Tinerii intelectuali români formaţi după 1989 au avut şansa unei istorii, în fond, privilegiate.
În pofida greutăţilor adeseori exasperante din perioada tranziţiei, ei au crescut protejaţi de trauma totalitară şi departe de ecoul teribil al celor două războaie mondiale.
Au cunoscut din cărţi şi din povestiri frământările, chinurile, polemicile şi chiar abdicările premergătorilor. În ultimele două decenii, au putut călători liber, dezinhibaţi şi neurmăriţi de structurile Securităţii.
Şi-au asumat o metodologie de lucru profesionistă, iar mulţi dintre ei au intrat în circuitul academic internaţional. Revoluţia din decembrie 1989 şi manifestaţiile din Piaţa Universităţii (aprilie 1990) i-au surprins la vârsta copilăriei sau în anii adolescenţei, fapt care le-a trezit conştiinţa civică şi spiritul comunitar.
Cinismului moştenit din lumea comunizată ei i-au contrapus împlinirea idealului unor Soljeniţân şi Havel: viaţa trăită în adevăr. Imună la amnezie, această nouă generaţie s-a bucurat de darul libertăţii. Aşadar, nu trebuie să ne surprindă când descoperim că reprezentaţi ai acestei generaţii au cerut şi au susţinut condamnarea comunismului drept „regim ilegitim şi criminal”.
Ei sunt acum angajaţi în dezbaterea despre trecutul Securităţii şi moştenirea ideologică a naţional-stalinismului dinastic. Privind înainte, avem motive de optimism şi temeiuri pentru speranţă.
Ca şi alţi profesori din SUA, am avut norocul să cunosc câţiva reprezentanţi remarcabili ai noului val de cărturari, cercetători şi/sau intelectuali publici.
„Mezin” printre aceştia este Mihail Neamţu. Istoric al ideilor, filosof al religiei şi al politicului, el s-a remarcat deja în dezbaterea noastră prin construcţia unor „punţi între lumi care, de regulă, se ignoră”. Prolific, tenace şi curajos, Mihail Neamţu a publicat deja câteva cărţi substanţiale, studii erudite, articole populare, eseuri, traduceri şi recenzii.
În pofida unei receptări entuziaste în presă, semnătura sa a deranjat anumite instituţii inerţiale sau prejudecăţi marginale. A fost atacat violent atât de fanaticii corectitudinii politice, cât şi de vocile fundamen talismului retrograd. Deşi activ în agora cetăţii, în ceea ce eu numesc bătălia pentru sfera publică, Mihail Neamţu n-a întrerupt contactul intim cu biblioteca, situându-se mereu în miezul dezbaterilor universitare.
Gândind pe cont propriu, el acceptă bucuros contra-argumentul, ironia sau reproşul constructiv. Chiar şi atunci când irită sau dezamăgeşte, vocea tânărului scriitor nu adoarme pe nimeni şi, mai ales, nu plictiseşte. Mihail Neamţu cultivă exemplar ethosul admiraţiei şi virtutea empatiei.
Eroii săi sunt marii convertiţi şi victimele nedrepte ale extremelor totalitare: Pavel Florensky, Dietrich Bonhoeffer, Mircea Vulcănescu, Whittaker Chambers, Nicolae Steinhardt…
Editura Polirom a publicat, la sfârşitul anului trecut, un nou volum al lui Mihail Neamţu, „Povara libertăţii. Antiteze, paradigime şi biografii mo derne”. Articolul de faţă este un fragment din prefaţa pe care am scris-o, cu certă bucurie intelectuală, la această carte.
În noua sa contribuţie, tânărul filosof aprofundează discuţia despre relaţia între Atena şi Ierusalim, între raţiune şi revelaţie, arătând în ce măsură modernitatea este un proiect deschis, într-o continuă prefacere şi redefinire. Mai mult, într-un spaţiu spiritual în care, cu excepţia părintelui André Scrima, a lui Teodor Baconsky şi a lui Radu Preda, s-a scris prea puţin despre dimensiunea soteriologică a doctrinei marxiste, iată că avem în fine o lucrare aptă să lege această perspectivă de întreaga dezbatere occidentală privind religiile seculare.
A osândi pur şi simplu marxismul ca o întreprindere nihilist- demonică nu ne duce prea departe. A-l desconsidera drept un proiect vid de viitor înseamnă a ignora lumea în care trăim. Mihail Neamţu pledează pentru reevaluarea condiţiei morale, culturale şi politice a societăţii occidentale, admirând soliditatea instituţională a civilizaţiei apusene, dar taxând oriunde apare deriva nihilistă.
Intervenţiile sale intelectuale sunt mereu plasate sub semnul unei decenţe constitutive, al respectului pentru individ şi al unei repudieri raţionale a oricăror ipostaze ale urii, revanşei, invidiei şi resentimentului. Cum spuneam, unul dintre punctele esenţiale vizate de Mihail Neamţu este raportul dintre religie şi politică – o relaţie complicată şi dificilă, care variază de la un loc la altul.
Ceea ce primează este întrebarea, autorul fiind oricând gata să asculte şi cealalaltă parte, cerând respectarea unui singur criteriu: civilitatea. În lipsa discernământului, însă, totul sfârşeşte prin violenţă şi marasm concentraţionar. Scopul eseurilor cuprinse în „Povara libertăţii” mijlocesc o conversaţie vitală pentru viitorul spiritului democratic, explorând moştenirile Iluminismului, vicisitudinile Raţiunii moderne, dar şi contribuţia personalismului creştin la civilizaţia europeană.
Cititorii vor preţui capacitatea lui Mihail Neamţu de a articula, cu eleganţă şi probitate, aspiraţiile unui spaţiu spiritual emancipat de tenebrele oricărui dogmatism, exprimând nevoia de civilitate, reflexivitate, moderaţie.
Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu
http://tismaneanu.wordpress.com