oare îmi va înţelege cineva lacrimile… toate lacrimile?
în copilărie, am plâns de singurătatea pe care o vedeam cum îmi dă târcoale! oamenii nu ştiau să îşi trăiască viaţa, se răzbunau pe ea!
în adolescenţă, am plâns pentru că nimeni nu ştia cât valorează sufletul meu… îmi doreau doar trupul. cât mă durea repeziciunea cu care treceau de la o femeie la altă femeie! colecţionari de plăceri, înfometaţi de „nimic”!
şi-am ajuns, printr-un pas greşit, să descopăr singurătatea în doi, şi-apoi… să accept, din credinţă, copilul pe care mi-l dăruise Domnul! lacrimile au început să se înmulţească! am pierdut toate bucuriile în trei!
ieri, aveam poftă să ţin un prunc în braţe! şi mi-am adus aminte de şoaptele ochilor lui Horia, cum mi se lipeau ele de sâni… şi cum laptele meu sfinţise aerul camerei! ce importanţi eram… eu şi Horia! cu ce fericire l-am crescut! când avea cinci ani, în timp ce-i făceam baie, cântam împreună cu el, în engleză, şi cântam din ce în ce mai tare… până exploda baia de bucurie! cine mai era ca noi? poate rechinul albastru din sticla de şampon! trezit să cânte… row, row, row your boat/ gently down the stream,/ merrily, merrily, merrily, merrily/ life is but a dream.
lacrimile. atâta curgere care vrea să motiveze dorul de a trăi frumos, de a coase viaţa cu simplitatea iubirii! am luptat mereu ca fiul meu să ştie preţul ei… şi voi lupta! şi ştiu că lacrimile vor creşte, şi Dumnezeu va plânge cu noi timpul, care nu poate să-şi explice de ce lumea n-are curaj să creadă în lumina sufletului!
5 ianuarie 2010, 15:08