Meritele asumate de exponenţii actualei guvernări în materie de integrare europeană creează stare de confuzie pentru cei care urmăresc îndeaproape mişcarea europeană a politicului moldovenesc, iar pentru opozanţii noului regim chiar şi sentimente de frustrare.
Negarea sau trecerea sub tăcere a obiectivelor europene atinse cu sau fără participarea voită a comuniştilor a devenit formă obişnuită de evaluare a aportului adus de coaliţia liberal-democrată la procesul de integrare europeană. Fobia anti-comunistă bântuie printre rândurile noilor guvernanţi înlocuind treptat isteriile anti-româneşti crescute şi menţinute de regimul lui Voronin până nu demult. Aflaţi în criză de timp şi cu alegeri anticipate după uşă, analizând posibilitatea anulării noului scrutin, liberal-democraţii reclamă, pentru orice sincopă în realizarea anterioară a proiectului european, guvernarea comunistă deja expirată.
Această critică virilă a “eşecurilor” comuniste nu este întâmplătoare şi nici involuntară. Distrugerea imagologică a forţei politice perimate alcătuite din comuniştii incapabili şi/sau indolenţi de a se reforma ajută la secretarea acelui credit de încredere necesar pentru menţinere pe linia de plutire a noului Guvern, aflat faţă în faţă cu primele efecte ale crizei economice de după ”căderea” febrilă a regimului comunist (cum ar fi, prefigurarea tendiţelor inflaţioniste).
Mai mult, în problema bilanţului “nefast” sau “dezastruos” al guvernării comuniste în pavarea căii europene a R. Moldova, grifat de liberal-democraţi, trebuie să delimităm partea strict declarativă de cea practică în care s-a manifestat Chişinăul în perioada “voroninistă”. Jocul dublu al comuniştilor care le ajuta să balanseze între Moscova şi Occident şi le aducea beneficii groase evidente nicidecum nu minimizează importanţa Centrului Unic de Vize (deschis la 25 aprilie 2007) sau cea a Acordului privind facilitarea regimului de vize şi de readmisie (10 octombrie 2007), nici din semnificaţia Planului de Acţiuni RM-UE (22 februarie 2005) sau cea a Misiunii EUBAM (conform deciziei Comisiei Europene din octombrie 2005). Deşi, majoritatea evenimentelor derulate în perioada comunistă au fost prescrise de politicile de vecinătate europeană (PEV), EUBAM-ul şi Centrul Unic de Vize sunt produsul unor compromisuri de ordin politic între Chişinăul “comunist” şi Bruxelles. Cu toate acestea, nu pot fi ascunse aspectele declarativ-politice ale orientării europene comuniste, marcată de profundă şi extrovertă duplicitate a regimului lui Voronin, care au creat obstacole serioase pentru buna derulare a proiectului european în RM. Iar evenimentele din aprilie au constituit deznodomântul tragic al politicii pseudo-europeiste dusă de acesta.
Indiferent însă de nemulţumirea sau opunerea liberal-democraţilor, itinerarul european al R. Moldova a fost stabilit în perioada comuniştilor. Bineînţeles, acesta a avut defecţiuni, a fost copleşit de angoase şi a deraiat de la ruta iniţială în final, dar oricum a avut un ”aspect” clar pro-european, imprimat cu “fiţe” post-sovietice individuale sau de grup şi cu aspiraţii europeiste ”non-euroatlantice”, ba din contra pro-ruseşti (opoziţia faţă de integrarea euro-atlantică).
D-le Cenuşă!
Mulţumesc de confirmare.Dar cele ce le scrie-ţi aici le înţelege oricine ce cît de cît are ceva minte în cap şi gîndeşte.
Ma vad obligat sa reiterez in fata cititorilor ca integrarea europeana nu trebuie si nu poate fi o „valoare”, „principiu” sau „aspiratie” privatizate sau dominate de o forta politica anume.Iar ceea ce face actuala guvernarea din RM poate fi comparata cu o incercare de a subordona discursul european propriilor interese politice, cel putin aceasta rezulta din declaratiile „egoiste” pro-europene facute cu regularitate de diversi actori guvernamentali.