ACUM.TV

In ultimii ani se poate observa un interes crescut pentru miscarile de avangarda literara si artistica, in special pentru curentele Dada si Suprarealism. In numeroase tari se organizeaza expozitii de anvergura, se fac cercetari intense, se publica manifeste, documente inedite, se aduc la lumina versuri uitate, sau marturii surprinzatoare, se produc filme, se sublineaza influenta avangardei interbelice in evolutia culturii moderne.

Si in Romania de azi se organizeaza expozitii retrospective, se editeaza opere ale autorilor uitati, se fac traduceri, se promoveaza, prin simpozioane, aniversari, evenimente cu caracter public, artisti si scriitori nascuti in Romania si, in marea lor majoritate, emigrati spre alte meleaguri. Desigur ca, in perioada regimului comunist, acesti avangardisti nu erau cunoscuti, fusesera interzisi de cenzura, sau erau desconsiderati, datorita artei lor, care nu cadra cu \”realismul socialist\”.

Privind in urma, la anii mei de liceu, parca nu-mi vine sa cred ca personalitati ale culturii mondiale, precum Marcel Iancu, Paul Celan, Benjamin Fondane, Tristan Tzara, Victor Brauner, Paul Paun, Gherasim Luca, Ilarie Voronca, Arthur Segal, Isidor Isou, etc., erau practic ignorate.

Dupa 1989, evenimentele si publicatiile care trateaza avangarda devin tot mai numeroase, cercetatorii pasionati de creatiile lor, cu valoare universala, isi sacrifica timp, energii, descopera detalii nestiute, incearca sa compenseze lacuna celor peste 40 de ani de regim totalitar, represiv, in dorinta de a restitui patrimoniului cultural romanesc operele acestor promotori. Din exces de zel, anumite aspecte biografice sint trecute cu vederea (faptul ca unii dintre ei nu au avut macar cetatenia romana, sau le-a fost anulata), amintite in fuga, sau neglijate in mod ostentativ, fie din lipsa de documente, fie pentru a sustine o anumita agenda nationalista, sau anticomunista.

Dar, indiferent de cum sint considerati astazi acesti artisti si scriitori, in marea lor majoritate, erau evrei, multi dintre ei au emigrat din Romania din cauza legilor rasiale, sau a antisemitismului, iar originea lor evreiasca, fie ca si-a lasat amprenta in opera lor, in mod constient sau nu, fie ca le-a schimbat destinul, sau sentimentul de apartenenta, ori le-a produs o ideosincrazie la tara in care s-au nascut, incetind sa scrie in romaneste, sau nerevenind pe plaiurile natale.

Poate nu m-as fi oprit asupra acestui aspect, daca nu ar fi aparut, in presa tiparita, sau pe Internet, detalii false, care se pot perpetua, sau obliga cercetatorii sa verifice fiecare cuvint si sa puna in dubiu veridicitatea informatiei. De exemplu, am intilnit afirmatia, postata pe un blog si nestearsa de cel ce scrisese articolul raspectiv, ca Marcel Iancu a emigrat din Romania din cauza primejdiei comunismului sovietic. Desi am corespondat cu persoana respectiva si l-am rugat sa faca rectificarea, furnizindu-i amanunte, desi l-am cunoscut personal la evenimentul omagial organizat la Bucuresti anul trecut, \” Marcel Iancu – arhitect\” si i-am adus toate argumentele posibile, marele admirator al lui Marcel Iancu nu a lasat faptele sa-i schimbe ideile.

Marcel Iancu, pictor, arhitect, sculptor, scriitor, publicist, filozof, nascut in 1895 la Bucuresti, a fost unul dintre
intemeietorii miscarii Dada, la Zurich, la Cabaret Voltaire, in timpul primului razboi mondial, alaturi de Hugo Ball, Tristan Tzara, Jean Arp si altii, a revenit in Romania, unde a revolutionat arhitectura, alaturi de fratele sau Iuliu, a avut numeroase expozitii de arta, a conceput zeci de cladiri in Bucuresti si alte orase, a editat \” Contimporanul\”, si-a lasat amprenta, si prin discipolii sai, asupra arhitecturii, artei si literaturii romane. Dar, odata cu promulgarea legilor rasiale, de catre guvernul Goga-Cuza, si chiar inainte, in atmosfera antisemita din Romania anilor 30, Marcel Iancu s-a trezit strain in tara in care s-a nascut, marginalizat, in imposibilitatea de a expune, de a publica, de a-si apara familia, demnitatea, proprietatile. In toamna lui 1938 ( an in care emigreaza Victor Brauner, Jean David si altii) se decide sa paraseasca Romania, se imbarca pe un vapor, impreuna cu citiva prieteni, catre Palestina de atunci, dezgustat de ceea ce se intimpla in Europa, cautind un rost pe teritoriul stramosilor sai evrei, devenind sionist cu tot sufletul. In Palestina ramine citeva luni, apoi revine in Romania, in 1939 emigreaza fratele sau, arhitectul Iuliu, cu familia sa, si cumnatul sau, scriitorul Jacques (Goldschlager) Costin. Ultima expozitie a lui Marcel Iancu are loc la Bucuresti in 1939, impreuna cu Militza Petrascu.

Intimplarea face sa fiu prieten al familiei si, cu ajutorul nepretuit al D-nei Dadi Janco, din Tel Aviv, fiica regretatului artist, sa am acces la unele documente lasate de nemuritorul Marcel Iancu. Astfel, am vazut actul de nastere al artistului, cererea sa de confirmarea a cetateniei, certificatul de deces al cumnatului sau, Misu Goldschlager (Costin) asasinat de legionari in Pogromul de la Bucuresti (21-23 ianuarie 41), manuscrise ale artistului, in romana, franceza si germana, unele deja publicate, altele inedite, conferinte, fotografii, schite, carti daruite de confrati, albume, scrisori de familie.

Intre ele, o scrisoare de pe vaporul pe care se imbarcase, cu putin inainte de Anul Nou evreiesc (Rosh Hashana), catre pamintul stramosesc, in 1938. Desi am primit-o inca din luna iunie, cu asentimentul D-nei Dadi Janco, sa o redau unde voi crede de cuvinta, am acceptat, la rugamintea lui Andrei Oisteanu, sa i-o cedez, pentru a fi publicata la Revista 22 din Romania, in cadrul articolului \” Marcel Iancu inedit – Plecarea spre Palestina\” , cu ocazia comemorarii \” Zilei Holocaustului din Romania\”, in octombrie 2009. Am decis sa republic acum aceasta scrisoare pentru a inlatura, sper definitiv, speculatiile sau informatiile manipulate. Redau in mod fidel continutul epistolei, chiar daca sint mici greseli in original.

\” (1) Medi draga, copii si Mama. Nu asi fi crezut ca acest drum sa poate deveni un asemenea regal. Sunt un adevarat Moise. – Furtunile s’au oprit, cerul s’a luminat si culorile accentueaza o adevarata Sarbatoare pe unde trec. Acum ne apropiem de Pireu. Avem soare si caldura. Nu am suferit deloc de rau de mare. Pare ca toata firea ne invita catre leaganul poporului nostru, catre Mediterana. Fac proiecte grandioase de colonisare cu Drul Rosintal cu care ma impac de minune. Poate merg si in Cipru. Toata lumea pe vapor sunt evrei. Noi putem spune ca prin colonisare tinem si facem aceste minunate vapoare.

(2) Nenorocirea acestui popor va fi poate mantuirea lui. Am vrut sa va telefonez dar nu am reusit, telegraful e foarte scump de pe vapor.

Va rog sa fiti linistiti ca vom face tot ce va fi mai cuminte pentru a nu risca nimic si pentru a pregati \”Salvarea\”. Simt cu toata firea ca azi ma apropiu de adevar. Orice solutie trebuie sa fie definitiva. Sunt satul de batrana si ofticoasa Europa. Va sarut din tot sufletul si credeti-ma ca voi cauta si gasi o solutie.

Orice incurcaturi ce se ivesc amanati-le pana vin eu. Va urez un an bun si intradevar uber a juhr in Jerusalaim. La multi ani

Sarut,

Marcel

Sarutari lui Jules, Nutzi, George, Jac., Laura, Misu, etc, etc…\”

Sublinierile ii apartin lui Marcel Iancu. \” Uber a juhr in Jerusalaim\” este ( in Yidish) urarea traditionala a evreilor, de Rosh Hashana ( la anul la Ierusalim).

Dupa Pogromul de la Bucuresti si asasinarea cumnatului sau Misu, la Jilava, de catre legionari (episod redat de Marcel Janco in alte documente), familia paraseste Romania, emigrind, pe un drum intortocheat, anevoios, spre Palestina sub mandat britanic, unde va lua nastere, in 1948, statul Israel, in care a locuit Marcel Iancu pina la incetarea din viata, in 1984.

Despre arta lui Marcel Iancu si Sionismul, in numarul viitor.

Acest articol a fost publicat duminică, 27 decembrie 2009 la rubrica Relativităţi Culturale.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.