Lac de hidrogen, ramasitele intalnirilor de sex adormit.Tigareta tuseste ca o pasare inchiriata ,ca un protest politic cu 400 de cai tunshi, ca la o parada intr-un oras reactionar, undeva in Lapland.O pusca frumoasa, parador cu oglinzi lustruite, lux efemer, text cules alandala de pe paleta cu intamplari.
Apoi revin la calatoria mea prin new york 1995.
orashul acela mare, fascinant, parelel si matricial, de magnitudine pantagruelica, locuiesc la etajul 57, antene spre cer, jazz la subsolul cu igrasie chinezeasca, Hudson river murdar, tipat de pescarushi..
Intr-o zi o sa imi zici ca pleci, metroul fiind gara ta, grafitti in parul tau tuns scurt cu care mi-ai ramas infipta in minte pe malul marii, cand ma paraseai strivind scoici cu piciorul.
erai refluxul vietii mele, 15 ani dupa. Cabaret si splendoare, apusuri magnific de sangerii cu nori cumulus nepictabili, pomi firavi expushi traficului nebun, aburi din filmele cu Marlyn, Rotkho la muzeu, apoi liniste peste blocuri. Reclame de neon, consum regal de gogosi umplute cu ciocolata de Hanukah. Yellow cabs, ploaie fina de ziua mea noiembrie, erai femeie, copil si jucarie, toate la un loc, toate scrise piano piano pe agenda intalnirilor la care nu se intampla nimic.cum naiba sa uit gustul tau, ma rugai, gesturile, flexiunile la bara de dans cu genunchii tremurand cu emotia unei lebede
ce se clatina beata de viata, de lipsa stohastica a chimiei, intre noi vidul.
Ajung imediat la poanta acestor amintiri. Sunt singur la hotel, horny si plictisit de neviata, nu am bani de jazz si nici de brodway. Deschid ziarul si caut adresa unei case de pierzare, cu fete spalacite fara nume, au barcod de catalog si un zambet trist sub rujul ieftin. Aleg una la intamplare, asa cum eram ales de tine la bara unei sarituri in constiinta. To jump or not to jump? Fac socoteli, cate ocazii avem? cate ratam? cate iubiri necoagulate in spatiul temporal, cel material, bine delimitat de stupizenia realului, conventional si predictibil. Apas butonul si fac o ultima poza a noastra. Suntem pe o terasa, la o cafenea cu zarva si menuuri suburbane tiparite statistic in 3 limbi, ceri supa de ceapa, o impartim, asa imi place sa simt trecerea lingurei calde din gura ta in gura mea, poza ne surprinde cu ochii inchisi savurand o clipa de toamna, fiecare in alt colt al imaginatiei, cu alte planuri, cu alte sperante parasind porturile cu flamurile si fanfarele duduind ca in ceasurile lui Dali, in scurgerea spre antigravitatie cu poza nostra cu capetele in jos, in care nu se vede nimic decat tipatul…
