îmi plânge un gând
dinspre albastru spre tăcere
mă face să tresar între a vrea şi vrere
ce există un eu plecat
cu degetele tremurând o şoaptă
peste vreme.
îmi vine un vis sub geana udată
de lacrima bradului de Crăciun
ce a plecat de lângă fraţi
răpus de securea unui timp
cu lama ascuţită-n ger
de vântul stăpân.
îmi cere un sfat pe marginea serii
Anisia şi păpuşa cu suflet de brad
privirea mi se ascunde în palme
Clara zâmbeşte şi pleacă
colindând cu sufletul curat
o primă iarnă
Crăciun fericit!