ACUM.TV

E lumea chiar atat de cinica, sau sunt eu chiar atat de naiva? In ultima vreme am reusit sa-mi pun intrebarea asta de cateva ori, si mai deunazi m-a pus mult pe ganduri.
Vorbeam cu cativa prieteni despre tot felul de lucruri si ei tot incercau sa-mi demonstreze si sa ma convinga, ca de fapt viziunea mea asupra lucrurilor din jur si a lumii in general, e destul de … copilareasca ! Dupa ei, ar trebui sa fiu mult, mult mai … realista…

Mereu m-am tot impiedicat de \”Realismul\” asta pe care, recunosc, il detest. In primul rand, pentru ca intotdeuna am considerat Realismul naiv ca fiind ideologia mediocritatii, iar notiunea de mediocritate, de gloata indoctrinata si prostita, de gramada ordonata si condusa dupa bunul plac al unora, m-a ingretosat de cand ma stiu.
Ce-i gresit in a fi putin idealist?

Datoram tot ce avem in jurul nostru celor putini si deosebiti, celor care-au reusit de-a lungul istoriei sa se detaseze de rutina banalei realitati din jurul lor si sa-si urmeze propriul ideal. Celor care au crezut cu ardoare, au infruntat toate obstacolele posibile si imposibile, suferind, sacrificandu-se, luptand din toti rarunchii, dorind cu nesat sa-si traiasca si sa-si implineasca telul, viziunea …

Ce-am fi fost fara un Galilei, fara Leonardo, Michelangelo, fara un Einstein, sau fara toti cei care delimitandu-se de gloata, au avut taria si curajul de a pasi pe poteci neumblate, asumandu-si totodata din partea celor din jur critici si judecati aspre, nemeritate, iar in unele cazuri chiar radicale?
Ce-ar fi fost arta fara Renastere, impresionisti, fara Modernism, fara toti cei care prin geniul lor au adus ceva nou si au reusit sa miste din loc, putin cate putin, spre progres, colosul greoi, lenes si robotizat al \”realistilor\”?

Foarte, foarte departe, infinit de departe chiar de indrazneala de a ma compara cu marii idealisti ai lumii noastre, si asa, in toata micimea mea, nu vad ce e rau in a face tot ce-mi sta in putere pentru a-mi indeplini si trai propriul vis?
Poate prietenii mei au dreptate …. Vad eu altfel lumea? E asta naivitate? Mai degraba, as numi-o optimism.

Cu toate ca prin slujba pe care o am, la nivel de management in lumea businessului, un mediul dur, stressant si fara menajamente de niciun fel, ma confrunt zi de zi si clipa de clipa cu rautati, inselaciuni, minciuni, tradari si intalnesc oameni de tot felul, tot ma incapatanez sa cred ca lucrurile astea sunt doar o fatada. Ma incapatanez sa cred ca toti avem ceva bun, curat, cinstit si sensibil in adancul nostru, si ca dincolo de aparenta mastii fioroase, exista cu siguranta, si duiosie, si visul propriu, care, ar trebui intr-un fel, urmat si implinit.

De cele mai multe ori, si mai ales in fata unei femei, cu scop pur defensiv sau poate din dorinta de a domina sau de a dovedi o anumita superioritate, din pacate nu numai prost inteleasa dar si total inexistenta, am avut surpriza de a fi pusa in situatia de a colabora cu barbati morocanosi, razbunatori si care-au dat dovada de un misoginism accentuat.
Asta si pentru ca in lumea businessului, o femeie care spune ca face ceva si mai si reuseste, nu e iertata niciodata.

Cu unii din cei de care tocmai am amintit, chiar m-am imprietenit in decursul anilor si am descoperit in spatele comportamentului initial, condescendent, rautacios si zeflemitor, o cu totul si cu totul alta persoana.
Din omul ala arogant, repezit si sufocandu-se in propria-i importanta, a ramas barbatul care, cu siguranta cumpara flori sotiei, se joaca acasa cu copii, cara sacosele la supermarket si duce gunoiul la ghena…

Momentele in care realizez cat de gresit pot judeca si cataloga omul din fata mea ma fac sa ma simt vinovata si, devin brusc toleranta, intelegatoare si cooperanta, dand la randul meu, semne de slabiciune.
Slabiciunea este asociata celor lipsiti de ambitie, molateci, cei care, conform standardelor, n-ar prea avea sanse de reusita in viata, ceea ce e departe de adevar.
Sa fie asta, naivitate?

Prietenii mei incearca sa ma convinga ca in mediul asta, doar banul, suspiciunea si reaua credinta sunt regula jocului, iar respectul, increderea, intelegerea, toleranta, completate cu momente de sensibilitate, nu ajuta la nimic. Nu duc nicaieri. Drumul spre recunoastere si succes necesita lupta acerba cu coatele; trebuie sa-ti faci loc, trebuie sa lovesti in toate partile posibile pentru a atrage atentia si pentru a-ti demonstra competenta.
Nimic mai gresit!, … spun eu; experienta si rezultatele mele au probat cu prisosinta exact contrariul.

Pentru a fi destul de destept in a tese intrigi sinistre cu scopul de a-ti dovedi valoarea ingropandu-i pe cei de langa tine, trebuie in primul rand, sa fii destul de prost sa-ti doresti lucrul asta !
Succesul fiecaruia in viata nu depinde de numarul de cadavre pe care cineva-ti sugereaza cu bunavointa ca ar trebui sa calci fara nicio remuscare.

Se poate si altfel! Cred cu ardoare in bunele intentii si in sinceritatea oamenilor din jur, cred cu ardoare in sinceritatea cuvintelor de iubire soptite din tot sufletul cu voce tremurata de emotie, si de foarte, foarte putine ori in viata am fost dezamagita.

Prietenii mei insa, puternic ancorati in realismul vietii de zi cu zi, ma considera … Naiva! Ca si cum nu m-as fi maturizat inca, n-as avea destul discernamant, m-as lasa dusa de nas, sau, ca si cum as refuza sa percep adevarata fata a lumii din jurul meu: falsa, rea si meschina.
Bineinteles ca privind din unghiul asta se situeaza pe pozitia privilegiata de a-mi zambi malitios, demonstrandu-mi prin simpla deschidere a oricarui ziar de dimineata, ca ei au dreptate: nenumaratele incidente de tot felul culese de pe tot mapamondul, descrise cu lux de amanunte, ilustrate sau nu, nu fac altceva decat sa-mi sporeasca anxietatea, furia, temerile.

Este lumea cea adevarata, lumea criminalilor si a interlopilor, lumea minciunilor oferite cu aplomb de politicieni de mucava, josnici, aroganti si agramati? E lumea cea adevarata, lumea religiosilor care tradeaza, jefuiesc si ucid in numele divinitatii?
E lumea cea adevarata, lumea managerilor si a bancherilor corupti, care incheie megadealuri doar in interes personal si-n detrimentul celor multi? Este lumea, goana oarba dupa mai mult, cat mai mult, sacrificand pentru asta totul, inclusiv propria sanatate ? Este lumea cea adevarata, lumea minciunilor mocirloase, a barfelor ieftine cu iz de canal, a inselaciunilor de tot felul, a falsitatii sentimentelor, lumea renuntarii la iubire in favoarea comoditatii si a certitudinii blidului plin de sub nas?

Ori, lumea cea adevarata este cea in care reusesc sa beau in liniste o cafea cu prietena mea de-o viata, lumea in care, cu toata placerea, imi zdrelesc buricele degetelor muncind ca un sclav un weekend intreg la zacusca si cozonacii promisi prietenilor; lumea in care-mi fac cu mult drag timp pentru parintii mei, bucurandu-ma si multumind Cerului pentru fiecare clipa in care inca-i mai am langa mine; lumea in care ura, invidia si ranchiuna nu-si gasesc locul nicaieri; lumea in care-mi fur un minut pentru a discuta cu taranul de la care cumpar de-o viata zarzavaturi la piata. Lumea in care reusesc sa-i ajut atat cat pot si total dezinteresat pe altii, la serviciu sau nu, lumea in care ma bucur de muzica, de literatura, de arta, de natura, de iubire, de toti cei dragi din jurul meu cu care pot discuta absolut orice subiect pana tarziu, la mijitul zorilor, respectandu-ne punctul de vedere fara a ne certa deloc, desi avem de multe ori opinii total diferite? Lumea in care am curajul sa-mi deschid neconditionat inima si sa-mi las grijile, temerile si durerile pe umarul celui pe care-l port cu drag si cu sfintenie-n suflet, fara sa-mi fie frica nicio secunda ca iubirea lui e falsa?

Amandoua, si lumea lor si a mea, sunt la fel de adevarate. Depinde doar de fiecare din noi, in care parte preferam sa ne pozitionam. Depinde de fiecare din noi spre ce privim si spre care din ele ne indreptam.

Eu una, … am ales demult. Stiu sigur de ce parte ma situez.
Si daca asta insemna naivitate, atunci … da, sunt cu siguranta o mare naiva si sper din tot sufletul ca voi ramane asa pana la ultimul strop de aer ce-mi va inunda plamanii.

Acest articol a fost publicat duminică, 20 decembrie 2009 la rubrica Savoir Vivre.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.