În memoria Monicăi Lovinescu, a lui Virgil Ierunca şi a lui Constantin Ticu Dumitrescu, membri ai Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România.
Acum trei ani, pe 18 decembrie 2006, Traian Băsescu rostea în faţa camerelor reunite ale parlamentului un discurs ce avea să despartă apele în cultura politică a României postcomuniste.
Pe baza Raportului Final al CPADCR, şeful statului condamna regimul comunist, pe întreg parcursul existenţei sale, din 1945 până la Revoluţia din 1989, drept ilegitim şi criminal.
Reacţiile ultragiate, mergând de la huiduieli stalino-fasciste la rictusuri sardonice şi persiflări ieftine, de la „character assassination” la injurii grobiene, nu au întârziat. Ba chiar au început cu o săptămână mai devreme, când Congresul PSD, în unanimitate, urmând linia trasată de Ion Iliescu, liderul etern, a decis să condamne un document (Raportul Final) pe care nici un delegat nu-l citise.
Aceasta, în pofida faptului că preşedintele partidului, Mircea Geoană, într-un interviu din “Revista 22”, în 2005, declarase că salută un demers ştiinţific de analiză a terorii comuniste din România şi propunea ca preşedinte al unei comisii de investigare pe nimeni altul decât pe Vladimir Tismăneanu…
Dacă privesc în urmă, pot spune că s-a realizat foarte mult, dar nu suficient, în direcţia decomunizării. Este nevoie de discutarea cadrului legal al lustraţiei. Este nevoie de recalcularea (reducerea drastică) a pensiilor foştilor activişti şi securişti. Este nevoie de recunoaşterea publică a meritelor disidenţilor, ale tuturor celor care s-au opus dictaturii. Este nevoie de un nou tip de discurs politic, de practici procedurale, de repunerea în drepturi a CNSAS, de o nouă Constituţie, de o Nouă Republică.
Raportul Final a fost publicat la Humanitas în 2007 (editori subsemnatul, Dorin Dobrincu şi Cristian Vasile). A apărut, la aceeaşi editură, un prim volum de documente consultate de Comisia Prezidenţială (editori Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goşu). Vor mai apărea încă două volume.
S-au organizat numeroase simpozioane, conferinţe, prelegeri pe tema dictaturii comuniste, în ţară şi în străinătate. Au fost democratizate Arhivele Naţionale, s-a înfiinţat fototeca on-line. În colaborare cu IICCR (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului), cercetători din Comisia Prezidenţială au participat la elaborarea Manualului de istorie a comunismului în România, devenit obiect de studiu opţional în licee.
Preşedintele Traian Băsescu a vizitat Memorialul de la Sighet, acest loc extraordinar de salvare a amintirii anilor de prigoană, represiune şi rezistenţă. I-a decorat postum pe Monica Lovinescu şi pe Virgil Ierunca. L-a sustinut moral pe Doru Mărieş în timpul grevei foamei (cred că a fost singurul om politic care a făcut-o deschis şi fără ambiguităţi).
A mers la Braşov şi a omagiat revolta anticomunistă a muncitorilor din noiembrie 1987. A participat şi a luat cuvântul la festivitatea aniversară în cinstea lui Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele AFDPR şi membru al Comisiei Prezidenţiale. A cerut iertare de cel puţin două ori în numele statului român victimelor terorii comuniste.
L-a susţinut pe Dorin Dobrincu în eforturile de a desecretiza documentele comunismului de la Arhivele Naţionale. A decis predarea a circa două milioane de dosare de la SRI şi SIE către CNSAS. Raportul Final şi discursul din 18 decembrie 2006 au întrerupt definitiv continuitatea statului de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Revoluţia din decembrie 1989 a marcat prăbuşirea dictaturii comuniste, nu şi sfârşitul definitiv şi irevocabil al statului comunist. Restauraţia care a urmat a încercat să împiedice această despărţire categorică de trecutul instituţional al comunismului. Societatea civilă a cerut condamnarea comunismului în mod constant şi perseverent: amintesc aici demersurile Grupului pentru Dialog Social, ale Alianţei Civice şi rolul lui Sorin Iliesiu.
A fost meritul lui Traian Băsescu, o afirm cu deplină responsabilitate profesională, că a ştiut să răspundă acestor deziderate legitime. Susţinut de majoritatea copleşitoare a intelectualităţii din România şi de societatea civilă, Raportul Final a fost, într-adevăr, un moment al adevărului.
Nu mă îndoiesc că tocmai aceste acţiuni de recuperare a istoriei reale a României sub comunism au provocat furia nomenclaturiştilor şi securiştilor (deliberat nu folosesc prefixul “ex”), deveniţi vârful de lance a ceea ce a fost coaliţia Grivco.
Alegerile din decembrie 2009 au deschis drumul
pentru împlinirea propunerilor încă nerealizate din Raportul Final. Am spus-o şi nu ezit să o repet: o democraţie fără memorie este una vulnerabilă, şubredă, una ce riscă să se năruie sub atacurile forţelor autoritar-demagogice.
Comunismul a detestat amintirea, a falsificat sistematic trecutul. Democraţia românească are nevoie de adevăr precum de apă şi de aer. Distructivei conspiraţii a tăcerii, spiritul liberal îi opune solidaritatea anamnestică. Pledez aşadar pentru ceea ce Monica Lovinescu a numit etica neuitării.
Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu,
http://tismaneanu.wordpress.com
Condamnarea comunismului s-a facut pentru ca acest domn Tismaneanu sa imprastie pe unde apuca ode comuniste gretoase pentru Conducator? Sper ca nu. Revista ACUM, iti asumi aceste gesturi?
Domnule sau doamnă „Costea M”,
Atunci când faceți astfel de afirmații categorice, vă rog să aveți minima decență să ieșiți de sub anonimat.
Apoi, nu cred că contestați pentru o singură clipă competența politologului Vladimir Tismăneanu în ceea ce privește comunismul românesc.
În sfârșit, Vladimir Tismăneanu are anumite opțiuni politice pe care revista ACUM, fiind imparțială, nu le împărtășește. Dar asta-i democrația, domnule sau doamnă care vă ascundeți cu lașitate sub aliasul „Costea M.”.
Am ajuns sa-l vad pe domnul Sorin Iliesiu, printr-o intamplare, spun eu fericita, dar toata pledoaria sustinuta / pro/ contra, a fost prea mica petru cerintele noastre!Articolul d-stra e foarte bun, asteptam si altele!
Imi pare bine ca si altii il apreciaza pe dl Tismaneanu !
Si eu sunt de parerea ca dezavuarea si condamnarea comunismului a fost un act ABSOLUT NECESAR!
Cat despre notatia proasta pe care a obtinut-o dansul, pentru mine este evident ca ea se datoreaza mai mult opozitiei multora la stilul de conducere al dlui Basescu in primul termen. Nu pot decat sa doresc ca dl Basescu sa inteleaga greselile facute si sa traga concluziile necesare.
Rapoartul Wiesel de condamnare a Holocaustului şi Tismăneanu, de condamnare a comunismului au fost nregistrate de istorie, acum, firesc, ar trebui să urmeze condamnarea profitorilor revoluţiei de de 1989, adică a marilor corupţi, a marilor criminali care au ordonat uciderea unor nevinovaţi după 22 decembrie 1989, apoi a noilor corupţi, altfel rănânem cu doar două rapoarte, fiecare dintre ele contestat, primul de negaţionişti, al doilea de huliganii de la PRM şi al alţi huligani.Şi în fine, dar nu ultima, ar fi condamnarea sărăciei şi lipsei unei asistenţe sociale, medicale de care se ocupă numai demagogii.