Se spune că un copil este un dar ceresc şi atunci când hotărăşte Creatorul ..vine..
Fiecare copil este binecuvântat, protejat si iubit .
Ei sunt cei mai mai pretiosi profesori pentru ca îi învaţă pe oameni ce înseamna simplitatea. Sunt puri, aduc pacea şi prosperitatea pretutindeni şi îi unesc pe oameni cu râsul lor.
Le arată oamenilor mari ce înseamnă să-şi găsească liniştea şi armonia.
Este o zi de toamnă..cam geroasă. Telefoanele sunau, anunţuri multe,multe şi clienţi la fel de mulţi . La un moment dat uşa redacţiei se deschide şi în cadru apare dl. T.
Se apropie de birou şi îmi spune: „nu am venit să public un anunţ, dacă vreţi să veniţi până afară”. Curiozitatea pune stăpânire pe mine…
Apelez la un coleg să-mi ţină locul şi ies afară …. La ieşirea din clădire simt cum mă pătrunde frigul.. Văd un Renault negru cu geamuri fumurii.
Uşa maşinii se deschide şi în faţa ochilor îmi apare un copil cu tenul catifelat şi ochii negri.
El este Andrei. Am reuşit! Ochii tatălui îi luceau de fericire, mulţumirea i se citea pe chip. Am reuşit…sunt tată! Îi priviam pe amândoi cu ” ochiul critic” , nu reuşeam să găsesc ceva care sa-i deosebească un pic. Copilul era copie la indigo.
De fapt despre ce este vorba?
O problemă care dă dureri de cap multor familii, lipsa unui moştenitor. Povestea începe cu aproape 10 ani în urmă.
Un client ca oricare altul solicită publicarea unui anunţ. Pentru că era un pic emotiv, scrie anunţul pe hârtie şi la final greşeşte preţul mașinii. Sesizez greşeala o îndrept şi cu prima ocazie când a revenit i- am comunicat.
Aşa a început o relaţie de amiciţie..
La diferite intervale de timp şi când se confrunta cu diverse probleme îmi solicita sfatul. Uneori aveam senzaţia că este fratele meu mai mare.
Relaţiile cu publicul îţi oferă posibilitatea de a comunica cu foarte mulţi oameni ,de a afla multe noutăţi. …… Atunci când nu eşti implicat emoţional poţi analiza lucrurile la rece şi poţi gasi detaşarea necesară pe care cel implicat nu o mai poate percepe pe moment.
Într-o zi mi-a povestit că a încercat toate tratamentele posibile şi imposibile, a trecut pe la toate bisericile colindând ţara în lung şi lat… dar nu a reuşit să audă din gura soţiei ” sunt însărcinată, vom avea un copill. Nu s- a putut bucura de miracolul naşterii”. De comun acord cu soţia au hotărât să înfiieze un copil.
În anul 2006 la Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecţia Copilului, au făcut demersurile necesare adoptării unui copil. Zilele treceau , la orizont nu apărea soluţia salvatoare.
Au revenit la autoritate , îmbunătăţitnd cerea mărind aria de căutare….precizând că doresc un copil şi de la o lună…..
„Soluţia” salvatoare a sosit în anul 2007 . Pe atunci Andrei avea 3 ani.
Se afla în plasament familial la o doamnă în vârstă. Pentru început părinţii lui Andrei au acceptat ideea ca ” doamna” să vină în vizită. A motivat că aşa îi va fi mai uşor copilului şi se va adapta mai bine la noua lui viaţă.
Bucuria a început să dispară din viaţa lor şi treptat , treptat au realizat că Andrei este în mare pericol. „Doamna” încerca pe orice cale când prindea prilejul să-i facă viaţa amară copilului”.
În timp ce îmi povesteşte cum viaţa lor a devenit un iad, Andrei se joacă la calculator pe re- volt cu fiul meu. Amândoi s-au înghesuit pe acelaş scaun şi parcă se cunosc de o viaţă.
Observ pe chipul tatălui suferinţa şi disperarea. Îl iubeşte foarte mult pe Andrei. Citeşte tot ce îi pică în mână despre creşterea copiilor, unde nu înţelegea ceva mă întreba cum m-am descurcat eu într-o situaţie mai delicată.
Copilul având probleme respiratorii a fost cu el la tratament la Slănic Prahova. De asemenea merge cu el la activităţi extraşcolare. Îi îngrijeşte hăinuţele, este atent la fiecare pas şi îl înconjoară cu o dragoste imensă .
Anul trecut, Andrei a început şcoala. Pentru că îşi doreşte tot ce este mai bun pentru fiul lui, mă roagă să-i arăt cărţile lui Alex de anul trecut. Îşi alege caietul special de matematică şi pe cel de fişe de matematică pentru ca să lucreze suplimentar cu Andrei.
Îşi face planuri pentru viitor, doreşte ca el să studieze la o Universitate din străinătate…
Liniştea lor este tulburată de „doamna” care l-a avut în plasament pe Andrei. Încălcând orice norme, acesta pătrunde în şcoala unde învaţă Andrei şi îi spune cu glas mieros : ” am venit să-ţi aduc un corn cu ciocolată”.
Când nu reuşeşte să intre „doamna” , trimite pe fiica ei care se prezintă că este „avocata..x” şi doreşte să meargă la Andrei.
Copilul este hărţuit şi traumatizat de ele pentru că au făcut o obsesie pentru el. Oare atât de mult îl iubesc ?
Pentru îngrijirea unui copil aflat în plasament din relatările tatălui aflu că un asistent maternal primeşte 1.400 lei lunar la care se adaugă şi alte drepturi.
Dacă faci un calcul „simplu” realizezi că sunt bani destul de buni ..pentru stat acasă şi îngrijit un copil.. Copil care nu ştie să se apere şi nu te poate verifica câţi ai cheltuit cu el.
Cei mici sunt plini de energie, au mereu întrebări de pus, dorinţe pe care doar părinţii le pot îndeplini .
Familia joacă rolul cel mai important atât în oferirea afecţiunii necesare cât şi în formarea educaţiei.
Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti.
Parinti sunt in aceeasi masura si aceia care aduc pe lume copii dar diferenta o infaptuiesc parintii care se ocupa cu daruire neobosita si ocrotesc puii de oameni ajutandu-i sa se ajute si sa ajute la randul lor pentru o viata demna si binecuvantata. Articolele Dumneavoastra inspira si incurajeaza enorm iubirea aproapelui si speranta infinita pentru omenie.
Dna Esmyana
Chiar azi Andrei a venit în vizită la baiatul meu. După două ore de joacă le era foarte greu să se despartă. Am înţeles că tatăl lui Andrei a adunat toate dovezile posibile, are sprijinul dnei directoare de la şcoala unde învaţă Andrei şi urmează interdicţia de apropiere. Am remarcat intenţia de a merge până la capăt cu toate demersurile. Acest copil are dreptul la fericire. Trebuie să se bucure de viaţă în linişte, să nu mai stea cu teama că după fiecare colţ apar cele două….