Pirateria” mediatică practicată de unele instituţii TV (ca NIT sau N4 ), dar şi nivelul ridicat de filme descărcate activ fără vreo restricţie din reţelele globale de piraterie, deturnează surse enorme pe care cinematografele ar putea să le încaseze în mod contrar. Ipotetic, stabilirea unei conduite corecte şi penalizarea “piraţilor virtuali” poate avea efecte benefice. Riscurile însă vor persista căci spaţiul virtual este incontrolabil, iar ingeniozitatea “piraţilor” este nelimitată. Orice restricţionare a libertăţii online (cu excepţia cazurilor infracţionale) va fi repudiată atât de contingentele crescânde de utilizatori ai produselor de “piraterie”, având de asemenea chiar şi susţinerea unor forţe europene alcătuite din susţinătorii “pirateriei online” (cum ar fi deputaţii europeni reprezentanţi ai mişcării “piraţilor” suedezi).
Iniţierea procesului de “naturalizare” a “Patriei” nu va consta doar în însuşirea unor capacităţi tehnice inedite, dar şi în utilizarea unor regulamente interne de achiziţionare şi prezentare a filmelor, implicând şi o serie de posibile urmări:
Va avea loc cantonarea unui număr tot mai mare de oameni în spaţiul virtual pentru a beneficia de “piraterie”;
Instituţiile TV forţate să excludă produsele de piraterie din emisie vor converti aceste acţiuni drept represiune a surselor incomode de opoziţie;
Agenţii economici vor pierde o parte din clienţi, iar reprofilarea ar putea cauza pierderi deocamdată incomensurabile (autorităţile nu au făcut asemenea calcule);
Vor fi tensionate relaţiile dintre minorităţi populaţia majoritară, deoarece primele nu vor înţelege rostul unor scumpiri ale biletelor la cinematografe, când mulţi înţeleg rusa.
Pentru a amortiza starea lucrurilor este nevoie de o serie de acţiuni publice de informare focusate pe identificarea poziţiilor atagoniste, eliminarea lor şi realizarea fără animozităţi a procesului de susţinere şi promovare a culturii naţionale (româneşti), care să fie susţinută chiar şi de comunităţile alolingve.