Da, ați citit bine: dați șpagă – astăzi! Mâine s-ar putea să fie prea târziu – pentru dumneavoastră. După experiența de decenii de trai activ și observații atente asupra vieții cotidiene în România, Scandinavia și Europa, e sfatul pe care vi-l dau.
!poza137!
Este bine cunoscut că unii dau șpagă funcționarilor ca să scape basma curată sau să primească ce nu li se cuvine. Un permis de conducere, o autorizație pentru o construcție deja făcută, o amendă pe care o meritau. NU despre asta e vorba în articolul de față. Orice funcționar poate alege între a refuza sau nu mita.
Vreau să vorbesc despre cel de-al doilea fel, în opinia mea cel mai nociv. Din motive lesne de înțeles acesta este însă și cel mai trecut cu vederea, explicat tendențios, pus laolaltă cu ,,banalul” caz de mai sus în care cel care dă mită (adeseori din proprie inițiativă) este pe picior de egalitate cu cel care o primește – un târg ilegal, dar totuși un târg respectând rigorile oricărei tranzacții. Zilnic apar însă situații în care un funcționar, fie el de stat sau, culmea (!!!), al unui furnizor de servicii (de exemplu electricitate) – sau magistrat – în mod deliberat timorează solicitantul (Cetățean, Client), venit în fata lui sa primească un amărât de drept pentru care, în multe cazuri, pe căi directe sau indirecte, a și plătit. Un șantaj cinic, cunoscut de toată lumea și de când lumea, practicat pe tăcute, deși cât se poate de evident, de acești funcționari care îl lasă pe solicitant să înțeleagă că fără să ,,cotizeze” ori nu va primi nimic ori va primi prea târziu: un act de arhivă, primirea unui dosar, asfaltarea unui trotuar neglijat de decenii de pe strada ta, o operație medicală și câte și mai câte – nicidecum un ,,folos necuvenit”.
Legat de mâini și de picioare, neajutorat (aceste delicte sunt aproape imposibil de dat în vileag – câți dintre cei neprivilegiați au curajul, banii, energia, competența și norocul ca sa o facă?) omul e nevoit să se dea ce i se cere. Un ,,târg” bazat pe șantaj.
Susțin ca acest tip de delict, mita smulsă prin șantaj, este cea mai răspândită, nocivă, dar și cea mai trecută cu vederea în România de astăzi. Ea este o manifestare de parazitism odioasă, lipsită de spirit cavaleresc. Tot ea produce consecințele cele mai grave pentru că țintește păturile cele mai expuse, deja slăbite ale populației, creează un moral otrăvit etc. Din această șpagă, dată adesea de cel care nu are de niciunele și nici nu își cunoaște drepturile (la ce i-ar folosi?) provine o manifestare bătătoare la ochi de bunăstare atât de evidentă la tot pasul. Nu ne pasă de ea (gândim nu e treaba noastră că directorul rafinăriei falimentare, acum un simplu pensionar de treabă, și-a făcut ,,cu puterile lui” un căsoi de 600 metri pătrați pe o jumătate de hectar de teren ultracentral care pe care l-a cumpărat ci bani gheața – din ce?) sau chiar ne mândrim, luând-o drept semn al progresului (!?) României ,,avem și noi! – deși nu chiar noi înșine.
Eforturile oficiale, campania concepută împotriva șpăgii, pornesc în mod eronat pe de o parte de la o definiție tendențioasă a mitei (ceva în genul << tentații materiale cu care cetățenii îi asaltează pe funcționari ca să-i corupă și obțină foloasele NECUVENITE>> – atenție la culpabilizarea de sorginte arhetipică a Cetățeanului!) pe de altă parte sloganul central al campaniei, ,,Nu da șpagă!”. Adică, nimeni altcineva decât noi suntem autorii morali ai corupției și nu un sistem care îi oferă terenul prielnic și o tolerează. Pasă-mi-te ar fi suficient doar ca noi să vrem și mâine fenomenul ar dispărea.
Fals! Toată lumea, inclusiv cel mai amărât dintre români știe că lucrurile nu stau așa. Oamenii vor să supraviețuiască și să guste un strop de bunăstare acum, nu peste decenii. Cel mai adesea nici nu au de ales – îsi răscumpără un drept de care de multe ori au nevoie stringentă (de parcă am putea face diferentă între drepturi…).
De aici îndemnul meu: dați șpagă dacă dacă asta e singura cale care exista ca să vă salvați sau să salvați un proiect personal! Dacă sunteți șantajați, amenințați, timorați în încercarea de a vă rezolva o problemă personală importantă, un necaz, nimeni altcineva nu o să vă poarte de grijă! Alternativa, calea dreaptă care cu naivitate sau perfidie vi se recomandă, înseamnă o amânare care se măsoară în decenii.
Vi se pare totuși că acest fel de viată nu e de trăit și vreți mai prindeți România altfel? Soluția este modernizarea infrastructurii administrative. Am descris-o într-un articol precedent numind-o ,,România fără ghișee”. Nu o pot face cetățenii înșiși cu de la sine putere, puterea o au numai guvernanții care însă trebuie constrânși să conștientizeze importanța pasului.
O infrastructură administrativă modernă nu ar lăsa loc mitei ci ar reduce-o la proporțiile acceptabile din toate țările cu democrații avansate. La fel cum virușii care își fac de cap calculatoarele Windows nu au cum pătrunde în sistemul diferit conceput al calculatorului Macintosh.