Nimeni nu îşi savurează înfrângerea, deci nu trebuie să-i fie luată în nume de rău lui Mircea Geoana starea de descumpanită irascibilitate, probabil debutul unei nevroze, pe care o manifestă tot mai acut.
Puţin stoicism, o anumită detaşare autoironică nu i-ar dăuna fostului ambasador la Washington: nu începe şi nu se termină lumea cu alegerile din decembrie 2009.
Pe de altă parte, el ştie exact cu cine are de-a face. PSD-ul nu este un club ( o „famiglia”) în care se răs plă teşte eşecul, ba chiar dimpotrivă. Baronii sunt turbaţi la ora actuală şi vor acţiona mai rapid decât îşi inchipuie mulţi. Alianţa cu aripa crinică a PNL nu a dus unde se spera, în pofida jocurilor de culise şi a milioanelor investite de oligarhi. Traian Băsescu iese fortificat din verificarea voturilor anulate. Lumea este agasată de scâncetele pesediste.
Andrei Pleşu scria acum câteva săptămâni că, dintre cei trei candidati, Traian Băsescu se dovedeşte singurul care acţionează ca un autentic adult. Iată că şi acum, când o minimă sportivitate ar trebui să-l stimuleze pe Mircea Geoană să conceadă victoria adversarului său, el se obstinează să ameninţe cu CEDO, cu Veneţia, cu “tovarăşa dirigintă” etc .
Mircea Geoana suferă în acest moment de consecinţele a ceea ce pentru el ar ţine de domeniul
absurdului: o inversare de numere, o păcăleala, o festă a destinului. Ce refuză el însă să admită este că, acolo unde Emil Constantinescu se retrăgea smiorcăindu-se, de fapt autovictimizându-se de o manieră penibilă, Traian Băsescu a luptat temerar.
Nu şi-a declarat, precum fostul rector al Universităţii din Bucureşti, “scârba pentru politică” şi nu s-a mărturisit “învins de structuri”. Sistemul ticăloşit, reţelele parazitar-oculte (cu legături estice de acum eclatante), cabalele cele mai insalubre, nu l-au înfrânt. Numai un ignar ar putea crede că referinţa la suveranitatea poporului înseamnă populism. În acest caz, populişti vor fi fost şi părinţii fondatori ai democraţiei americane.
În pofida alianţelor baroce născute mai mult sau mai puţin peste noapte, prin călcarea în picioare a principiilor de către liderii PNL. Când Crin Antonescu îşi raţionalizează capitularea invocând relaţia Havel-Dubcek, el schilodeşte istoria. Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, nu este nicicum o versiune românească a lui Dubcek. În plus, Havel nu l-a însărcinat pe fostul lider comunist din perioada Primăverii de la Praga să formeze guvernul.
O dovadă suplimentară (dacă mai era nevoie) a disperării, cu puternice accente antidemocratice, în rândurile invinşilor: demonstraţie în faţa Palatului Cotroceni, circa o sută de studenţi, legaţi de Uniunea Naţională a Studenţilor din România, protestează faţă de rezultatul alegerilor. Nu le place Traian Băsescu, l-ar fi dorit pe Mircea Geoana. E dreptul lor.
Dar nu mă pot abţine să nu remarc similitudinile flagrante de metode între actualii demonstranţi, folosind ameninţări şi încercând să intimideze forţele de ordine, şi ciomăgarii utecişti în fruntea cărora şi-a făcut nefasta ucenicie Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD.
În genere, la ora actuală, organizaţiile studenţeşti sunt cele care se opun autoritarismului de extremă stânga ori dreapta. În Venezuela, studenţii sunt în fruntea luptei societăţii civile împotriva despotismului lui Chavez.
Iată că o organizaţie studenţească din România a decis să reînvie sinistrele tradiţii ale “Tineretului Progresist” născocit şi manevrat de Gheorghiu- Dej şi Ana Pauker în perioada 1945-1948. O organizaţie care a atacat continuu Tineretul Liberal şi Naţional-Ţărănist. Un instrument totalitar care a înghiţit atunci şi ce mai rămâsese din Tineretul Social Democrat.
Nu pot afirma că UNSR este controlată de PSD, înteleg că are legături şi cu PNL, dar metodele amintesc, din păcate, campaniile propagandistice violente din perioada preluării puterii în ţară de către partidul comunist. Probabil că Mircea Geoană nu are habar de aceste detalii istorice. Nici nu ar avea nevoie de ele: el îi îngăduie mentorului său, Ion Iliescu, să-şi savureze acum, la bătrâneţe, retrăirea momentelor de deplorabilă satisfacţie din juneţea sa “revoluţionară”. Când aplica orbeşte directivele moscovite de distrugere a pluralismului politic şi a oricărui spaţiu de autonomie civică.
Mi-i pot închipui pe foştii lideri/activişti ai UASCR (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România) Ion Traian Ştefănescu, Pantelimon Găvănescu, Constantin Boştină, George Copos, Octav Cozmâncă etc. urmărind încântaţi asemenea evenimente ruşinoase. Jenant, extrem de jenant acest comportament al “purtătorilor de flamuri roşii”. Pe scurt, revoltător.
Sistemul Iliescu, întemeiat acum două decenii, în decembrie 1989, prin frauda semantică şi conspiraţii de palat, a fost zguduit de demersul lui Traian Băsescu de reformare a structurilor instituţionale, de eradicare a corupţiei, de întărire a statului de drept şi de condamnare a trecutului comunist. Acest sistem ticăloşit este primejduit de victoria lui Traian Băsescu.
Actuala campanie pesedistă, sprijinită în chip scandalos de echipa Antonescu-Orban- Nicolai, ar putea fi văzută aşadar în perspectiva istorică drept un ultim spasm al nomenklaturii.
Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu:
http://tismaneanu.wordpress.com
Nu pot decat sa fiu de acor cu dvs, ca de obicei.