Dintre cei trei copii ai cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, Valentin a fost cel mai decent. Am însă câteva probleme cu ceea ce spune el în interviul din Irish Times, reluat pe Hotnews.
Dintre cei trei copii ai cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, Valentin a fost cel mai decent. Este fizician şi am auzit despre el numai lucruri care îl onorează profesional.
A sfidat dictatul părinţilor şi s-a căsătorit, la sfârşitul anilor ‘60, cu Iordana Borilă. Soarta fiului lor (Valentin şi Iordana s-au despărţit), Daniel Valentin, îmi aminteşte de aceea a fiicei lui Stalin, Svetlana Alliluieva. Îi respect dorinţa de a fi el însuşi, dincolo de moştenirile unui timp sumbru şi însângerat.
Acum câţiva ani, am stat de vorbă cu Sergo Mikoian, fiul lui Anastas Mikoian, ani de zile membru al Biroului Politic al CC al PCUS. Sunt amic cu Nina Khrushcheva, nepoata lui N. S. Hruşciov, care predă acum la New York University. Ar fi o aberaţie de tip stalino-fascist să legăm destinul copiilor de acela al părinţilor ori al bunicilor. Dar, am mai spus-o, biografiile contează şi trebuie cunoscute.
Valentin a făcut eroarea de a accepta să devină membru supleant al CC al PCR la Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, sinistrul conclav pe care l-am numit atunci congresul ruşinii şi disperării. Valentin Ceauşescu nu este politolog, nu cred că a citit cărţile clasice despre teoria şi practica revoluţiilor moderne.
Este un fiu afectat, lucru absolut normal, de asasinarea părinţilor săi în urma unei farse judiciare, un pseudo-tiranicid, de fapt ultimul show-trial stalinist din Europa. Este evident revoltat, din nou pe bună dreptate, de cinismul nomenklaturiştilor care au orchestrat şi au profitat de lichidarea fizică a părinţilor săi.
Am însă câteva probleme cu ceea ce spune el în interviul din Irish Times, reluat pe Hotnews. În primul rând, Nicolae Ceauşescu însuşi a creat condiţiile pentru revolta civică anticomunistă care a izbucnit la Timişoara pe 16 decembrie 1989. Nu Gorbaciov, ci Ceauşescu împreună cu clica sa, a constrâns românii, indiferent de originea etnică, să trăiască în mizerie morală şi materială.
Revoluţia care a demarat la Timişoara nu a fost o mizerie, ci o renaştere spirituală şi morală a unei naţiuni batjocorite. Mizeria a constat în deturnarea, confiscarea, manipularea acestei mişcări revoluţionar-civice anticomuniste de către junta condusă de Ion Iliescu, Petre Roman, Victor Atanasie Stanculescu, Silviu Brucan, N. S. Dumitru, Gelu Voican Voiculescu şi ceilalţi uzurpatori ai revoluţiei.
În al doilea rând, revoluţia a fost paşnică. Violenţa a venit din partea regimului comunist condus de Ceauşescu, soţia sa (şefa cadrelor partidului) şi locotenenţii lor: Manea Mănescu, C. Dăscălescu, Ion Dincă, Gh. Rădulescu, Iulian Vlad, Emil Bobu, Ion Coman, Const. Olteanu. Faza următoare a violenţei a fost direct legată de provocările organizate de succesorii lui Ceauşescu, probabil în colaborare cu sovieticii.
Deci, revoluţia nu putea fi calmă, paşnică, de catifea, pentru că staliniştii români erau diferiţi ca formulă ideologică de colegii lor din celelalte state din Est. Ceauşescu (aici cred că Valentin îmi va da dreptate) credea cu ardoare în miturile comuniste. Un Jivkov ori un Honecker erau de mult lămuriţi. Nicolae şi Elena Ceauşescu au murit cântând imnul solemn al proletariatului revoluţionar, Internaţionala.
Ion Iliescu, principalul responsabil de suprimarea gangsterească a cuplului Ceauşescu, este un nostalgic al metodelor bolşevice, dar nu mai crede în obositele dogme utopice. Împreună cu ciracii săi, a pornit pe calea capitalismului de pradă, a corporatismului oligarhic.
L-am cunoscut bine pe fratele lui Valentin, Nicu. Ştiu istoria acestei familii, comparabilă în fond cu aceea a familei Shehu ori Hoxha din
Albania (poate ar merita să se uite peste cartea Sinistră doamnă de Fahri Balliou apărută la Humanitas), ori a familei Honecker. Aş dori să-i sugerez aşadar fiului ultimului dictator comunist al României să admită că cei peste o mie de oameni care s-au jerfit în şi pentru Revoluţie, au făcut-o cu simţăminte nobile, sperând că mizeria comunistă se va termina defintiv.
Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu:
http://tismaneanu.wordpress.com
De acord. Este tragic faptul ca Valentin Ceausescu, prin alegerea sa proprie, se asociaza crimelor parintilor sai fara sa inteleaga istoria.
Iertati-ma, D-le Tismaneanu,dar expresii precum „pseudo-tiranicid”, si referiri la un asasinat gangsteresc al Ceausestilor, etc., ma fac, volens-nolens, sa tresar, cand ele vin de la Dv.
Vedeti, eu (ce eu?! care eu?! – noi, cu totii, romanii ne-nomenclaturisti), in Decembrie 1989, tremuram de frig, de ura si de disperare. Singurul meu regret a fost acela ca nu am putut contribui macar putin, cu un glont sau cu un scuipat macar, la sfarsitul lor. De aceea, marturisesc, sentimentele mele de gentleman si de lucid observator al istoriei sunt oarecim atrofiate in aceasta privinta. Bine le-a facut, pe scurt. Sper ca erau speriati, sper ca i-a durut.
Da, laud prietenia Dv cu nepoata lui Hrusciov, si nu ma indoiesc de calitatile umane ale descendentilor, daca ma intelegeti, ORICAROR colaborationisti la iadul comunist. Nu ma indoiesc (ar fi ridicul s-o fac, nu este profesia mea, habar n’am cum stau lucrurile) de talentul politologic al Doamnelor Stalina, Hrusciova, etc.; si nici, dealtfel, al Dv. insuva. Si sunt gata sa cred si ca fiica lui Margot si a lui Erich canta minunat la pian – whatever.
Credeti-ma, am fost toata viata mea post-romaneasca nutrit de o filosofie academica, impartiala, respectuosa, obiectiva si factuala. Si totusi, totusi – cand citesc afirmatii „relativizante” scrise de D-l Tismaneanu, fiul Tov. Tismaneanu, nu ma pot impiedica sa murmur, in barbie: „Stai locului. Taci. Asteapta cateva generatii, pana lasi pe stranepotii tai sa vorbeasca. Nu stiu la ce burse americane erai, din ce magazine de stabi te hraneai, dar you have no clue, none whatsoever, despre cum era, si despre ce am simtit noi, ceilalti, cand am vazut acele sublime cadavre la televizor. Nu ti-a venit, ca si mie, sa injunghii ecranul televizorului cu cutitul de bucatarie, ca sa te asiguri ca au crapat, pe bune, au crapat, si el, si ea. Nu, nu esti unul de-al nostru, de-al victimelor, si asta este un handicap de netrecut. Fii bun, ocupa-te de ororile Inchizitiei, de atrocitatile naziste, de orice – dar nu vorbi, nici macar inteligent, nici macar rasat si competent si detasat, despre Ceausesti. Nu vreau sa te aud. Te rog, stiu ca nu e vina ta, I know you are clever and famous and well-meaning, dar fa-mi un bine, si taci. Te rog, taci.”
Fiul lui Hrusciov este la Brown University. Si el considera pe tatal sau o victima? Dar cine i-a trimes pe culacii in Ucraina in Siberia daca nu el. A fost in tovarasie vrand-nevrand cu iosif Visarionovici!
Revenind la Valentin, tatal sau a fost o bestie si maica-sa la fel.A introdus metode perfectionate de tortura, etc. Da-l dracului si sa-i fie tarana grea. Cine plange dupa el sunt fratii din Scornicesti unde se nascuse BESTIA. Nicolaie si cu d-na „Dr. in chimie”
s’au dus la palat la Paris si a zulit cristale si portelanuri adioca dupa obiceiul pamantului. Asta este fata marelui „conducator” si cu toapa lui de nevasta. Quay d’Orsay a telefoant la Londra unde Nicolae si cu Elena au fost programati sa stea la Palat si i-a informat ca vin talharii. Rusine nationala.TREBUIAU SI ALTII SA FIE IMPUSCATI SI NU SA AIBA PENSII ENORME TOT FELUL DE BESTII SECURISTE>
Da, odrasla lui Hrusciov il considera pe tatal sau o victima.
Tatal sau a spus dupa moartea lui Hrusciov ca Stalin il punea, in ciuda burdihanului sau proverbial, „sa tzopaie ca o vaca timp de ore intregi”.
Stqlin era o fiintza copmplet goala de sentimente, ganduri, trasaturi umane, ca si subordonatii lui de fapt.
Hrusciov a spus ca niciodata nu stia daca dupa tzopaiala din ziua respectiva va fi lasat sau nu in viata, asa ca se straduia sa tzopaie cat mai convingator, ca sa-i placa lui Stalin.
In definitiv plangerea lui seamana cu plangerea lui Ion Gheorghe Maurer despre Ceausescu, dupa care acesta ii impusca pe toti mistretii luati din raza viziuala a lui „Gheorghe”. Ce suferinta pe capul lui!
Era o lume aparte, comica si jalnica totusi.
Dar nu pe fiul lui „Harciog” eram eu suparat. Ci pe alesii dobitoci ai think-tankurilor americane care chiar il credeau cand acesta a povestit ca el a intrebat, copil fiind, de ce KGB-ul tine la secrete fapte pe care americanii le publica in toate ziarele. „Ca sa ii facem pe americani sa creada ca nu stim despre ei nimic”, ar fi venit raspunsul sefului KGB.
La care savantii politici americani s-au minunat!Sa cada jos de pe scaunele universitare, nu alta!
In loc sa isi dea seama ca scopul KGB-ului era de fapt calcarea in picioare a poporului prin ascunderea a cat mai multe informatii despre restul lumii.
Nu de americani se temea tatal sau, ci de poporul pe care il calca in picioare, sa nu afle nimic din ce se intampla in lume!