Când lumina se va stinge,
Iar ziua va fi noapte,
Iarba va scădea
Şi vom fi trişti amândoi.
Nu se vor mai auzi şoapte,
Vom fi singuri printre vise sparte,
Vom şti ce-nseamnă moarte,
Prin moarte însă vom trăi.
Alţi oameni nu vor exista.
În noi
Vom căuta şi poate vom găsi
Cu totul altceva.
Doar undeva, departe, la infinit,
Sau poate unde infinitul se va fi sfârşit,
Zări-vom două siluete-mbrăţişate…
Dar şi ele vor fi la fel de moarte
Ca noi doi.
Vom fi două iluzii sfărâmate…
Cadavrele ne vor înconjura;
Vom suferi, văzând numai iubiri întunecate…
Morţii vor plânge.
Un cor de lacrimi stinse.
Apoi ne vom strânge
Cu toţii
Într-un joc de suflete sfârtecate,
Jocul morţii.
Din joc ne vom desprinde noi,
Apoi alţi morţi, doi câte doi,
Nu se vor auzi şoapte,
Vom fi doar noi,
În jur doar noapte
Şi morţi, la fel, doi câte doi,
Apoi alţi doi, plutind prin moarte,
Apoi alţi doi,
Alţi doi
Alţi noi.
