Portretul poetului Benedict Solomon, pe coperta a IV-a a volumului PIcături de sânge pe o frunză de măslinPreambul: Ultimul volum de poezii al lui Benedict Solomon – Picături de sânge pe o frunză de măslin, publicat la Tel Aviv în 2002 – conţine câteva
poeme-mărturii despre lumea evreiască din Moldova antebelică, spulberată de Holocaust.
Repere bio-bibliografice Benedict Solomon s-a născut în 9 decembrie 1922, la Ştefăneşti, judeţul Botoşani. A urmat studiile elementare şi liceale la Dorohoi şi cele universitare la Iaşi şi Bucureşti. A fost medic militar şi chirurg în diferite spitale din România. Din 1970 s-a stabilit în Israel, lucrând ca medic primar chirurg la secţia de chirurgie urologică a Spitalului Asaf Harofe. A scris poezii după ieşirea la pensie, urmând parcă exemplul fiului său poetul israelian Vlad Solomon. A publicat în periodicele de limbă română din Israel şi alte ţări. Versurile sale au fost reunite în cele trei volume: Strigăt în deşert – Intercompress, 1995, Marşul umbrelor – Cartea Românească, 1997 şi Picături de sânge pe o frunză de măslin – editura Papyrus Tel Aviv, 2002. Benedict Solomon s-a stins din viaţă în octombrie 2002, la trei luni după apariţia ultimului său volum. Iată două fragmente din prefaţa amplă, scrisă de Mircea Horia Simionescu la volumul Strigăt în deşert, care evidenţiază calităţile esenţiale ale poetului Benedict Solomon, calităţi care se regăsesc şi în cele trei poeme cuprinse în acest Medalion: „Calitatea primă şi pregnantă a discursului poetic din poemele de întinse dimensiuni ca şi în versurile-schiţă, surprinzând momente fugitive ale actualităţii, se află în libertatea de a-i împărtăşi cititorului, spontan, gândurile, îndoielile, credinţele, speranţele, melancolia, încrederea, bucuria, dar mai cu seamă amintirile. .. E o confesiune curată, discretă, de o limpezime profund atingătoare, despre destinul oricărui om şi oricărei colectivităţi gânditoare”. „Avem în faţă un poet cu resurse ideatice apreciabile, căruia versul liber îi permite să abordeze teme ce ar părea, dat fiind duritatea lor, prozaice şi pe care, cu iscusinţă de argintar le transformă în medalioane cu gravuri de o mare fineţe, evocatoare – fiecare – ale unor momente pe care uitarea nu le poate nicicum şterge.”
Am fost cândva la Orofteana
Unchiul Iosef m-a trezit la patru dimineaţa
– Plecăm la pădure,
La Orofteana.
Unchiul Iosef ştia cât de mult îmi plăcea pădurea.
Şi ne-am urcat în docarul galben,
La care unchiul Iosef înhămase doi cai,
Pe cel bălan şi pe cel roib.
– Di Bălane! Di, Roibule!
Striga, din când în când, unchiul Iosef,
Mânând caii.
Unchiul Iosef nu biciuia caii,
Ci îi mângâia cu drag, cu vorbele sale.
Înainte de prânz am ajuns la Herţa.
Soarele de foc încingea aerul.
Ne-am oprit câteva minute la tanti Tony
Şi, câteva clipe, la bunica Hinda
Şi la mătuşa Sara,
Şi am pornit-o, din nou, la drum,
În docarul galben tras de cei doi cai.
Din când în când, unchiul Iosef striga, mânând caii:
– Di, Roibule, Di, Bălane !
Şi am ajuns la pădurea Orofteana-Frunză.
În pădure era rece,
Copacii uriaşi, cu coroana bogată, verde,
Ne primeau cu bucurie.
Izvoarele cu apă rece susurau,
Udând rădăcinile ferigilor cu frunzele crenelate.
Liniştea adâncă şi groasă
Era despicată de trilurile păsărilor
Ce se fugăreau printre frunzele copacilor.
Peste noapte am dormit în casa pădurarului,
Care ne-a servit cu mămăligă aurie
Şi brânză albă de burduf,
Am băut apă rece de izvor
Adusă parcă din rai.
În zori, am plecat din nou la drum.
Am trecut prin Herţa, prin Pomârla,
Şi-am ajuns din nou acasă la Dorohoi.
Unde-i pădurea Orofteana ?
Unde-s rudele din Herţa ?
Ele nu zac în cimitirul orăşelului.
Unele au fost omorâte în Polonia, unde fugiseră,
Altele în Basarabia
Sau în Transnistria,
Nu se ştie unde au fost îngropate
– Dacă au fost îngropate –
Sau lăsate pradă lupilor şi corbilor.
Unde-i unchiul Iosef ?
Despre el ştiu , cel puţin,
Că a murit la Beer Şeva
Şi a fost îngropat în cimitirul de acolo…
Tare mi-e dor de unchiul Iosef,
Proprietarul pădurii Orofteana,
Fratele lui Lupu Solomon (prietenul reginei Maria).
În nopţile lungi de nesomn
Mi-amintesc de dragii mei din Herţa,
Morţi fără morminte,
De pădurea Orofteana-Frunză
Şi de unchiul Iosef, care mă ducea la pădure,
Şi care a murit la Beer-Şeva.
!poza 140! Vărul meu Froim
A trăit şi el la Herţa,
Ca şi Tanti Tony, de care v-am vorbit cândva.
Acolo s-a născut
Dar nu se ştie unde a fost îngropat.
Ce om bun a fost Froim,
De câte ori mă vedea, îmi dădea bomboane,
Îmi zâmbea şi faţa i se lumina de bunătate.
Şi avea Froim o nevastă şi trei copii mici.
(Unul avea 2 ani, altul 4 şi altul 5).
Nevasta îl ajuta în băcănia sa,
Care se afla în strada principală din Herţa,
Cam la jumătate de kilometru
De casa lui tanti Tony Solomon,
Şi a copiilor săi Leon, Carol şi Herman,
Nu departe de casa pictorului Verona.
Froim s-a născut la Herţa
Ca şi nevasta sa, ca şi cei trei copii ai săi.
Nu se ştie unde au fost omorâţi,
Nici Froim, nici soţia sa, nici copiii săi.
Şi-mi aduc aminte,
Că atunci când zâmbea,
Cu zâmbetul său bun,
I se vedea un dinte de aur.
De ce vă spun astea toate ?
Doar atâtea maxilare cu dinţi de aur
S-au găsit în gropile comune…
Unde a dispărut vărul meu Josef
Noaptea trecută l-am visat pe vărul meu Josef,
Din orăşelul Herţa, din nordul Moldovei,
Nepotul bunicii Hinda şi a lui tanti Tony.
Se făcea că mă plimbam cu Josef
Prin grădina publică din Herţa,
Pe lângă conacul pictorului Verona.
Frunzele verzi ale teilor
Făceau umbră pământului negru,
Foşnind în adierea vântului
Iar mirosul florilor galbene
Plutea printre razele aurii ale soarelui.
Josef îmi ţinea mâna mea mică de copil de şase ani,
În mâna lui puternică şi mare ca un baros,
Mână pe care aproape n-o simţeam
Atât de uşoară era.
Nu era înalt Josef, dar cât de puternic !
Umerii săi erau atât de largi
Încât corpul său părea pătrat, aproape.
Se zicea că a venit un circ
În orăşelul cu nu prea multe distracţii,
Şi că Josef a doborât în ţărâna arenei
Pe atletul circului.
Şi unii mai zic (poate că o fi adevărat)
Că Josef a rupt pe braţele sale
Un lanţ gros de fier
(Nu ştiu cât de adevărat o fi,
Dar nici departe de adevăr nu e!)
Mai târziu, vărul meu Josef
A fost chemat la armată.
Ce mândru era că va purta uniformă militară
Şi că va apăra patria străbună,
Ca şi fratele său sergentul Avram Avram
Din regimentul I din Garda Regală.
Şi a cunoscut Josef armata ca soldat, dar şi ca evreu,
Când a primit două palme de la sergent, comandantul său.
La început Josef n-a înţeles, dar s-a lămurit repede.
Sergentul era pipernicit ca un gândac
Şi zbârcit ca o prună uscată,
Iar Josef era puternic ca o stâncă,
Şi era evreu, aşa cum îi spunea sergentul „Intelectual”
Rânjind, „Jidan analfabet”.
Şi în fiecare zi îi dădea sergentul două palme
Şi Josef trebuia să strige: „Să trăiţi, domnule sergent!”
Şi a terminat Josef să-şi slujească ţara,
Şi şi-a terminat serviciul militar,
Când primea, zilnic, palme, ca jidan.
Şi şi-a dezbrăcat uniforma de care era aşa de mândru.
Câte palme a primit, i-a venit greu să numere
De multe ce erau, şi nici timp nu avea,
Că trebuia să-şi apere patria,
Unde-şi primea zilnic porţia de palme.
Şi s-a întors Josef, acasă.
Nu ştiu exact când l-au trimis în lagăr
Nici când şi unde l-au omorât pe Josef, vărul meu,
Pe părinţii săi Herşcu şi Sara, pe fraţii lui
Leib şi Froim, pe vărul meu Herman, pe tanti Tony
Şi pe toţi ceilalţi evrei din Herţa,
Orăşelul din nordul Moldovei.
Ei n-au apucat să-şi apere patria,
Evreii nu aveau nevoie de patrie,
Ci numai de cimitire…
Şi nici de cimitire…
În grădina publică din Herţa,
Şi nu numai din Herţa,
Băltoace roşii de sânge,
În copaci – flori galbene de tei.
Şi aşa a dispărut vărul meu Josef,
Soldatul evreu Avram Josef,
Soldatul evreu puternic şi mândru
Care-şi slujea ţara.
Jidanul care primea palme
Vlăstar din neamul lui Moses Gaster,
Tiktin,
Lazăr şi Constantin Şăineanu,
Care i-au învăţat pe cei din ţara sa
Să scrie şi să citească româneşte.
Aşa a murit Josef, vărul meu,
Care bineînţeles
N-a fost Josef tatăl lui Isus din Nazaret
Ci doar un fiu din neamul lui Isus (Ioşua)
Cel ce propovăduia
„Iubeşte pe aproapele tău, ca pe tine însuţi.”
recunosc locuri din copilărie, mulţumesc lui Vlad şi tatălui său
Poeme excelente, cu rezonanţă extrem de modernă, fără pic de sentimentalism. Forţa lor constă în aparenta detaşare. Mulţumesc!
stimata si mult iubita d-na ., ANDREA GHITA , mi-ai facut un dar uluitor si neasteptat , acum , o zi inaintea ajunului de Y O M H A K I P U U R I M .
sensibilitatea , vrednicia , talentul regretatului poet-medic dr . BENEDICT SOLOMON , AU RENASCUT DATORITA GRIJEI PE CARE O PORTI D-TA.,PENTRU CEI VII , SI PENTRU CEI CARE NE-AU parasit .
permite-mi ,rogu-te , sa-ti transmit d-tale , si celor dragi , urarile mele de buna sanatate si reusita in tot cea ce interprindeti .
cu drag ,itzhak bareket ,